Pretenţii. Sentința nr. 1940/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1940/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 20162/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1940
Ședința din data de 25.02.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE : N.-Ș. C. M.
GREFIER: S. G.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul S. C. DE RECUPERARE MEDICINĂ ȘI BALNEOLOGIE EFORIE NORD, cu sediul ales în C., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâtul L. I. C., cu domiciliul în Eforie Nord, .-12, ..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.02.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, pentru a da posibilitatea reclamantului de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 25.02.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.07.2013 reclamantul S. C. DE RECUPERARE MEDICINĂ ȘI BALNEOLOGIE EFORIE NORD, în contradictoriu cu pârâtul L. I. C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 813,60 lei reprezentând contravaloarea chiriei pentru perioada 01.02._11, conform contractului de închiriere nr. 125/31.12.2008 și la plata cheltuielilor de judecata
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a desfășurat raporturi contractuale cu pârâtul în baza contractului de închiriere nr. 125/31.12.2008, având ca obiect închirierea camerei nr. 8, situată la Vila Incoop, din ., Eforie Nord, jud. C., în suprafață de 10,17 mp, conform procesului-verbal de predare-primire nr. 6003/31.12.2008. Reclamantul a mai indicat că acest contract de închiriere a fost valabil în perioada 01.01._09, prelungit prin acte adiționale până la data de 30.04.2011, după această dată, pârâtul a continuat să ocupe spațiul locativ până în luna octombrie 2011.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 969 și art. 1429 Codul civil de la 1864, art. 192 C.pr.civ.
În probațiune, reclamantul a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu înscrisuri și a depus la dosar în copie, următoarele înscrisuri: contract de închiriere, proces-verbal de predare primire a spațiului, extras de cont confirmări solduri client L. I. C., facturi restante de plată a chiriei și comunicările prin poștă, notificare de plată a chiriei restante.
Paratul, fiind citat prin publicitate, în cele trei modalități prevăzute la art. 167 alin. C.pr.civ, a depus întâmpinare, prin curator special, la data de 16.01.2014, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare în fapt, pârâtul a arătat că pretenția reclamantului se întemeiază pe contractul de închiriere nr. 125/31.12.2008, care a fost întocmit pentru o perioadă de 3 luni de zile, începând cu data de 01.01._09, fiind prelungit pe perioade succesive de câte 3 luni. A mai indicat pârâtul faptul că primele 7 acte adiționale sunt acceptate prin semnătură, însă ultimul act adițional nr. 8, nu a fost semnat de către acesta și nici nu a fost de acord cu încheierea lui, acesta fiind un act preconstituit, având o formă total diferită față de celelalte, iar reclamantul nu a făcut dovada că acesta a stat în continuare în locuința ce face obiectul contractului și după expirarea termenului pentru care a fost încheiat.
De asemenea, pârâtul, prin curator, a mai precizat faptul că contractul a fost prelungit prin acte adiționale succesive, incluzând chiar și actul adițional nr. 8, până la data de 30.04.2011, însă reclamantul solicită plata chiriei aferente perioadei 01.02._11, iar obligarea la plata lunilor ulterioare ar putea constitui o îmbogățire fără justă cauză. Reclamantul a precizat că facturile au fost trimise prin poștă, însă nu a făcut dovada trimiterii acestora prin poștă, în mod efectiv, astfel pârâtul nu a putut lua la cunoștință despre existența acestora.
În drept, pârâtul a indicat dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
În probațiune, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului.
Instanța a încuviințat atât pentru reclamant, cât și pentru pârât, proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu.
Analizând coroborat probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit înscrisului intitulat „contract de închiriere nr. 125” încheiat la data de 31.12.2008, care poartă mențiuni referitoare la numele părților, datele lor de identificare, obiectul, termenul contractului și obligațiile și semnăturile părților, rezultă că reclamantul S. C. DE RECUPERARE MEDICINĂ ȘI BALNEOLOGIE EFORIE NORD, în calitate de locator a închiriat către pârâtul L. I. C., în calitate de locatar, spațiul camera nr. 8, în suprafață de 10,17 mp, situat la parterul imobilului Vila Incoop, Bulevardul Republicii, nr. 10-12, Eforie Nord, pe un termen de 3 luni, începând cu data de 01.01.2009, până la data de 31.03.2009. În articolul 3 alin. 3 din contract, părțile au stabilit că la sfârșitul contractului poate fi prelungit de comun acord, prin act adițional.
