Plângere contravenţională. Sentința nr. 4015/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4015/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 22996/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. M. V.
GREFIER E. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională CP_, acțiune formulată de petent R. F. G., CNP_, cu domiciliul în B., ., ., județul C., în contradictoriu cu intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., ., județul C., CUI_.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 09.04.2014.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.08.2013 sub nr._, petentul R. F. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. - SERVICIUL RUTIER, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.08.2013.
În motivarea cererii, petentul a contestat situația de fapt reținută, arătând că, în timp ce se deplasa pe DN 39, dinspre M. spre C., a fost ajuns din urmă și depășit de o coloană oficială, initțial nu a avut loc să iasă cu mașina pe partea dreaptă, pe prima bandă a drumului fiind alte autoturisme care nu i-au făcut loc, cu toate acestea a eliberat cât a putut banda a doua și coloana l-a depășit.
În drept, a invocat disp.a rt. 118 – 121 din OUG 195/2002 și art. 31 și urm OG 2/2001.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori, fiindu-i încuviințată proba testimonială cu un martor, la care, ulterior a renunțat și proba cu înregistrarea video aferentă, care nu a fost administrară, neexistând o înregistrare video a contravenției.
Petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție contestat.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În probațiune, a invocat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal și proba cu înscrisuri.
În probațiune, a fost administrată proba cu înscrisuri, respectiv, procesul-verbal contestat.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancționat, reținându-se că la data de 16.08.2013, ora 08.33, a condus auto nr._ pe DN 39 din direcția M. spre C. și ajungând la sensul giratoriu de la DN 39 cu DN 38 nu a acordat prioritate de trecere coloanei oficiale ce se deplasa pe DN 39 către C. având prima mașină autospeciala_ și nu a respectat indicațiile, faptă prevăzută de art. 93 din R.A.O.U.G. 195/2002 și sancționată de art. 101 alin. 3 lit. cdin O.U.G. 195/2002.
Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile de la înmânare prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. De altfel, petentul nu a invocat vreun motiv de nelegalitate a actului sancționator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. În acest sens, instanța subliniază că, potrivit art. 249 C.p.civ., revine petentului să probeze criticile aduse, pentru a demonstra că procesul-verbal este nelegal și netemeinic.
Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 par. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare CEDO), nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale. În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).
Instanța constată că petentul a contestat în esență situația de fapt reținută de agentul constatator, dar nu a administrat probe în sens contrar. Astfel, instanța constată fapta petentului ca fiind probată prin prezumția de temeinicie de care se bucură procesului-verbal de contravenție pentru faptele constatate personal de agentul constatator –f. 20 – raportul agentului constatator.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, aceasta este corect reținută.
Față de cele arătate, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi angajată răspunderea contravențională a petentului.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, instanța reține că acestea sunt legal și temeinic aplicate, în speță neexistând elemente care să conducă instanța la o concluzie contrară.
Față de cele ce preced, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent, menținând ca legal și temeinic procesul-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petent R. F. G., CNP_, cu domiciliul în B., ., ., județul C., în contradictoriu cu intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., ., județul C., CUI_, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal contestat, . nr._/16.08.2013.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. V. E. M.
Red. Jud. A.M.V. 09 Aprilie 2014;
Tehnored. Grf. E.M. 11 Aprilie 2014/ 4 exp.
Comunicat . exp. / .
| ← Evacuare. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 07/2014.... → |
|---|








