Pretenţii. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 3406/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 21.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte: F. N.

Grefier: A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . sediul ales la Sucursala Constanta în C., ., . C., în contradictoriu cu pârâta A. DE P. NR. 818 CONSTANTA, cu sediul in C., . 79, ., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtă D. S., care se legitimează cu Ci . nr_ si CNP:_ și se constată lipsa reclamantei.

Procedura este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la audierea martorului M. E.-A. a cărui declarație se află atașată la dosarul cauzei.

La interpelarea instanței, martorul precizează că blocul de la planșele foto aflate la fila 37 este L 47.

Având cuvântul pe fond, reprezentantul pârâtei solicită respingerea cererii.

Instanța constatând că sunt lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei reține cauza spre deliberare și pronunțare.

INSTANȚA,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.02.2014 sub nr._, reclamanta S.C. ASIROM V. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Asociația de proprietari nr. 818 solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1671 lei reprezentând despăgubiri acordate persoanei păgubite, obligarea acesteia la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamanta a arătat că la data de 05.06.2012 a avut loc un incident rutier în care a fost implicat auto cu nr. de înmatriculare_ proprietatea .., condus de M. E., care a staționat în parcarea blocului L47 de pe . nr.79, iar peste noapte s-a desprins o bucată de beton sau de fier de la . peste mașină, producându-se avarierea autoturismului.

Reclamanta a mai arătat că a procedat la plata despăgubirii către asigurata .., asigurat în baza contractului de asigurare facultativ CASCO . număr_ din 24.07.2011 valabilă la data producerii incidentului, cu suma de 1671 lei conform dosarului de daună nr._.

În drept reclamanta a invocat prevederile art. 1349, 1357, 2210, art. 230/2007, O.G. nr. 13/2011 și art. 451 alin. 1 C.proc.civ..

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul M. E. A. și proba cu interogatoriul pârâtei.

Pârâta nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în instanță și a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din înscrisurile cuprinse în dosarul de daună nr._ constituit de numitul M. A. E. la reclamantă, reiese că în data de 05.06.2012 a staționat cu autoturismul marca Mitsubishi cu nr. de înmatriculare_, în parcarea unui . de cultură și o bucată de fier s-a desprins de la . peste autoturism avariind stâlpul dreapta spate și plafonul mașinii.

În baza poliției de asigurare facultativă . nr._ reclamanta a plătit persoanei asigurate despăgubiri de 1671,72 lei, conform extrasului de cont de la fila 9.

În drept, conform art. 1357 alin. 1 C.civ.: „Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare.”

În speță instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale civile, reclamanta nefăcând dovada că pârâta a săvârșit o faptă ilicită.

În acest sens, instanța reține că din declarațiile martorului M. E. – A., coroborate cu planșele foto depuse la dosar de pârâtă și din dosarul de daună, că autoturismul a fost parcat de acesta în dreptul unui . de asociația de proprietari pârâtă.

Din declarațiile martorului reiese că blocul în care locuiește (L 49) nu aparține de asociația de proprietari pârâtă iar din declarațiile acestuia și din planșele foto din dosarul de daună, reiese că acesta a parcat mașina perpendicular și nu lateral. Din planșele foto depuse de pârâtă, reiese că pe latura blocului L 47 ce aparține acesteia se parchează lateral.

În aceste condiții, având în vedere că martorul a declarat că a parcat autoturismul, din câte își amintește, în spatele blocului unde locuiește (L49), instanța reține că nu există nicio dovadă că bucata de fier a căzut pe autoturism de pe blocul L 47 aflat în administrarea pârâtei.

Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. ASIROM V. S.A. sediul ales la Sucursala Constanta în C., ., . C., împotriva pârâtei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr. 818, cu sediul in C., . 79, ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel ce se poate depune la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședință publică astăzi, 21.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. NemethAlina S.

Red jud. F.N/23.12.2014

Tehnored.gref. A.S/2com/23.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria CONSTANŢA