Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2752/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2752/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 15332/118/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr_

SENTINȚA CIVILĂ NR 2752

ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 11.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Meral F.

GREFIER: M. B.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect actiune in raspundere contractuala, acțiune formulată de reclamanta ., cu sediul în C., ., J. C. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Iași, ., ., . și cu sediul ales în în Iași, ., jud Iași.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11.03.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta .. a solicitat obligarea pârâtei S.C. P. I. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 131.712,32 lei reprezentând debit neachitat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 26.08.2008 între cele două părți s-a încheiat contractul de vânzare- cumpărare cu plata în rate nr. 414. Pentru vânzarea efectuată, reclamanta a emis factura fiscală nr._/30.08.2008 pentru suma de_,20 lei, factura fiscală nr._/03.09.2008 pentru suma de 273,70 lei, factura fiscală nr_/24.09.2008 pentru suma de_,42 lei și factura fiscală nr._/15.10.2008 pentru suma de 5236 lei. S-a precizat că în data de 15.12.2008 pârâta a efectuat o plată parțială în valoare de 15.500 lei. Ca urmare a împlinirii termenelor de plată, reclamanta a introdus în circuitul civil un bilet la ordin pentru suma de 131.575,47 lei care a fost refuzat pentru lipsa parțială de disponibil. Reclamanta a mai precizat că pârâta a recunoscut și însușit creanța prin contractul părților și prin acceptarea facturilor fiscale. În plus, pârâta a înregistrat în evidența contabilă cele patru facturi emise de societatea reclamantă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969- 970 Cod civil, art. 1073 C civ.

În probațiune reclamanta a depus la dosarul cauzei: contract, facturi fiscale, bilet la ordin, extrase, acte de conciliere, sesizare Garda Financiară.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii. Aceasta a arătat că facturile fiscale poartă semnătura unei persoane neautorizate de societate să semneze facturi fiscale sau să încheie operațiuni comerciale în numele S.C. P. I. S.R.L. S-a mai precizat că societatea pârâtă a formulat plângere penală împotriva lui M. M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fals și uz de fals întrucât acesta a semnat contractul nr 414/26.08.2008 în calitate de administrator fără a deține legal această funcție.

Prin Încheierea din 05.09.2012, ce face corp comun cu prezenta hotărâre, instanța a respins excepția lipsei de interes invocate de pârâtă, precum și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..

Ulterior, prin Încheierea din 07.11.2012 instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei, în temeiul art. 244 alin 1 pct. 2 vechiul Cod proc. civ, până la soluționarea irevocabilă a cauzei penale ce face obiectul dosarului penal nr. 4128/P/2010 înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Ca urmare a repunerii pe rol a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În data de 26.08.2008 între cele două părți s-a încheiat contractul de vânzare- cumpărare cu plata în rate nr. 414.

Pentru vânzarea efectuată, reclamanta a emis factura fiscală nr._/30.08.2008 pentru suma de_,20 lei, factura fiscală nr._/03.09.2008 pentru suma de 273,70 lei, factura fiscală nr_/24.09.2008 pentru suma de_,42 lei și factura fiscală nr._/15.10.2008 pentru suma de 5236 lei.

În data de 15.12.2008 pârâta a efectuat o plată parțială în valoare de 15.500 lei.

Fundamentul pretențiilor reclamantei este reprezentat de răspunderea contractuală. Astfel, potrivit art. 969 și 970 cod civil 1864 (legea aplicabilă contractului părților), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Convențiile trebuie executate cu bună credință și obligă nu numai la ceea ce este expres într- însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceciul sau legea dă obligației, după natura sa.

Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile contractuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: a) existența unui prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite prin care se încalcă o obligație contractuală; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; d) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Din punct de vedere probatoriu, instanța reține că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existența convenției, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1092 C.civ. și urm., fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract, conform art. 1082 C.civ.

Având în vedere că, în speța de față, reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractul nr 414/ 26.08.2008 și facturile fiscale mai sus arătate, emise în temeiul contractului, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâtă, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi potrivit art. 1169 Cod civil că și- a executat propriile obligații.

Pârâta nu a administrat dovezi în sensul achitării debitului restant, stingerii obligației de plată printr-un alt mod admis de lege sau existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, instanța apreciind că există o neexecutare culpabilă din partea acestuia a obligațiilor contractuale.

Instanța va respinge ca nefondate apărările pârâtei în sensul că facturile fiscale poartă semnătura unei persoane neautorizate de societate să semneze facturi fiscale sau să încheie operațiuni comerciale în numele S.C. P. I. S.R.L.

Astfel, prin Ordonanța de clasare emisă în data de 24.07.2014 de către P. de pe lângă Judecătoria Iași, s-au constatat următoarele: din coroborarea mijloacelor de probă administrate, a rezultat că M. M. desfășura activități de administrare în fapt a .. Astfel, pentru unele activități de această natură, M. M. a fost desemnat expres prin înscrisuri autentice sau sub semnătură privată, iar pentru alte activități primea verbal sarcini sau acordul administratorilor pentru îndeplinirea acestora.

Totodată, s-a reținut că în ceea ce privește contractul nr 414/26.08.2008 de vânzare- cumpărare de produse agricole cu plata în rate, reprezentantul legal al . a recunoscut că M. M. nu era efectiv administratorul ., însă a declarat că administratorii societății pârâte nu au contestat nici obiectul unui contract anterior și nici calitatea lui M. M..

Potrivit declarațiilor lui M. M. și declarațiilor martorilor, cel dintâi a semnat și ștampilat un bilet la ordin la rubricile destinate emitentului. Marfa stipulată în anexele contractului a fost livrată în scurt timp către . și pentru plata acesteia au fost emise patru facturi fiscale înregistrate în documentele contabile ale societății.

Astfel, cauza penală a fost clasată în ceea ce – l privește pe suspectul M. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În prezenta cauză, în ceea ce privește fapta ilicită constând în încălcarea unei obligații contractuale, instanța apreciază că din probele administrate în cauză reiese că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de achitare a debitului, respectiv a contravalorii produselor achiziționate.

Prejudiciul afost evaluat de către reclamantă drept contravaloarea produselor achiziționate și neachitate, respectiv_,32 lei.

În ceea ce privește culpa pârâtei în neexecutarea obligațiilor contractuale, aceasta este prezumată în materie contractuală, astfel încât reclamanta are obligația să dovedească doar existența creanței și prin urmare sarcina probei în dovedirea executării sau a cazurilor exoneratoare, neimputabile, incumbă pârâtei.

Așadar, reclamanta a dovedit îndeplinirea propriilor obligații contractuale precum și săvârșirea cu vinovăție a unei fapte ilicite de către pârâtă, constând în nerespectarea clauzelor contractuale. Având în vedere și situația de fapt reținută în dosarul penal nr 4128/P/2010, apărările pârâtei vor fi respinse ca nefondate.

Pentru aceste considerente, va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de_,32 lei reprezentând debit neachitat.

Reținând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, aceasta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei 4245,25lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în C., ., J. C. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Iași, ., ., . și cu sediul ales în Iași, ., jud Iași.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,32 lei reprezentând debit neachitat.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4245,25lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Meral F. M. B.

Red jud MF: 26.03.2015

Tehnored gref MB: 16.03.2015

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2752/2015. Judecătoria CONSTANŢA