Plângere contravenţională. Sentința nr. 427/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 427/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 17831/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civila Nr. 427/2014

Ședința publică din 17.01.2014

PREȘEDINTE: A. U.

Grefier: M. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent V. L. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 15.01.2014, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 17.01.2014 când s-a pronunțat .

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 08.07.2013, înregistrată sub nr._, petentul contestator V. L. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, întocmit de I.P.J. C. 03.07.2013 prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 320 lei.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că situația de fapt care i s-a reținut în sarcină nu este reală, întrucât pietonii s-au angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal chiar în momentul în care se afla cu autovehiculul pe marcajul pietonal sau la o distanță foarte mică, astfel încât dacă ar fi oprit, oprirea autovehiculului s-ar fi realizat chiar pe marcajul pietonal, stânjenind circulația pietonilor pe acest marcaj.

Se mai arată că prin continuarea deplasării nu a pus în pericol siguranța pietonilor aflați la capătul marcajului pietonal.

În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și a depus la dosar documentația aferentă procesului verbal: fotografii, atestat operator radar, certificat aprobare model, buletin de verificare metrologică, înregistrarea video a faptei pe suport CD.

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._ (fila 5), încheiat de intimată la data de 03.07.2013, ora 14:20, petentul a fost amendat cu 320 lei, reținându-se în fapt că în aceeași zi, a condus autoturismul Renault cu numărul de înmatriculare_ în mun. C., pe . P. Butelii către . ajungând la trecerea de pietoni din zona intersecției cu . acordat prioritate de trecere unor pietoni aflați în traversarea regulamentară a străzii pe sensul său de mers, fapta de natură contravențională fiind prevăzute de art. 135 lit. H din ROUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat, din punct de vedere formal, cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține, în prealabil, că deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul autonom al acestei noțiuni, delimitat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța i-a asigurat petentului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia potrivit cărora pietonii s-au angajat în traversare în timp ce autoturismul pe care în conducea se afla deja pe marcajul pietonal nu au fost dovedite, neexistând nicio probă administrată în acest sens.

Totodată, instanța constată că prin fotografiile depuse la dosar, intimata a confirmat săvârșirea contravenției de către petent .De asemenea, instanța a vizionat înregistrarea video a faptei din care rezultă în mod neîndoielnic săvârșirea contravenției de către petentă, pietonii în discuție aflându-se pe sensul de mers al petentei.

Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că fapta comisă de petent constituie contravenția prevăzută de articolul mai sus menționat.

În drept, conform art. 72 alin. 2 din OUG 195/2002, pietonii au prioritate de trecere fata de conducatorii de vehicule atunci cand sunt angajati in traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzator, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

În concordanță cu art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG 195/2002, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul a faptei de neacordare a prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale instanța constată că neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului, este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

Nu există niciun motiv pentru care instanța să înlocuiască sancțiunea amenzii cu avertismentul raportat la faptul că petenta nu a recunoscut săvârșirea faptei și că astfel de contravenții pot pune în pericol integritatea și viața pietonilor.

Totodată, în baza art. 36 alin. 2 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să oblige petenta la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulata de petentul V. L., CNP-_, domiciliat in CONSTANTA, ., ., ., in contradictoriu cu intimata I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, cu sediul in CONSTANTA, .. 246, ca neîntemeiată.

In temeiul art. 36 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, obliga petentul la plata catre stat a cheltuielilor judiciare in cuantum de 50 lei.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicarii.

Pronuntata, astazi, 17.01.2014, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ..

Președinte Grefier

A. U. M. I.

Red. Jud. A .U./ 07.03.2014 /4.ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 427/2014. Judecătoria CONSTANŢA