Acordare daune interese (art 580 ind.3 alin.2 CPC). Încheierea nr. 3999/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Încheierea nr. 3999/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 11260/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

ÎNCHEIERE NR. 3999

Ședința din data de 07.04.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamanții S. P.-L. și S. M. ANTONINO în contradictoriu cu pârâții R.A. „EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT” C. și M. C. prin PRIMAR, având ca obiect acordare daune interese (art. 580 ind.3 alin.2 C.).

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 31.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 07.04.2015 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/2014, reclamanții S. P.-L. și S. M. A. au solicitat obligarea pârâților M. C. PRIN PRIMAR și R. AUTONOMĂ DE EXPLOATARE A DOMENIULUI ȘI PRIVAT C. la plata de daune interese, reprezentând 50 lei/zi întârziere de la momentul soluționării definitive, sumă ce va fi actualizată până la momentul executării efective; obligarea la plata amenzii civile de 50 lei pe fiecare zi de întârziere către stat – ca urmare a neexecutării deciziei civile nr. 571/19.11.2009, sentinței civile nr. 4684/10.03.2009 și a deciziei Curții de Apel nr. 226/03.05.2010, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctei C. M., decedată la data de 03.03.2012, care s-a judecat cu pârâții în dosarul civil nr._ iar prin Sentința civilă nr. 4684/10.03.2009 pronunțată de Judecătoria C., s-a dispus obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul situat în C., ., parter.

Reclamanții mai arată că prejudiciul suferit de recurenta reclamantă există, el derivând din însăși ineficiența procedurii judiciare finalizată pin sentința civilă nr. 4684/10.03.2009 a Judecătoriei C., reclamanta C. M. fiind nevoită prin moștenitorii legali să demareze o altă procedură judiciară pentru a asigura o finalitate practică a primei hotărâri judecătorești.

În drept, a fost invocat art.580³ raportat la art. 574 C.proc.civ., art.5802 C.proc.civ.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

Pârâtul R. AUTONOMĂ DE EXPLOATARE A DOMENIULUI ȘI PRIVAT C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, arătând că dreptul creditorului este personal, nicio persoană nu poate urmări pe o alta decât în realizarea unui drept ce-i aparține. Pârâtul mai arată că reclamanții nu au făcut dovada că sunt succesori universali de drepturi ale defunctei C. M. ci numai moștenitori a două drepturi de proprietate asupra unor rente viagere.

Se mai arată de pârât că dreptul creditoarei decedate nu este un drept transmisibil către nepoți chiar dacă aceștia ar fi fost succesori universali, deoarece dreptul de a cumpăra un imobil din fondul locativ de stat în temeiul Legii nr. 112/1995 este unul special, strâns legat de persoana autorului reclamanților, dobândit numai datorită condiției sale de chiriaș într-un imobil al statului.

Pârâtul a invocat de asemenea excepția lipsei calității procesual pasive, arătând că debitorul propriu-zis este M. C. prin primar, proprietar-vânzător al imobilului, și nu RAEDPP C., administrator simplu și intermediar la vânzare.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, arătând dreptul recunoscut de instanțe defunctei – de a i se perfecta vânzarea – nu este transmisibil nepoților sau altor persoane, fiind strâns legat de persoana autorului și mai ales de calitatea de chiriaș la stat a autoarei reclamanților.

Pârâtul a arătat de asemenea că executorului judecătoresc i s-a adus la cunoștință situația juridică a imobilului, respectiv faptul că este vizat de o interdicție legală de vânzare – prevăzută de art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2002 și că orice contract care se încheie cu privire la acest imobil este nul.

În probațiune, pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâtul M. C. prin Primar a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, arătând că nu poate fi reținută reaua sa credință, întrucât pentru acest imobil a fost formulată o notificare pe prevederile Legii nr. 10/2001, care face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului C., aspect care a fost adus la cunoștința reclamantului.

În probațiune, pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Prin Încheierea din 04.11.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active a reclamanților.

La termenul din 10.02.2015, instanța a invocat din oficiu excepția prematurității primului capăt de cerere iar la termenul din 31.03.2015 a unit această excepție și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului RAEDPP cu fondul cauzei.

În cauză a fost încuviințată și administrată pentru toate părțile proba cu înscrisuri.

La termenul din 31.03.2015, reclamantul a arătat că renunță la proba cu interogatoriul pârâților și nu solicită obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând cererea din perspectiva probelor administrate și a legislației incidente, instanța reține următoarele:

Prin Sentința nr. 4684/10.03.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta C. M. și a obligat pârâții M. C. prin primar și RADPP C. să vândă reclamantei apartamentul situat în C., ., parter.

