Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 15412/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: Jud. U. A.
GREFIER: T. E.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamant A.-RO (CUI_) prin mandatar A. E., cu sediul ales în C., ..5, județ C. în contradictoriu cu pârâta U. A. SA, cu sediul în București, ..25, sector 1 și intervenient forțat I. C. AIDIN (CNP_), cu domiciliul în C., ., nr.118, județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 18.12.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub număr de dosar_, reclamanta A.-RO a chemat in judecată pe pârâta . și pe intervenientul forțat I. C. AIDIN, solicitând instanței obligarea societății de asigurări la plata sumei de_,40 lei cu titlu de despăgubire ca urmare a avarierii autovehiculului marca VW Phaeton cu nr. de înmatriculare TX6804, la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe fiecare zi de întârziere începând cu data refuzului la plată și până la data achitării integrale a debitului.
De asemenea s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 01.02.2014 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate 3 autovehicule. În timp ce A. E. conducea auto marca VW Phaeton cu nr. de înmatriculare TX6804XH, deplasându-se către Oituz, la intersecția cu Oituz pe . a acorda prioritate, este lovit de conducătorul autovehiculului Opel Astra cu nr. de înmatriculare_, intervenientul forțat I. C. Aidin tamponându-l în spate, aruncându-l pe contrasens unde a mai fost lovit de autovehicul cu nr. de înmatriculare_ care circula regulamentar.
Urmare evenimentului rutier, IPJ C. – Serviciul Rutier a întocmit procesul verbal de contravenție . NR._ prin care intervenientul forțat a fost sancționat contravențional, proces verbal ce nu a fost contestat.
La data producerii accidentului, autovehiculul cu nr. de_ era asigurat de răspundere civilă obligatorie la pârâta U. A. S, motiv pentru care împuternicitul reclamantei s-a adresat cu o cerere în despăgubiri.
Avizând apariția riscului asigurat, pârâta a deschis dosarul de daună nr._ și prin adresa_/25.04.2014 a adus la cunoștința reclamantului că nu vor acorda despăgubirile, deoarece nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea accidentului, de cauzele și împrejurările producerii accidentului și la cuantumul prejudiciului produs.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, 1357, 1381, 1384, 1385 C.civ., art. 54 din legea nr. 136/1995, art. 37 din Normele aprobate prin Ordinul CSA 14/2011.
Pârâta ., legal citată a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că în seara zilei de 01.02.2014, în jurul orelor 17:40, intervenientul forțat în timp ce conducea autoturismul Opel Astra înmatriculat cu nr._ pe DN 22 cu direcția de mers Lumina-Tulcea la intersecția cu DC 91, pe fondul neatenției și condițiilor meteo-rutiere nefavorabile din cauza căderilor masive de zăpadă a lovit cu bara și aripa stângă față a autoturismului său, colțul din dreapta spate al autoturismului VW phateon înmatriculat în Bulgaria cu nr. TX 6804 XH, condus de A. E. care, fiind încadrat la axul drumului pentru a efectua viraj stânga pe DC 91, oprise pentru a acorda prioritate autoturismului VW Passat cu nr._ care se deplasa regulamentar din sens opus.
Întocmirea documentației de constatare a accidentului a fost făcută de Poliția rutieră C., întocmindu-se procesul verbal de contravenție . nr._/02.02.2014 în care a descris culpa șoferului I. C.-Aidin în producerea evenimentului.
Apreciază pârâta că în raport de intensitatea coliziunii, avariile sunt minore, nefiind sparte barele de protecție și nici provocate deformări plastice ale elementelor de caroserie. Se menționează și că, dată fiind configurația părților aflate în contact, se poate concluziona că, în urma unui astfel de coliziuni n-ar fi fost posibilă spargerea farului decât dacă s-ar fi deformat armătura superioară față a autoturismului Opel, lucru care nu s-a întâmplat.
Având în vedere masele celor 2 autoturisme (1085 kg pentru Astra, respectiv 2255 kg pentru VW Phaeton), precum și faptul că auto VW era echipat cu cutie de viteze automată, consideră pârâta că proiectarea auto VW Phaeton pe contrasens nu ar fi fost posibilă în urma coliziunii inițiale generată de autoturismul Opel.
În ceea ce privește străpungerea tablei, consideră că aceasta este poziționată la o înălțime aproximativ egală cu colțul aripii stânga față a Passat-ului, fiind generată dinspre stâlp către față, însă acest lucru nu se confirmă din declarațiile părților care au menționat o altă dinamică de impact.
