Acţiune în constatare. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 13561/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 17.11.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. E. L.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. M., cu domiciliul în . D., ., județul C., CNP_ în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .. 29 – 31, sector 1, având ca obiect acțiune în constatare constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.11.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 17.11.2015, când în aceeași compunere a
hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii formulate, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta G. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata P. B. România SA să se constate caracterul de clauză abuzivă cu privire la dispozițiile art. 3.2 din contractul de credit nr._95359/09.04.2008 cu privire la mențiunea din această clauză contractuală privind caracterul variabil al dobânzii creditului, în funcție de evoluția pieței financiar-bancare și/sau costului finanțării și gestionării creditului și să se constate nulitatea de drept a acestei clauze; ca o consecință a admiterii primului capăt de cerere, să se stabilească dobânda creditului în funcție de evoluția indicelui LIBOR CHF la 3 luni, respectiv: LIBOR CHF la 3 luni plus marja de 7,355 pentru primele 80 de luni contractuale și LIBOR CHF la 3 luni plus marja de 5,055 pentru ultimele 40 luni din perioada creditului; să se constate caracterul de clauză abuzivă a art. 4, din contractul de credit privind comisionul de acordare a creditului în procent de 5% și să se constate nulitatea de drept a acestei clauze; să se constate caracterul de clauză abuzivă a art. 5, din contractul de credit privind comisionul de rambursare în avans a creditului în procent de 2,5% și să se constate nulitatea de drept a acestei clauze; ca urmare a admiterii capetelor 1,2,3 și 4 au solicitate revizuirea dobânzii anuale efective a creditului, în sensul că aceasta va fi egală cu dobânda creditului și obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor retrase din contul reclamantei în baza clauzelor pe care instanța le va constata ca fiind abuzive.
Prin întâmpinarea formulată la data de 24.08.2015, pârâta P. B. România SA a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței de judecată.
În motivarea excepției a arătat că potrivit prevederilor art. 13.5 din contractul de împrumut nr._95359/09.04.2008, litigiile rezultate din acesta care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă se soluționează de instanțele de judecată competente din București.
Pârâta a arătat că în baza acordului de voință, părțile au încheiat o convenție atributivă de competență prin care au convenit o prorogare convențională de competență teritorială, stabilind ca în cazul declanșării oricărui litigiu, instanța care va avea competența teritorială să judece litigiul să fie instanța competentă din punct de vedere material din București.
În ceea ce privește competența convențională dispozițiile art. 126 alin. 1 NCPC(corespondent al art. 19 C.p.c.), prevăd că, în litigiile privitoare la bunuri, părțile pot să dispună să fie judecate și de altă instanță (decât cele care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să judece).
Prorogarea convențională de competență, indică o singură instanță competentă teritorial să judece acest litigiu, respectiv, instanța competentă material (judecătoria) de la sediul social al P. B. Romania Sa (Sector 1 București).
Totodată, având în vedere prevederile art. 107 NCPC, coroborat cu faptul că pârâtul din prezenta cauză are sediul în Sectorul 1 al mun. București, instanța competentă să judece cererea de constatare a nulității clauzelor abuzive este Judecătoria Sectorului 1 București.
Analizând excepția invocată, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de credit nr._95359/09.04.2008, încheiat între părți, și revizuirea dobânzii anuale efective a creditului cu consecința restituirii sumelor de bani achitate pârâtei în baza clauzelor considerate abuzive.
În cuprinsul contractului de credit a fost prevăzută o clauză prin care părțile au convenit ca litigiile rezultate din acesta care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă să se soluționeze de instanțele de judecată competente din București.
Potrivit art. 19 V.C.pr.civ., în vigoare la data încheierii contractului de credit, părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în față instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14,15 și 16.
Deși la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, sunt în vigoare dispozițiile art. 126 alin. 2 C.p.c. potrivit cărora în litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată nescrisă, instanța apreciază că acestea nu pot fi aplicate retroactiv unui contract încheiat sub imperiul dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă, în care acest articol nu are corespondent.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 13.5 din contractul de credit, invocat de reclamantă, instanța constată că reclamanta nu a indicat în ce constă dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului, iar astfel cum rezultă din art. 4 din Legea nr. 193/2000 o clauză poate fi calificată drept abuzivă dacă nu a fost negociată direct cu consumatorul și dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Față de considerentele reținute, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta G. M., cu domiciliul în . D., ., județul C., CNP_ în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .. 29 – 31, sector 1, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea instanței, azi, 17.11.2015.
P. GREFIER
C. E. - L. L. A.
Red.jud.C.E.L/02.12.2015
Tehnored. Grf. A.L. /02.12.2015 / 4 exp.
Comunicat 2 exp. / 03.12.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR CIVIL NR._
C Ă T R E ,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Vă aducem la cunoștință că prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria C. la data de 17.11.2014, în dosarul civil nr._, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale acțiune formulată de reclamanta G. M., cu domiciliul în . D., ., județul C., CNP_ în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .. 29 – 31, sector 1, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea JUDECĂTORIEI SECTORULUI 1 BUCUREȘTI.
P. GREFIER
C. E. - L. L. A.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6087/2015.... → |
---|