Plângere contravenţională. Sentința nr. 5140/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5140/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 26713/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.5140
Ședința publică din data de 08.05.2014
Instanța constituită din:
Președinte: F. N.
Grefier: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul R. M., cu CNP:_ si domiciliul in Cernavoda, ., . 4 ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul în C., jud C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petent av D. C. și se constată lipsa intimatului.
Procedura este legal îndeplinită cu petentul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța dispune rectificarea încheierii de la termenul anterior, în sensul că procedura a fost legal îndeplinită.
Apărătorul petentului arată că nu a putu prezenta martorul pentru acest termen, astfel încât precizează că renunță la proba testimonială.
Instanța ia act de renunțarea apărătorului petentului la proba testimonială.
Având cuvântul pe fond, apărătorul petentului solicită admiterea plângerii, fără cheltuieli de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 C.pr civ., instanța socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.10.2013, sub numărul_ petentul R. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/01.10.2013 încheiat de intimatul I. de POLIȚIE al JUDEȚULUI C., solicitând anularea procesului-verbal și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertismentul.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 01.10.2013 a condus autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ pe DN 39 iar la . a fost oprit de un agent de poliție care i-a comunicat faptul că a încălcat interdicția de transport a autovehiculelor care depășesc 3,5 tone.
Petentul a susținut că nu cunoscut această interdicție, care nu era semnalizată printr-un indicator, astfel că lipsește intenția ca trăsătură esențială a contravenției.
În drept petentul a indicat prevederile O.G. nr. 2/2001.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că în Monitorul Oficial nr. 624/10 octombrie a fost publicat Ordinul Ministrului delegat pe Proiecte de Infrastructură de interes național și investiții străine, pentru introducerea unor restricții de circulație pe podul de la Agigea. Potrivit ordinului, se aprobă introducerea restricțiilor de circulație în perioada cuprinsă între 1 octombrie 201 - 31 mai 2014, după cum urmează,: închiderea benzilor marginale ale podului, restricție de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maxim autorizată peste 3,5 tone (...).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/01.10.2013, petentul R. M. a fost sancționat de intimatul I. de POLIȚIE al JUDEȚULUI C., cu amendă contravențională în cuantum de 480 lei și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în temeiul dispozițiilor art. 101 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a condus autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ la data de 01.10.2013 ora 0639 pe DN 39 - pod Agigea, încălcând restricția temporară de tonaj maxim de 3,5 tone.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent cu mențiunea că „nu am știut”.
În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze.
Cu privire la temeinica procesului-verbal de contravenție, instanța reține că potrivit art. 101 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002: „Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: lit. b) b) nerespectarea interdictiei temporare de circulatie instituite pe un anumit segment de drum public;”.
În ceea ce privește existența faptei, pătrunderea pe podul de la Agigea cu un autoturism ce depășește greutatea de 3,5 tone, aspectele reținute în procesul-verbal de contravenție nu sunt contestate, petentul susținând doar faptul că nu cunoștea această interdicție, ceea ce se traduce în drept prin eroarea de fapt, cauză care poate înlătura caracterul contravențional al faptei, prevăzută de art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Intimatul susține în întâmpinare că restricția de tonaj de circulație pe podul Agigea a fost introdusă prin Ordin de Ministru, ce a fost publicat în M.O. nr. 624/10 octombrie 2013, pentru perioada 01.10._14.
Având în vedere că Ordinul de Ministru a fost publicat în Monitorul Oficial după săvârșirea faptei de către petent, acesta nu avea cum să cunoască, la data pătrunderii pe podul de la Agigea - 01.10.2013, că peste 9 zile va fi publicat un ordin care va interzice acest lucru retroactiv.
Este posibil ca restricția de tonaj să fi fost introdusă de administratorului drumului la data de 01.10.2013, prin montarea unui indicator de restricție de tonaj și ulterior confirmată de ministru prin ordinul mai sus menționat, dar în aceste condiții, agentul constatator trebuia să menționeze în cuprinsul procesului-verbal de contravenție că petentul a încălcat restricția de tonaj semnalizată prin indicator rutier.
Intimatul nu s-a apărat în acest sens nici prin întâmpinare, în condițiile în care petentul a contestat existența unui indicator de restricție de tonaj în zona podului.
Intimatul avea obligația să preconstituie probe sub aspectul semnalizării restricției de tonaj, măcar prin cuprinderea în procesul-verbal de contravenție a acestui aspect, mai cu seamă că fapta petentului a fost sancționată chiar în prima zi a instituirii restricției de tonaj, la primele ore ale dimineții.
În aceste condiții, instanța reține că nu i se poate imputa petentului, nici sub forma culpei, că nu a cunoscut restricția de tonaj de circulație de podul de la Agigea, la câteva ore de la presupusa sa instituire, astfel că sunt îndeplinite condițiile erorii de fapt.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este netemeinic întocmit, motiv pentru care va admite plângerea și va anula procesul-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul R. M. cu CNP:_ si domiciliul in Cernavoda, ., . 4 ., în contradictoriu cu intimatul I. de POLIȚIE al JUDEȚULUI C. cu sediul în C., jud C..
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/01.10.2013, emis de intimat.
Cu drept de apel ce se poate depune la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.05.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. NemethAlina S.
Red jud. F.N. /11.07.2014
Tehnored.gref. A.S./2com/14.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6533/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