Contractul de închiriere a fost prelungit prin consimțământul celor două părți, prin șapte acte adiționale, succesive, pe perioade de 3 luni, până la data de 31.12.2010. Ultimul act adițional depus la dosar de către reclamant, respectiv nr. 8, nu este semnat de către pârât și nici facturile aferente perioadei solicitate nu au fost acceptate de către pârât, prin semnătură, acestea purtând mențiunea că au fost trimise prin poștă.
Potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 134/2010, privind Noul Cod de Procedură Civilă, condițiile de admisibilitate și forța probantă a facturilor invocate de reclamantul din prezenta cauză, în susținerea pretențiilor sale, se determină în conformitate cu prevederile în vigoare la data săvârșirii actelor și faptelor juridice care fac obiectul probațiunii. În cauză, având în vedere că facturile depuse în probațiune de către reclamant au fost întocmite pentru acte juridice anterioare datei de 15.02.2013, în temeiul art. 230 lit. c din Legea nr. 71/2011, sunt aplicabile prevederile art. 46 Cod comercial, potrivit căruia obligațiile comercianților, profesioniști, în sensul art. 6 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, se probează cu înscrisuri sub semnătură privată și facturi acceptate.
Facturile fiscale fac parte din categoria înscrisurilor sub semnătură privată, astfel că, în caz de acceptare de către destinatar, expresă sau tacită, acestea fac dovada actului juridic pe care îl constată și în favoarea emitentului.
În cauză, instanța constată faptul că, reclamantul solicită contravaloarea chiriei pentru lunile 01.02._11, insă ultimul act adițional semnat și acceptat de către ambele părți este actul adițional nr. 7, prin care perioada de închiriere a spațiului deținut se prelungește cu încă trei luni, respectiv 01.10._10. De asemenea, instanța constată că ultimul act adițional la care face referire reclamantul, prin care s-ar prelungi contractul pentru 4 luni, pe perioada 01.01._11, respectiv actul adițional cu nr. 8, nu este acceptat de pârât prin semnătură și nici recunoscut de acesta, nici facturile emise nu au dovada acceptării. De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada nici acceptării tacite a actului adițional sau a facturilor emise, printr-o eventuală plată parțială, iar potrivit art. 3 alin. 3 din contractul de închiriere nr. 125, semnat de părți, contractul de închiriere se poate prelungi numai prin acte adiționale, de unde reiese că nu poate opera tacita relocațiune, care oricum nu a fost dovedită de către reclamant.
Pentru a exista răspundere contractuală, este imperios necesar ca obligația să aibă ca izvor juridic un contract valabil încheiat. Mai mult, acest contract trebuie să îndeplinească și condițiile de valabilitate în sensul de instrumentum pentru a face deplina probă a obligației. Un contract este valabil încheiat când acordul părților este exprimat și materializat cu respectarea condițiilor legale și există ca instrumentum atunci când înscrisul constatator, ca suport material, al actului juridic poate face proba deplină a pretențiilor asumate.
În cauza de față, instanța observă că înscrisul depus la dosar nu îndeplinește, de sine stătător, condițiile legale, din moment ce acesta nu este semnat de către persoana ce se obligă, respectiv de către beneficiar. P. urmare, instanța nu poate stabili, numai în baza acestui înscris și a facturilor nesemnate de către pârât, dacă pârâtul chemat în judecată a participat la realizarea acordului de voință și dacă și-a materializat un eventual acord în vederea însușirii obligației de plată.
Ținând cont de faptul că pârâtul a fost citat prin publicitate, nu va proceda la aplicarea dispozițiilor art. 358 C.pr.civ. și pentru egalitate de arme, nu va proceda la aplicarea acestui articol nici pentru a analiza refuzul reclamantului de a răspunde la interogatoriul solicitat de către pârât, prin curatorul special.
Față de considerentele anterior expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. C. DE RECUPERARE MEDICINĂ ȘI BALNEOLOGIE EFORIE NORD, C._, C. nr. RO39TREZ2365041XXX000046, cu sediul ales în C., ., jud. C.,, în contradictoriu cu pârâtul L. I. C. cu domiciliul în Eforie Nord, .-12, ., ca neîntemeiată.
Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 25.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
N. - Ș. C. MădălinaStoian G.
Red.Jud. N.Ș.C.M./27.03.2014
Tehnored.S.G./ 28.03.2014/4EX
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 2/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
