Pretenţii. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 14226/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 11.11.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
GREFIER: F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant O. N. PRIN PRIMAR și pe pârât A. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant av A. Z in substituire pentru av. S. S. L., in baza delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Reclamanta, prin reprezentant, depune la dosar interogatoriul propus a se lua pârâtului; solicită aplicarea dispozițiilor art. 358 C.proc.civ., față de lipsa pârâtului la administrarea probei cu interogatoriul și având in vedere faptul că a fost citat cu mențiunea de a se prezenta „personal la interogatoriu”, sub sancțiunea aplicării art.225 Cod procedură civilă.
Instanța ia act că reclamanta are pregătit interogatoriul la termenul de azi, și constată că, deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în vederea administrării probei, consecințele prevăzute de art. 358 C.proc.civ. urmând a fi avute în vedere cu ocazia deliberării.
Reclamanta, prin reprezentant învederează că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat.
Instanța constatând dosarul în stare de judecată, acorda cuvântul pentru dezbateri asupra fondului cauzei.
Reclamanta, prin reprezentant solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța reține cauza în vederea soluționării.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2014, sub nr._, reclamantul O. N. PRIN PRIMAR a chemat în judecată pe pârâtul A. D., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 4451,83 lei, compusă din:
- 3398,52 lei reprezentând energie termică aferentă perioadei 31.10.2010 2012 – 31.07.2013;
- 1053,31 lei reprezentând majorări de întârziere calculate conform art.6 punctul 2 din contract și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, la data de 20.07.2010, intre Orașul Năvodari și Asociația de proprietari a blocului 13 Est, s-a încheiat un contract de prestări servicii prin care Orașul Năvodari s-a obligat să distribuie agent termic către locatarii blocului 13 Est din Năvodari, iar aceștia prin Asociație, se obligau să achite contravaloarea agentului termic, sens in care au fost emise o . facturi fiscale.
Reclamantul a mai arăta că toate facturile au fost comunicate pârâtului. De asemenea, reclamantul a arătat că pârâtul a fost notificat cu privire la debitele restante și majorările de întârziere aplicate, insă, cu toate că a fost pus in întârziere încă din data de 03.09.2013, data semnării confirmării de primire,acesta nu a înțeles să iși achite debitele restante.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile, art. 1021 și urm din Codul de procedură civilă, art. 969 C.civ. prin rap la art.6 alin.2 din Noul Cod Civil.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de inscrsiuri.
Cererea a fost legal timbrată .
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat in fața instanței de judecată pentru a-și exprima punctul de vedere.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între Orașul Năvodari și Asociația de proprietari a blocului 13 Est, s-a încheiat un contract de prestări servicii prin care Orașul Năvodari s-a obligat să distribuie agent termic către locatarii blocului 13 Est din Năvodari, iar aceștia prin Asociație, se obligau să achite contravaloarea agentului termic, sens in care au fost emise o . facturi fiscale.
În baza contractului, reclamantul a furnizat pârâtului agent termic, pentru care a emis facturi fiscale aferente perioadei 31.10.2010 2012 – 31.07.2013, debit ce nu a fost achitat de către pârât.
În ceea ce privește cererea principală privind obligarea pârâtului la plata contravalorii facturilor fiscale menționate anterior, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată,
Astfel, în baza contractului de prestări servicii (furnizare a energiei termice), reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtei energie termică, iar aceasta din urmă s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor astfel furnizate,
Conform art. 969 și 970 C.civ., „ Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante” „Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa”, astfel, fiind instituită obligativitatea contractului legal încheiat, de la care părțile nu se pot sustrage.
Totodată, potrivit art. 1082 C.civ., debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.
Din textul de lege enunțat reiese că în sarcina debitorului operează o prezumție de vinovăție. Astfel că, sub aspect probator, creditorul trebuie să dovedească existența creanței, neexecutarea obligației de către debitor fiind prezumată cât timp acesta nu dovedește executarea.
Cu alte cuvinte, până la proba contrarie, neexecutarea obligației contractuale este imputabilă debitorului.
În cauză, deși reclamanta a dovedit existența unei convenții legale a părților, prin contractul de furnizare a energiei termice, care reprezintă acordul lor de voință, cu putere de lege între părți, si care atestă drepturi și obligații în legătură cu prestațiile de furnizare a energiei termice, în sarcina pârâtului operând prezumția de vinovăție generată de art. 1082 C.civ., acesta nu a dovedit executarea obligațiilor contractuale ce-i incumbă.
Mai mult, instanța reține că pârâtul a fost citat cu mențiunea de a se prezenta pentru administrarea probei cu interogatoriul, pentru termenul din data de 11.11.2014, însă acesta nu s-a prezentat, în mod nejustificat.
Asupra poziției procesuale a pârâtului, instanța constată incidența în cauză a dispozițiilor articolul 225 Cod procedură civilă, care prevede că: ”Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.”.
Interogatoriul propus de către reclamantă poartă asupra dovedirii elementelor răspunderii civile contractuale, întrebările ce urmau a fi adresate existența raporturilor juridice dintre părți și întinderea obligațiilor acestora, precum și executarea contractului de către reclamantă.
Instanța, făcând aplicarea textului legal precizat, constată că refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde la interogatoriu reprezintă un început de dovadă în ceea ce privește culpa sa contractuală, urmând a se completa cu înscrisurile existente la dosar.
În condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada intervenirii unei cauze de forță majoră sau a unui caz fortuit care să îl exonereze de răspundere, instanța, în raport de art. 969 și art. 970 C.civ., constată că se impune obligarea acestuia la plata către reclamantă, a sumei de 2578,73 lei, reprezentând contravaloare energie termică,
De asemenea, în temeiul acelorași considerente și în raport de art. 6 pct.2 din contract, instanța apreciază întemeiată și cererea accesorie a reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1053,31 lei reprezentând majorări de întârziere pentru perioada cuprinsă între scadența facturilor și data de 31.08.2013.
Față de cele expuse mai sus, instanța, reținând că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin probele administrate în cauză, fiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale, urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul la plata către reclamat a sumei de 3398,52 lei reprezentând contravaloarea energiei termice aferente perioadei 31.10.2010 – 31.07.2013 și suma de 1053,31 lei reprezentând majorări de întârziere pentru perioada cuprinsă între scadența facturilor și data de 31.08.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ORAȘUL NĂVODARI, cu sediul in N., ., județul C., în contradictoriu cu pârâtul A. D., cu domiciliul in N., ., ., ., astfel cum a fost modificată și precizată.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3398,52 lei reprezentând contravaloarea energiei termice aferente perioadei 31.10.2010 – 31.07.2013 și suma de 1053,31 lei reprezentând majorări de întârziere pentru perioada cuprinsă între scadența facturilor și data de 31.08.2013.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014.
P. GREFIER
M. TIMOAȘCĂ F. S.
Red jud. MT
Tehnored gref SF
Data redactării: 03.12.2014/4 ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria... → |
|---|