Tot din analizarea planșelor foto, dată fiind deformarea aripii stânga față, respectiv a capotei motor aparținând autoturismului VW Passat, pare că impactul a fost mai degrabă static, ori conform declarațiilor, VW-ul Phaeton se deplasa către stânga.
Mai apreciază pârâta că în ceea ce privește caracteristicile coliziunii laterale a acestui autoturism nu-și are corespondența cu deformarea părții frontale a auto VW Passat.
Concluzionează că, din analiza avariilor constatate la cele 2 autoturisme, acestea nu sunt corespondente și nu au dinamică comună de producere.
Se menționează în continuare că în urma verificărilor efectuate și a rezultatelor acestora, reiese că circumstanțele producerii evenimentului reclamat, descrise în declarațiile existente la dosarul cauzei nu sunt în concordanță avariile pentru care au fost avizate daunele.
Cu privire la capătul 2 de cerere privind obligarea societății la plata penalităților de întârziere în procent de 0,2% pe zi începând cu data refuzului despăgubirii (25.04.2014) și până la data achitării integrale a debitului, se solicită respingerea ca neîntemeiat.
Se arată în acest sens că plata penalităților de întârziere în procent de 0,2% pe zi poate fi solicitată și percepută din momentul în care valoarea prejudiciului a fost stabilită în mod definitiv, ori acest lucru nu s-a realizat. Dacă există un raport de expertiză tehnică auto care a avut ca obiectiv clar și anume stabilirea valorii maxime de despăgubire în raport de dispozițiile Normei aprobate de Ordinul CSA nr. 14/2011, ar i fost în situația în care prejudiciul este cert. În cauză, nu există înscris care concluzionează că valoarea de despăgubire solicitată este în cuantum de 42.037,40 lei.
Se mai precizează că reclamantul nu a prezentat nici un deviz de lucrări estimativ de reparații și în care nu s-a ținut cont de valoarea de nou, vechimea, starea de întreținere, coeficientul de uzură, rulajul mediu de km, astfel că, până în momentul de față, prejudiciul real cauzat reclamantului nu este cert.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 C.pr.civ., Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.
În temei art. 258 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul intervenientului forțat și proba cu expertiză tehnică auto.
La termenul din data de 16.12.2015, reclamanta a formulat cerere de majorare a câtimii obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 58.656 lei, stabilită de expert în raportul întocmit.
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
La data de 01.02.2014, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate auto marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ și condus de intervenientul forțat I. C.-Aidin și auto VW Phateon înmatriculat în Bulgaria cu nr. TX 6804XH condus de A. E..
Autoturismul condus de intervenientul forțat pârât era asigurat la societatea pârâtă în temeiul poliței de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie ./12/S5/KX nr._ (fila 10).
Potrivit procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/02.02.2014 întocmit de IPJ C., intervenientul forțat a condu auto marca Opel cu nr. de înmatriculare_ pe DN 22 dinspre C. către Tulcea și ajungând în dreptul intersecției Oituz nu a adaptat viteza la condițiile de drum (zăpadă, polei) intrând în coliziune față-spate cu auto cu nr. de înmatriculare TX6804 XH care circula în fața sa și pe care l-a proiectat în auto cu nr._ care circula din sens opus.
S-a apreciat de către agentul constatator că fapta reținută în sarcina intervenientului forțat constituie contravenția prevăzută de art. 123 lit. f din ROUG nr. 195/2002.
În urma producerii accidentului, potrivit documentului de intrare în reparație (fila 61), autoturismul reclamantei a suferit următoarele avarii: ușa dreapta față/spate, bandou ușă dreapta față/spate și ornament crom, ornament inferior ușă spate dreapta, prag dreapta, bara față, ornament nichel dreapta bară față, pvc dreapta față, airbag cortină dreapta, airbag scaun pasager, airbag banchetă dreapta spate, ornament prag dreapta interior, centură siguranță stânga/dreapta spate, ornament stâlp interior dreapta față, aripă dreapta față - revopsire, ornament centură de siguranță, aripa dreapta spate, centură plafon dreapta.
Ulterior, reclamanta s-a adresat societății de asigurări cu o cerere în despăgubirea avariilor înregistrate la autoturismul pe care îl deține în proprietate, sens în care s-a deschis dosarul de daună nr._/2014.
Astfel cum rezultă din dosarul de daună a cărei copie a fost depusă de pârâtă, a comunicat reclamantei prin adresa nr._/07.02.2014 că, în temei art. 36 alin. 4 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente, urmează să desfășoare investigații suplimentare cu privire la stabilirea cauzelor și producerii împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
P. aceeași adresă s-a comunicat că nu se poate stabili cuantumul despăgubirii cuvenite decât după obținerea informațiilor suplimentare referitoare la investigațiile desfășurate.