Sentința a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr.226/C/03.05.2010, prin care Curtea de Apel C. a recursurile formulate de pârâți.

În baza sentinței reprezentând titlu executoriu, C. M. a formulat cerere de executare silită, sens în care a fost deschis dosarul de executare nr. 315/2011 al B. D. V. și G. A. M., în cadrul căruia la data de 04.04.2011, în temeiul art.387 C.proc.civ., a fost emisă somația privind începerea executării.

Conform Certificatului de moștenitor nr. 175/03.09.2012, de pe urma defunctei C. M., decedată la data de 03.03.2012, au rămas moștenitorii S. P.-L. și S. M. A., cu o cotă de ½ din masa succesorală.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul R. AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C., instanța o va respinge ca neîntemeiată având în vedere faptul că acest pârât a fost obligat alături de M. C. prin primar să vândă numitei C. M. apartamentul situat în C., ., parter.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde ca este obligat în raportul juridic supus judecății, astfel că, în contextul în care obiectul acțiunii deduse judecății este obligarea pârâților la plata de daune interese și la plata unei amenzi civile pentru nepunerea în executare a sentinței civile nr. 4684/2009, instanța constată că pârâtul R. AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C. are calitate procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce privește excepția prematuritărții primului capăt de cerere, instanța reține următoarele:

Reclamanții au înțeles să învestească instanța cu o acțiune având ca obiect două capete de cerere:

  1. plata de daune interese, reprezentând 50 lei/zi întârziere de la momentul soluționării definitive, sumă ce va fi actualizată până la momentul executării efective;
  2. obligarea la plata amenzii civile de 50 lei pe fiecare zi de întârziere către stat – ca urmare a neexecutării deciziei civile nr. 571/19.11.2009, sentinței civile nr. 4684/10.03.2009 și a deciziei Curții de Apel nr. 226/03.05.2010.

Potrivit dispozițiilor art. 5803 C.proc.civ., „ (1) Dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

(2) Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheierea irevocabilă, dată cu citarea părților, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute de alin. 1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; în acest din urmă caz, dispozițiile art. 574 sunt aplicabile în mod corespunzător. ”

Din cuprinsul acestor prevederi legale rezultă faptul că anterior formulării unei acțiuni prin care să solicite obligarea debitorilor la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației cuprinse în titlul executoriu, creditorii trebuie să se adreseze instanței pentru a solicita obligarea acestora la plata unei amenzi civile în favoarea statului și abia după trecerea unui termen de 6 luni de la data la care instanța a dispus amendarea debitorilor prin încheiere irevocabilă.

Având în vedere faptul că în speța de față reclamanții au solicitat concomitent atât obligarea pârâților la plata unei amenzi civile cât și la plata de daune interese, instanța constată că dreptul acestora de a solicita obligarea pârâților la plata de daune interese nu este actual, acesta putând fi exercitat după trecerea unui termen de 6 luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția prematurității primului capăt de cerere și va respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata de daune interese reprezentând 50 lei pe/zi de întârziere de la momentul soluționării definitive, suma ce va fi actualizată până la momentul executării efective, ca prematur introdus.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata amenzii civile de 50 lei pe fiecare zi de întârziere către stat, instanța reține următoarele:

Prin hotărârea ce constituie titlu executoriu, a fost stabilită în sarcina celor doi debitori obligația de a vinde numitei C. M. imobilul situat în C., ., parter, obligație care nu a fost îndeplinită până la această dată.

În ceea ce privește susținerile pârâtului RAEDPP conform cărora acțiunea reclamanților este inadmisibilă întrucât dreptul recunoscut de instanțe defunctei – de a i se perfecta vânzarea – nu este transmisibil nepoților sau altor persoane, fiind strâns legat de persoana autorului și mai ales de calitatea de chiriaș la stat a autoarei reclamanților, instanța le va respinge ca neîntemeiate.

Calitatea de chiriaș și persoană îndreptățită la cumpărarea apartamentului a fost deja analizată de instanță în dosarul nr._ în persoana numitei C. M., care a obținut titlul executoriu și a formulat cererea de executare silită înregistrată pe rolul al B. D. V. și G. A. M..

Prin decesul acesteia, s-a transmis conform prevederilor art. 963 cod civil în patrimoniul moștenitorilor legali, toate drepturile și obligațiile existente în patrimoniul defunctei la data decesului, deci inclusiv dreptul izvorât din Sentința nr. 4684/10.03.2009.

Prin urmare, nu mai trebuie analizată îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 în persoana moștenitorilor legali ai numitei C. M., fiind evident că acestea nu ar fi îndeplinite. Reclamanții din prezenta cauză au acționat nu în nume propriu, ci în calitate de moștenitori legali ai persoanei care a obținut titlul executoriu și care a solicitat punerea în executare a acestuia.

