Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 5074/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5074/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 34828/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5074

Ședința publică de la 07.05.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. M.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator M. S. L., domiciliată în C., ., ., jud. C., și pe intimat A. DE P. 554, cu sediul în C., ., ., având ca obiect, contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 25.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20.04.2014 și la data de 07.05.2014, când,

I N S T A N T A,

Prin cererea înregistrată la data de 20.12.2013, contestatorul M. S. L., în contradictoriu cu intimatul ASOCIAȚIA DE proprietari 554, a solicitat anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 262/CN/2013 al Societății civile profesionale de executori judecătorești „Dabuleanu D. & C. N.”, suspendarea executării silite .

În motivare, contestatorul a arătat că nu a fost încercată realizarea dispozițiilor titlului executoriu prin bună învoială anterior executării silite; s-a mai arătat că au fost efectuate plăți parțiale în perioada 30.01.2013 – 04.12.2013 în cuantum total de 11.500 lei, iar onorariul de executor și cel de avocat au fost raportate la debitul inițial, deși la data emiterii încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare debitorul efectuase plăți parțiale, iar cuantumul acestor cheltuieli este disproporționat; s-a mai învederat că nu a fost comunicată debitorului încheierea prevăzută de art. 665 din Codul de procedură civilă, privind încuviințarea executării și nici somația.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. din Codul de procedură civilă.

În probațiune, contestatorul a depus în copie somația imobiliară din 15.11.2013, Încheierea nr. 262/CN/2013 din 15.11.2013, Încheierea din 13.09.2013, Sentința civilă nr._/19.12.2012 a Judecătoriei C., Încheierea nr._/10.07.2013 a Judecătoriei C., OP nr. 02/30.01.2013 (2000 lei), OP nr. 03/08.02.2013 (1900 lei), OP nr. 04/24.04.2013 (1100 lei), OP nr. 06/30.09.2013 (2300 lei), OP nr. 10/02.10.2013 (1200 lei), OP nr. 11/07.10.2013 (1000 lei), OP nr. 15/04.12.2013 (1000 lei).

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea cererii.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri în cadrul căreia a fost atașat, în copie certificată dosarul de executare nr. 262/CN/2013 al Societății civile profesionale de executori judecătorești „Dabuleanu D. & C. N.”.

În ce privește cererea de suspendare a executării, formulată în temeiul dispozițiilor art. 718 alin.1 C.proc.civ., instanța constată că a fost achitată cauțiunea în cuantum de 403,79 lei conform recipisei de consemnare nr._/1/15.01.2014 și chitanței nr._/1/15.01.2014; totodată constată că această cerere a rămas fără obiect, având în vedere dispozițiile mai sus amintite, care stabilesc în mod expres că suspendarea executării, în această ipoteză, se dispune numai până la soluționarea contestației la executare. Or, în speța de față, instanța urmează să soluționeze cerere de suspendare a executării silite în același timp cu soluționarea contestației la executare, împrejurare în care nu mai subzistă condițiile prevăzute de art. 718 alin. 1 C.proc.civ.

Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 21.06.2013 a fost înregistrată cu nr. 262/CN/2013 la Societatea civilă profesională de executori judecătorești „Dabuleanu D. & C. N.” cererea de executare silită împotriva debitorului M. S. L. în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._/19.12.2012 a Judecătoriei C. prin care contestatorul debitor a fost obligat la plata către intimatul creditor a sumei de 13.275,94 lei reprezentând contravaloarea cheltuieli întreținere aferente perioadei mai 2010 – aprilie 2012 și penalități de întârziere aferente.

Prin Încheierea din 21.06.2013 s-a dispus înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare silită nr. 262/CN/2013, iar prin Încheierea nr. Încheierea nr._/10.07.2013 a Judecătoriei C. fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului M. S. L., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._/19.12.2012 a Judecătoriei C..

