Plângere contravenţională. Sentința nr. 6533/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6533/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 9558/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6533
Ședința publică din data de 10.06.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
GREFIER: F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent M. P. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - POLITIA CUMPANA, având ca obiect plângere contraventionala CP_.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța se declară competentă general,material și teritorial cf .disp. art.94 pct. 4 C.proc.civ. coroborat cu art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
La solicitarea instanței, petentul se legitimează cu C.I., având C.N.P._
În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod pr. civilă instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Petentul estimează că prezenta cauză poate fi soluționată in termen de o lună.
Instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună, termen apreciat ca fiind optim și previzibil față de obiectul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 258 Cod pr. civilă, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.
În dovedirea cererii, petentul solicită instanței administrarea probei cu înscrisuri.
În conformitate cu disp. art. 255 raportat la dispozițiile art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod pr. civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, pertinentă si concludentă în soluționarea cauzei.
Petentul învederează că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat.
Instanța constatând dosarul în stare de judecată, acorda cuvântul pentru dezbateri asupra fondului cauzei.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată; in subsidiar solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
În temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța reține cauza în vederea soluționării.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.04.2013 sub nr._, petentul M. P. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 04.04.2013 de agenții constatatori ai direcției de poliție locale din cadrul I. DE P. JUDEȚEAN CONSTANTA - POLITIA CUMPANA, solicitând anularea acestuia.
Petentul a arătat că a oprit autovehiculul ca urmare a constatării unei avarii la acesta.
Plângerea nu a fost motivată în drept de petent.
Petentul a anexat plângerii copie a procesului-verbal de contravenție și a cărții de identitate.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit de agenții constatatori ai direcției de poliție locale din cadrul Poliției C., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei și 3 puncte de penalizare în baza art. 143 lit. a din Regulamentul de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și art. 100 alin. 2 rap. la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG nr. 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 02.11.2011 a staționat voluntar cu autoturismul marca Hyundai cu numărul de înmatriculare TX 3578 XM pe . destinată mijloacelor de transport în comun, stânjenind astfel desfășurarea fluentă a traficului rutier.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent, în cadrul rubricii mențiunii acesta contestând legalitatea măsurilor dispuse.
În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze.
În ceea ce privește existența faptei contravenționale reținută în procesul-verbal de contravenție, instanța reține că aceasta este dovedită prin descrierea acesteia în procesul-verbal de contravenție de către agentul constatator, care a perceput fapta prin propriile simțuri.
Conform art. 143 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 195/2002: „Se interzice staționarea voluntară a vehiculelor: lit. a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;” iar conform art. 142 lit. a „Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor: în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisă";”.
Susținerile petentului, conform cărora că nu trebuia sancționat, întrucât ar fi parcat în spațiul special amenajat din fața băncii, sunt neîntemeiate.
Pentru toate aceste considerente, instanța constată că existența faptei reținute în sarcina petentului este dovedită, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilite de organul constatator prin procesul-verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională formulată de petentul urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul M. P., cu domiciliul in CUMPANA, ., județul C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul in C., județul C..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2014.
P. GREFIER
M. TIMOAȘCĂ F. S.
Red jud. MT
Tehnored gref SF
Data redactării: 09.01.2014/4 ex
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3145/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5140/2014.... → |
|---|