În ceea ce privește susținerile pârâților cu privire la existența unei notificări cu privire la imobilul ca a făcut obiectul sentinței civile nr. 4684/10.03.2009, instanța reține faptul că astfel cum rezultă și din cuprinsul Sentinței civile nr. 8600 din 17.05.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 4684/10.03.2009 notificarea exista și era înregistrată, iar Primăria C. a trimis la dosar o adresă din care rezulta o altă situație juridică a imobilului, neconformă cu realitatea.

Astfel, la pronunțarea Sentinței civile nr. 4684/10.03.2009, Deciziei civile nr. 571/19.11.2009 și Deciziei civile nr. 226/C//03.05.2010, instanțele nu au avut în vedere existența notificării din culpa pârâtului M. C., care a transmis la dosar o adresă din care rezulta o situație juridică a imobilului ce nu corespundea cu realitatea.

Prin aceeași sentință nr. 8600/17.05.2012 se arată că pentru vânzarea unui imobil pentru care exista o cauză legală de interdicție în privința vânzării-cumpărării, partea interesată are la îndemână o acțiune în justiție privind anularea contractului de vânzare-cumpărare. Prin urmare, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nu operează de drept, ci ea trebuie constatată de instanța judecată, care trebuie învestită cu o astfel de solicitare de persoana interesată în acest sens.

Susținerile pârâților conform cărora este în detrimentul creditoarei să i se perfecteze vânzarea înainte de soluționarea notificării pe Legea nr. 10/2001 sunt astfel neîntemeiate, pentru că anularea contractului de vânzare-cumpărare este lăsată la latitudinea persoanei interesate să facă o astfel de solicitare și în niciun caz acest aspect nu justifică neîndeplinirea de către debitori a obligației prevăzute de titlul executoriu.

Pe de altă parte, instanța are în vedere și faptul că potrivit dispozițiilor art. 5803 C.proc.civ., instanța trebuie să verifice dacă debitorul și-a îndeplinit sau nu obligația stabilită prin titlul executoriu, și nu dacă este posibilă îndeplinirea acestei obligații, apărările sale cu privire la acest aspect trebuiau invocate în dosarul nr._ .

Or, în contextul în care pârâții nu au invocat în dosarul nr._, în niciuna din cele trei faze procesuale, faptul că imobilul situat în . a fost notificat în temeiul Legii nr. 10/2001, deși această notificare face obiectul dosarului nr._, au formulat de asemenea o cerere de revizuire (dosar nr._ ), care a fost respinsă, în prezenta cauză nu se mai poate pune în discuție fondul dreptului.

O interpretare contrară ar lipsi de eficiență juridică o hotărâre judecătorească irevocabilă și ar crea un prejudiciu serios creditorilor, care nu pot beneficia de dreptul statuat în mod irevocabil încă de la data de 03.05.2010.

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea și va obligă pârâții la plata în favoarea statului a unei amenzi civile în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere, pentru fiecare pârât, de la data pronunțării prezentei hotărâri până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 4684/10.03.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, definitivă prin Decizia civilă nr. 571/19.11.2009 a Tribunalului C. și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 226/C/03.05.2010 a Curții de Apel C..

Conform manifestării de voință a reclamanților de la ultimul termen de judecată, instanța va lua act de faptul că aceștia nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R.A. „EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT” C., ca neîntemeiată.

Admite excepția prematurității primului capăt de cerere.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata de daune interese reprezentând 50 lei pe/zi de întârziere de la momentul soluționării definitive, suma ce va fi actualizată până la momentul executării efective, ca prematur introdus.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții S. P.-L. cu domiciliul în C., ., J. C. și S. M. ANTONINO cu domiciliul în NAVODARI, ., .. A, ., J. C. în contradictoriu cu pârâții R.A. „EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT” C. cu sediul în C., TOMIS, nr. 101, J. C. și M. C. prin PRIMAR cu sediul în C., ., J. C..

Obligă pârâții la plata în favoarea statului a unei amenzi civile în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere, pentru fiecare pârât, de la data pronunțării prezentei hotărâri până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 4684/10.03.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, definitivă prin Decizia civilă nr. 571/19.11.2009 a Tribunalului C. și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 226/C/03.05.2010 a Curții de Apel C..

Ia act de faptul că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.

Red. Jud. D.D.2ex/ 27.05.2015

Emis 4 comunicări, la data de

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare daune interese (art 580 ind.3 alin.2 CPC). Încheierea nr. 3999/2015. Judecătoria CONSTANŢA