Plângere contravenţională. Sentința nr. 2551/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2551/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 18595/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2551

Ședința din data de 11.03.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE : N.-Ș. C. M.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petent H. C. cu domiciliul în C., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. cu sediul în C., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.03.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.07.2013, sub nr._, petentul H. C. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.07.2013 încheiat de către intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI CONSTANTA, solicitând anularea acestuia.

În motivarea în fapt, a arătat că în procesul verbal de contravenție contestat s-a strecurat o eroare în sensul că nu s-a menționat autoturismul în care ar fi fost depistat fără a purta centura de siguranță, astfel, procesul-verbal este nul de drept.

În drept, petentul a indicat dispozițiile art. 180 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și art. 17 din O.G. 2/2001.

În probațiune, a depus procesul-verbal contestat (f. 4).

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CONSTANTA a formulat întâmpinare (f. 12), depusă la data de 12.11.2013, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal.

În motivarea în fapt, intimatul a arătat că petentul H. C. a fost sancționat întrucât, la data de 05.07.2013, a condus un autoturism, pe DN 39, pe podul rutier din localitatea Agigea, jud. C., fără a avea cuplată centura de siguranță în timpul mersului, fapta fiind prevăzută de art. 36 alin. 1 și sancționată de art. 99 alin. 2 raportat la art. 108 alin. 1 lit. a, pct. 3 din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, intimatul a menționat faptul că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor art. 16 și art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate elementele obligatorii inclusiv descrierea faptei contravenționale și că nu pot fi reținute susținerile petentului, faptul că agentul constatator a omis să consemneze nr. de înmatriculare al autoturismului cu care se deplasa reprezintă o eroare materială, care nu atrage nulitatea absolută a procesului-verbal, conform prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, dar nici nulitate relativă în condițiile în care petentul nu a dovedit o o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.

Intimatul a mai indicat și faptul că, procesul-verbal de contravenție, ca act administrativ, face prin el însuși proba situației de fapt reținute de agentul constatator, bucurându-se de o prezumție de legalitate, valabilitate și autenticitate, potrivit art. 270 alin. 1 C.pr.civ.

În drept, a invocat dispozițiile din O.G. nr. 2/2001, din O.U.G. 195/2002, H.G. 1391/2006, art. 411 alin. 1 C.pr.civ.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus înscrisurile aflate la dosar la filele 13-16: adresă din 04.11.2013, raportul agentului constatator, transcrierea mecanică a procesului-verbal și borderou nr. 312/11.11.2013.

În temeiul art. 258 cu referire la art. 255 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru petent și pentru intimat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă și duce la soluționarea procesului.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.07.2013, petentul H. C. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 160 lei și 2 puncte de penalizare, reținându-se că la data menționată, ora 07:13, pe DN 39, pod Agigea, județul C. a condus un autoturism fără a avea cuplată centura de siguranță. Agentul constatator a reținut că fapta constituie contravenție potrivit art. 36 alin. 1 și este sancționată de art. 99 alin. 2 raportat la art. 108 alin. 1 lit. a, pct. 3 din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice.

Instanța, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. 2/2001, a procedat la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din aceeași ordonanță și la analizarea temeiniciei și legalității procesului-verbal.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității. De asemenea, faptei reținute în sarcina petentului i s-a dat o corectă încadrare juridică.

Critica de nelegalitate invocată de petent referitoare la faptul că agentul constatator a omis să menționeze în procesul-verbal nr. de înmatriculare al autoturismului cu care acesta se deplasa în momentul în care a constatat că nu avea cuplată centura de siguranță, nu poate fi reținută în cauză, fiind o simplă omisiune. Instanța constată că fapta este suficient descrisă, numărul de înmatriculare al autoturismului cu care se deplasa nu constituie o împrejurare ce poate servi la aprecierea gravității faptei. Neindicarea numărului de înmatriculare nu poate constitui o cauză de nulitate absolută a procesului-verbal, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, ar putea fi o cauză de nulitatea absolută lipsa din procesul-verbal a faptei săvârșite și a datei comiterii, ceea ce nu este cazul în speță.

Astfel, instanța apreciază că lipsa din procesul-verbal a numărului de înmatriculare a autoturismului cu care petentul se deplasa în momentul în care a fost surprins fără centura de siguranță, ar putea constitui ce mult o cauză de nulitatea relativă, în aceste condiții fiind necesar ca petentul să dovedească vătămarea produsă ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție. Petentul nu a făcut însă dovada producerii unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal, mai mult, acesta nici măcar nu neagă săvârșirea faptei, ci se bazează în plângerea contravențională numai pe această omisiune a agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța constată că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, care se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, a fost constatată de către agentul constatator prin propriile simțuri.

Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.

Însă, s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.

În decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011 pronunțată în cauza I. P. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune, însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A. c. României, par. 60).

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act juridic legal întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor stabilite expres în acest sens de lege, astfel că, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate, în sensul că cele arătate în cuprinsul său sunt elemente de fapt ce reprezintă adevărul, prezumție relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate. Prin urmare, petentul, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 C.pr.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.

Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că acțiunea petentului, de a conduce pe drumurile publice fără a avea cuplată centura de siguranță întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 36 alin. 1 și sancționate de art. 99 alin. 2 raportat la art. 108 alin. 1 lit. a, pct. 3 din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că sancțiunea constând în amendă contravențională în cuantum de 160 lei și două puncte penalizare este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul de săvârșire, de scopul urmărit, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal . nr._/05.07.2013 contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul H. C. cu domiciliul în C., ., ., jud. C., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/05.07.2013, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. cu sediul în C., jud. C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 11.03.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

N. - Ș. C. MădălinaStoian G.

Red.Jud. N.Ș.C.M./31.03.2014

Tehnored.S.G./ 14.03.2014/4EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2551/2014. Judecătoria CONSTANŢA