Plângere contravenţională. Sentința nr. 5781/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5781/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 20021/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 5781

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 26.05.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: Jud. V. A.-M.

GREFIER: B. L.

Pe rol soluționarea sesizării de perimare a cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/17.07.2012, formulată de petentaS.C. M. E. S.R.L. (J40/_/2005, CUI_), cu sediul în București, ., ., apt. 152, sector 6, în contradictoriu cu intimatulI. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C., cu sediul în C., județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, când cauzele rămase la sfârșitul ședinței de judecată s-au luat la ordine, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și stadiul procesual, după care:

Instanța, având în vedere referatul întocmit de grefierul arhivar privind sesizarea de perimare, repune cauza pe rol. Față de scurgerea unui termen îndelungat de la îndeplinirea ultimului act de procedură, perioadă în care părțile nu au manifestat interes față de continuitatea procesului, instanța invocă din oficiu excepția perimării acțiunii și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Prin referatul formulat de grefierul din cadrul Serviciului S. al Judecătoriei C. s-a solicitat instanței să se constate perimarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta S.C. M. E. S.R.L. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/17.07.2012 încheiat de intimatul I. JUDEȚEANĂ DE POLIȚIE C..

În motivare s-a arătat că, având în vedere scurgerea unui termen îndelungat de la îndeplinirea ultimului act de procedură, perioadă în care părțile nu au manifestat interes față de continuitatea procesului, este necesară repunerea pe rol a cauzei pentru a se lua măsurile legale.

Potrivit art. 248 Cod pr. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine primarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancțiunea procedurală, de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme îndelungată.

Or, în speță, din verificarea actelor din dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 28.01.2013, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod Proc. Civ. față de lipsa părților la strigarea cauzei, nefiind solicitată judecarea în lipsă.

Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă petentului, și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 249 - 251 Cod pr. civ.) instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 Cod pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de petentaS.C. M. E. S.R.L., cu sediul în București, ., ., apt. 152, sector 6, în contradictoriu cu intimatulI. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C., cu sediul în C., județ C..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud. V. A.-M. B. L.

Red. Jud. V.A.-M. / 31.05.2014;

Tehnored. Grf. B.L. / 31.05.2014 / 4 exp.

Comunicat 2 exp. / .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5781/2014. Judecătoria CONSTANŢA