Plângere contravenţională. Sentința nr. 3814/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3814/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 19325/212/2013
Dosar nr._ /212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3814
Ședința publică din data de 04.04.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE : C. A.-M.
GREFIER: D. M.
Pe rol pronunțarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul S. I., cu domiciliul în M., ..63A, jud. C., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul în C., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.04.2014 când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.07.2013 sub nr._ petentul S. I. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 21.07.2013 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., precizând că, contestă procesul verbal.
În motivarea în fapt a plângerii petentul a arătat că nu a avut actele necesare asupra lui, întrucât le-a lăsat la tarabă pentru eventualitatea unui control.
La cerere petentul a atașat copia procesului-verbal . AP nr._/21.07.2013, anexa la procesul verbal de contravenție, copia cărții de identitate.
Pârâtul nu și-a motivat cererea în drept.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei în temeiul art. 19 din O.U.G. 80/2013.
În data de 04.10.2013 intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență respingerea plângerii ca nefondată. A depus în probațiune raportul agentului constatator din data de 19.09.2013 (fl. 22), declarația martorului asistent (fl. 23), procese verbale (fl. 24-26).
La termenul de judecată din data de 14.02.2014 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, și din oficiu a dispus administrarea probei testimoniale cu martorul asistent U. A., care a fost audiat la termenul din data de 28.03.2014
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 21.07.2013 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. petentul S. I. a fost sancționat contravențional cu avertisment în temeiul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 12/1990, iar în baza art. 4 pct. 1 din Legea 12/1990, bunurile aparținând petentului au fost ridicate în vederea confiscării, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 21.07.2013, a fost depistat în trenul regio 8806 care circula pe ruta M. – C., deținând asupra sa mai multe bunuri: 20 buc. coșuri nuiele cu scoici, 20 de bucăți scoici gheară de mare, 15 bucăți steluțe de mare, în scopul comercializării fără documente de proveniență.
În drept instanța reține că potrivit art. 1 lit. e din Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite „Constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte:e) efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.”
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal instanța constată că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. 2/2001 și a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că aceasta este dovedită prin descrierea acesteia în procesul-verbal de contravenție de către agentul constatator. Astfel, în cazul faptelor constatate personal de agentul constatator, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un înscris care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate. Inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla contestare a procesului-verbal, ci petentul trebuie să facă dovada contrarie a celor reținute în cadrul procesului-verbal de contravenție.
Deși a avut posibilitatea să propună probe în apărarea sa, petentul nu a făcut dovada contrară a celor reținute în procesul-verbal de contravenție. Susținerea petentului potrivit căreia nu a avut actele necesare asupra lui în momentul în care i s-a aplicat contravenția nu poate fi primită, având în vedere că acesta a avut posibilitatea să le depună odata cu plângerea contravențională care face obiectul prezentei cauze. Mai mult, din declarația martorului asistent rezultă că petentului i-au fost solicitate actele de proveniență a mărfii însă acesta nu le-a putut prezenta.
Pentru aceste motive instanța urmează să respingă plângerea formulată de petentul S. I. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 21.07.2013, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul S. I., cu domiciliul în M., ..63A, jud. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., jud. C., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.07.2013 ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A.-M. C. D. M.
red.jud. .C.A.M./ 08.05.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3579/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5654/2014.... → |
|---|