La data de 15.11.2013 au fost emise Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și somația imobiliară comunicate, prin depunere la cutia poștală, la data de 19.11.2013, astfel că nu se poate reține motivul invocat de către contestator în sensul că nu i s-a comunicat somația.

La data de 17.01.2014 s-a înregistrat cererea de continuare a executării silite pentru suma reprezentând cheltuieli de executare, debitul fiind achitat integral, fiind emisă adresa de înființare a popririi pentru suma de 2350,81 lei reprezentând diferență cheltuieli de executare silită.

La aceeași dată a fost emisă Încheierea privind reducerea cheltuielilor de executare silită – onorariu executor judecătoresc - ca urmare a achitării sumei de 5000 lei anterioare demarării executării silite, la suma de 1025,48 lei (TVA inclus).

Se costată că la data de 21.06.2013, la care s-a dispus înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare silită nr. 262/CN/2013, debitorul contestator achitase suma totală de 5000 lei prin: OP nr. 02/30.01.2013 (2000 lei), OP nr. 03/08.02.2013 (1900 lei) și OP nr. 04/24.04.2013 (1100 lei), cuantumul onorariului de executor fiind reduse prin Încheierea din 17.01.2014 la suma de 1025,48 lei (TVA inclus).

În ceea ce privește cuantumul onorariului de executor raportat la debitul în cuantum de 8275,94 lei (13.275,94 – 5000) potrivit dispozițiilor .art. 37 din Legea nr. 188/2000 (modificat prin O.U.G. nr. 144/2007) – (1) Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite;

Potrivit art. 125 Cod fiscal, „taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului”.

Într-adevăr, conform art. 37 din Legea nr. 188/2000 astfel cum a fost modificată de O.U.G. nr. 144/2007, în speță onorariul executorului judecătoresc nu poate depăși procentul de 10% din valoarea debitul care face obiectul executării. În egală măsură, însă, conform art. 125 Cod fiscal, TVA reprezintă un impozit care urmează să fie plătit către bugetul statului, astfel că aceasta nu se include în noțiunea de onorariu, ci urmează să se facă venit la bugetul de stat.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că onorariul executorului este legal stabilit.

Cu privire la onorariul de avocat, potrivit art. 451 alin 2 din codul de procedură civilă „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”

În speță, instanța apreciază că onorariul în cuantum de 1000 lei, achitat conform chitanței nr. 251/19.06.2013, aferent întregii faze a executării silite nu este vădit disproporționat în raport de valoarea debitului.

Nu în ultimul rând, se constată că debitorul este în culpă procesuală, deoarece acesta avea obligația de a executa benevol titlul executoriu și de îndată de la data la care a devenit executorie (19.12.2011), executarea silită reprezentând un ansamblu de măsuri prevăzute de lege prin care creditorul realizează executarea pretențiilor câștigate, cu ajutorul constrângerii de stat, numai dacă debitorul nu-și îndeplinește de bună voie aceste obligații.

Culpa procesuală a debitoarei constă în faptul că nu a executat de bună voie titlul executoriu astfel încât creditorul a fost nevoit să apeleze la forța coercitivă a statului procedând la executarea silită la data de 21.06.2013, respectiv după un an și șase luni de data data la care hotărârea executorie a fost dată. Prin urmare, instanța nu poare reține motivul invocat de către contestatorul debitor privind necesitatea încercării de către creditor a realizării dispozițiilor titlului executoriu prin bună învoială anterior executării silite.

Față de toate acestea, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestator.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, constată că nu au fost solictate cheltuieli de judecată de către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestator, M. S. L., CNP-_, domiciliată în C., ., ., jud. C., și pe intimat A. DE P. 554, cod fiscal_ și cont bancar RO 23RNCB_0001, cu sediul în C., ., ., jud. C..

Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2014.

P., GREFIER,

L. M. D. S.

Red.jud.L.M./09.05.2014

tehnored. D.S./12.05.2014

Emis 2 comunicări, la data de 12.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 5074/2014. Judecătoria CONSTANŢA