Plângere contravenţională. Sentința nr. 5123/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5123/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 10685/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5123
Ședința publică din data de 08.05.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. E.
GREFIER: L. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională A._, acțiune formulată de petenta ., cu sediul în București, ., sector 6, CUI RO14399840, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR - C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, cu sediul în C., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă martorul S. S. personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În conformitate cu disp. art. 319 și 321 C.pr.civ., instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu martorul S. silviu, cele declarate fiind semnate și atașate la dosarul.
Instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei, conform art. 392 C.pr.civ.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.04.2013, sub nr._ petenta . a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR - C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR la data de 04.03.2013.
În motivarea în fapt, a arătat că prin procesul verbal de contravenție menționat a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 4000 lei întrucât societatea nu a respectat condițiile prescrise sau declarate în ceea ce privește produsul comercializat, considerând că au fost încălcate prevederile art. 7 lit.b prima liniuță din OG nr. 21/1992. Petenta apreciază ca nelegală sancțiunea aplicată întrucât societatea se încadrează în categoria „ vânzătorilor” și nu a „distribuitorilor”. De asemenea agenții constatatori au procedat la încheierea procesului verbal fără a ține cont de faptul că la data de 23.06.2013 cablul HDMI și încărcătorul au fost predate numitului S. S..
În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment, întrucât s-au depus toate diligențele în soluționarea sesizării consumatorului.
A depus la dosar procesul verbal de contravenție contestat, solicitând proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În drept a invocat OG nr. 21/1992 și OG 2/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Intimata legal citată nu a fost reprezentată și nu a formulat întâmpinare, însă a înaintat la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin procesul verbal de contravenție contestat petenta a fost sancționată contravențional în baza art. 7 lit.b prima liniuță din OG nr. 21/1992, fapta fiind sancționată potrivit disp. art. 50 alin. 1 lit. c din OG 21/1992 deoarece în urma reclamației nr. 503/04.03.2013 inspectorii au sesizat faptul că în speță, consumatorul nu a primit în cutia tabletei, încărcătorul și cablul HDMI.
Sub aspectul legalității încheierii procesului verbal, instanța constată că s-au respectat dispozițiile OG nr.2/2001 prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei însă, petenta nu a administrat probe de natură a răsturna prezumția de veridicitate a procesului verbal.
Astfel instanța apreciază că în mod corect petenta a fost sancționată reținându-se în sarcina acesteia săvârșirea faptei prevăzută de art. 7 lit.b prima liniuță din OG nr. 21/1992 .
Dar, cu toate ca nu exista nici o cauza care sa atragă anularea procesului-verbal acesta poate fi criticat in privința cuantumului sancțiunii aplicate.
Având în vedere dispozițiile coroborate ale art. 34 și 38 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care permit instanței sa aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicata contravenientului, în raport cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanța, constată că împrejurările concrete de săvârșire a faptelor imprimă acestora un grad de pericol social redus.
Această concluzie rezultă din împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, cât și din faptul că fapta a fost recunoscută de petentă, prin plângerea adresată Judecătoriei. În acest sens instanța reține faptul că intimata se află la prima abatere de această natură.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea 180/2002 pentru aprobarea OG 2/2001, coroborat cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din aceeași ordonanța, sancțiunea contravenționala trebuie aplicata in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările, modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de atitudinea petentei care a depus diligențe în soluționarea incidentului, la data de 26.03.2013 consumatorul primind cablul HDMI și încărcătorul, aspecte confirmate și de către numitul S. S., audiat de către instanță.
Prin urmare, pentru aceste argumente si văzând posibilitatea oferita prin art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, potrivit căruia avertismentul se aplica si in lipsa unei prevederi exprese in actul de sancționare a contravenției respective, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale in cuantum de 4.000 lei cu sancțiunea avertismentului, considerând ca aceasta este nu numai necesara ci si suficienta pentru a se atrage atenția petentei asupra gradului de pericol social al faptelor săvârșite si pentru a preveni săvârșirea de noi fapte de acest gen.
Astfel, instanța apreciază proporțional cu gradul de pericol social al faptei, sancționarea petentei cu avertisment, potrivit dispozițiilor art. 5 alin 5 si art.7 alin 2 din O.G.2 /2001 și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 7 alin.1 din O.G .2/2001, petenta urmează a fi atenționată asupra pericolului social al faptei și i se va atrage atenția asupra respectării normelor legale referitoare respectarea condițiilor prescrise sau declarate în ceea ce privește produsul comercializat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petenta ., cu sediul în București, ., sector 6, CUI RO14399840, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR - C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, cu sediul în C., ., județul C..
Dispune înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică 08.05.2014.
P. GREFIER
S. EMILIALAZĂR A.
Red. Jud.S.E.. / 15.05.2014;
Tehnored. Grf. A.L. / 15.05.2014 / 4 exp.
Comunicat 2 exp. / 15.05.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7937/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Cerere necontencioasă. Sentința nr. 6514/2014. Judecătoria... → |
|---|








