Plângere contravenţională. Sentința nr. 5591/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5591/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 137/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5591
Ședința publică din data de 21.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. MERAL
GREFIER: Ș. F. C.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/10.12.2013, acțiune formulată de petentul T. F. domiciliat în C., ., județul C., în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. – BRIGADA R. cu sediul în C., județul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de intimat, prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.01.2014 sub nr._, petentul T. F. a solicitat anularea procesului verbal . nr._/10.12.2013.
În motivarea plângerii petentul a contestat starea de fapt reținută în sarcina sa.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.G. 2/2001.
În susținerea plângerii, contestatorul a depus la dosar copie de pe procesul - verbal contestat.
Cererea a fost legal timbrată conform art 19 din OUG nr 80/2013.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Analizând actele dosarului cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție CP nr._/10.12.2013 petentul a fost sancționat contravențional pentru că în data de 10.12.2013 a condus autoturismul și a folosit telefonul mobil fără a avea dispozitivul de tip „mâini libere”.
Din procesul-verbal întocmit și din plângerea formulată de petent rezultă că locul săvârșirii contravenției și locul constatării acesteia este localitatea București, . nr 9, iar în conformitate cu prevederile H.G. 337/1993, se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 5 București.
Potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 și art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază de competență a fost săvârșită contravenția.
Această normă de competență este de ordine publică, astfel că instanța constată întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., potrivit art. 129 alin 2 pct 3 C.pr.civ., urmând a-și declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată de către intimat.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de către petentul T. F., având CNP_, domiciliat în C., ., județul C., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.12.2013 în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. MERAL Ș. F. C.
Red.Jud.B.M.5ex.21.05.2014
Tehnored.Ș.F.C.27.05.2014
2com.29.05.2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
Data
Către,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
Vă înaintăm alăturat cauza civilă având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/10.12.2013, acțiune formulată de petentul T. F. domiciliat în C., ., județul C., în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. – BRIGADA R. cu sediul în C., județul C., întrucât prin sentința civilă nr. 5591/21.05.2014 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea dvs.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. MERAL Ș. F. C.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
Data
Către,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
Vă înaintăm alăturat cauza civilă având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/10.12.2013, acțiune formulată de petentul T. F. domiciliat în C., ., județul C., în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. – BRIGADA R. cu sediul în C., județul C., întrucât prin sentința civilă nr. 5591/21.05.2014 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea dvs.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. MERAL Ș. F. C.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1103/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2551/2014.... → |
|---|








