Plângere contravenţională. Sentința nr. 3581/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3581/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 40230/212/2014

Dosar nr.40._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3581

Ședința publică din data de 27.03.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE : I. M. I.

GREFIER: D. M.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petent P. T., CNP_, cu domiciliul în C., ..93, jud. C., și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA BIROUL RUTIER, cu sediul în C., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.03.2015 când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2014 sub nr._ petentul P. T. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C.-Biroul Rutier anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii complementare de reținere a permisului de conducere.

În motivare petentul a arătat că în data de 20.11.2014, se deplasa la volanul autoturismului marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare TX 9459 XM, pe . Tomis III-Institutul de Marină, din municipiul C., aflându-se pe banda a doua de mers nu a oprit autoturismul pentru ca pietonul să traverseze deoarece acesta se afla pe axul celălalt de drum.

A precizat petentul că nu a fost pusă în pericol integritatea pietonului, deoarece se afla la o distanță apreciabilă de autoturismul condus de petent, că nu poate fi reținută în sarcina sa vinovăția în săvârșirea faptei, nici sub forma intenției nici a culpei.

Cu privire la măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului a învederat instanței că agentul constatator a făcut confuzie între sancțiunile contravenționale complementare și măsurile tehnico-administrative, deoarece în procesul-verbal nu apare sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În drept a invocate prevederile OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002.

În probațiune a depus copii de pe: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată deoarece la data de 20.11.2014 petentul conducea autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare TX 9459 XM pe . C., și ajungând la marcajul pietonal din zona intersecției cu ., nu acordă prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare regulamentară, din partea dreaptă a conducătorului auto. De asemenea, petentul nu a avut asupra sa permisul de conducere.

A mai arătat intimatul că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.

În drept a invocat prevederile OUG nr.195/2002, HG 1391/2006 și OG nr.2/2001.

În probațiune a depus copii de pe următoarele înscrisuri: planșe foto, înregistrare pe support video tip DVD, atestat pentru agentul N. D., certificate aprobare model, buletin de verificare metrologică.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei.

Analizând actele și lucrările dosarului reține:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ petentul a fost sancționat deoarece a săvârșit contravenția prevăzută de art.135 lit.h) din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.100 alin.3 din OUG nr.195/2002, precum și contravenția prevăzută de art.147 alin.(1) din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.101 alin.(1) pct.18 din OUG nr.195/2002. De asemenea, i-a fost reținut permisul de conducere conform art.111 alin.(1) lit.c) din OUG nr.195/2002

Conform Art. 135 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006) „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: (…) lit. h „pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”.

Art. 100 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (…) „ lit. b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;”.

Conform art.111 alin.(1) lit.c) din OUG nr.195/2002 „Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri: c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1)”.

Art.147 alin.(1) din Regulamentul de aplicare OUG nr.195/2002 “Conducătorul de autovehicul sau tramvai este obligat: 1. Să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare”.

Art. 101 alin.(1) din OUG nr.195/2002 “Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: pct. 8 nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2)”.

Instanța verifică din oficiu data introducerii plângerii contravenționale și constată că petentul a respectat termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din OG 2/2001.

În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.

La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, confiscarea și suspendarea activității, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.

De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.

Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.

Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției, ca înscrisuri autentice, întocmite de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lor, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.

Cu privire la contravenția constând în faptul că nu a avut asupra sa permisul de conducere, instanța constată că petentul nu a negat săvârșirea acesteia și nu a făcut niciun fel de apărare în acest sens. Prin urmare, instanța apreciază că nu a fost răsturnată prezumția de veridicitate a procesului-verbal cu privire la contravenția prevăzută de art.147 alin.(1) din HG nr.1391/2006.

Referitor a doua contravenție:

Instanța reține că, din înregistrarea video înaintată de organul constatator la dosarul cauzei, autoturismul înmatriculat cu nr. TX 9459 XM a fost surprins în data de 20.11.2014 ora 09:34 în timp ce nu a acordat prioritate de trecere unui pieton ce era angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal pe același sens de mers cu cel al conducătorului auto.

Înregistrarea a fost efectuată cu un mijloc tehnic verificat metrologic și de către o persoană care deține autorizație de operator radar (conform buletinului de verificare metrologică și atestatului de operator radar înaintate de asemenea la dosar de către intimat).

Instanța observă că petentul circula pe banda a doua când pietonul s-a angajat în traversarea străzii pe sensul său de mers, iar autoturismul de pe banda a treia a acordat prioritate de trecece pietonului. De asemenea, din înregistrarea video reiese cu claritate că petentul nu a avut nici măcar intenția de a micșora viteza cu care se deplasa.

Cu privire la sancțiunea complementară aplicată instanța reține că aceasta se aplică automat în virtutea dispozițiilor legale, iar fapta săvârșită de petent justifică pe deplin menținerea acesteia.

De asemenea, instanța nu va reține precizările petentului că agentul constatator a făcut confuzie între cele două măsuri: cea complementară și cea tehnico-administrativă, deoarece acesta a făcut aplicarea corectă a prevederilor legale, în condițiile în care suspendarea dreptului de a conduce este condiționată de măsura reținerii permisului.

Conform art.5 alin.(5) și art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvâșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Acordarea priorității de trecere are drept scop împiedicarea producerii unor accidente ce ar putea avea consecințe grave.

Faptul că petentul a ales să nu acorde prioritate, deși celelalte autoturisme din dreptul său nu au plecat de pe loc, arată că are un comportament iresponsabil pe drumurile publice și prin acțiunea sa a pus în pericol siguranța și sănătatea celorlalți participanți la trafic, în speță a pietonului.

Prin urmare instanța apreciază că sancțiunea a fost stabilită cu respectarea criteriilor legale enumerate și că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

Pentru toate aceste considerente, instanța constată că existența faptei reținute în sarcina petentului este dovedită, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilite de organul constatator prin procesul-verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională formulată de petent urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respine plângerea contravențională formulată de petentul P. T., CNP_, cu domiciliul în C., ..93, jud. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C.- Biroul Rutier, cu sediul în C., jud. C., ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ ca legal și temeinic.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. M. I. D. M.

red.jud.I.M.I/4 ex.

08.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3581/2015. Judecătoria CONSTANŢA