Ulterior, la data de 25.04.2014, prin adresa nr._ s-a comunicat reclamantei că, având în vedere constatările și determinările efectuate, precum și rezultatele obținute în urma simulării evenimentului în împrejurările declarate de părți a rezultat că nu există elemente care să poată stabili o corespondență între avariile celor 2 autoturisme și care să poată demonstra dinamica declarată de părți cu privire la producerea evenimentului.
S-a comunicat prin intermediul aceleiași adrese că, în urma evaluării finale, se regăsește în situația de a nu putea efectua la plata despăgubirilor în conformitate cu prevederile art. 45 pct. 3 din Ordinul CSA nr. 14/2011.
În drept:
Potrivit art.49 alin.1 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, ... și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
Potrivit art. 1357 C.civ.,
alin. 1 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare;
alin. 2 autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Din textul legal redat anterior, rezultă cele 4 condiții de atrag forma răspunderii civile delictuale:
- existența faptei ilicite ;
- existența unui prejudiciu;
- existența raportului de cauzalitate între primele două elemente;
- existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
În ceea ce privește fapta ilicită a persoanei asigurate la societatea pârâtă, instanța reține că această condiție este îndeplinită, aspect ce rezultă din procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/02.02.2014.
Astfel, potrivit acestui proces verbal, fapta ilicită a intervenientului forțat constă în nerespectarea regulilor de circulație, concret în neadaptarea vitezei la condițiile de drum.
Nu s-a făcut dovada că procesul verbal menționat a fost atacat pe calea plângerii contravenționale și anulat de către instanță.
Referitor la vinovăția intervenientului, instanța reține că acesta a încălcat regulile de circulație, producând din culpă accidentul din care a rezultat avarierea autoturismului reclamantei.
Aceleași concluzii rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert M. S. (file 141-144)
Totodată, instanța reține că intervenientul, deși citat cu mențiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat în fața instanței. Or, potrivit art. 358 C.pr.civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.
Este îndeplinită și condiția existenței unui prejudiciu care constă în avariile produse autoturismului proprietatea reclamantei.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, instanța reține că din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că despăgubirea este în cuantum de 58.656 lei.
Pentru motivele menționate, instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca pârâta să fie obligată la plata contravalorii reparațiilor autoturismului reclamantei, motiv pentru care urmează să admită acțiunea.
În ceea ce privește capătul 2 de cerere privind obligarea societății la plata penalităților de întârziere în procent de 0,2% pe zi începând cu data refuzului despăgubirii (25.04.2014) și până la data achitării integrale a debitului, instanța urmează să-l respingă ca neîntemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit art. 45 din Ordinul CSA nr. 14/2001:
Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care:
1.se formulează pretenții de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepția lipsei de folosință a mijloacelor de transport cu care persoana prejudiciată își realizează obiectul de activitate și pentru care deține licență și autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparației pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosință se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparține păgubitului și se face cu înscrisuri doveditoare;
2.se formulează pretenții de despăgubiri pentru: hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre prețioase, obiecte de artă, obiecte din platină, aur sau argint, mărci poștale, timbre, precum și pentru dispariția sau distrugerea banilor;
3.nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și la cuantumul prejudiciilor produse.
Din adresa nr._ comunicată de pârâtă reclamantei rezultă că motivul refuzului de plată a despăgubirilor este acela că, în urma evaluării finale, apreciază incidente prevederile art. 45 pct. 3 din Ordinul CSA nr. 14/2011.
Într-o astfel de ipoteză, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească potrivit normelor legale invocate mai sus, nefiind aplicabile dispozițiile cuprinse în art. 36 și art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2001 care condiționează obligarea asiguratorului la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere de nerespectarea obligațiilor în termenele prevăzute la art. 36 sau de îndeplinirea lor în mod defectuos.
Potrivit acestor 2 articole:
(1)În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:
a)fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;
b)fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.
(2)Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.
(3)Asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice.
(4)Asigurătorul RCA are obligația să comunice în scris asiguratului și păgubitului intenția de a desfășura investigații privind producerea accidentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei.
(5)Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
(6)În situația în care dosarul de daună conține toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire și cuantificării daunei, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat.
(7)Asigurătorul RCA este obligat să elibereze asiguratului/utilizatorului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de relații contractuale, sau absența acestor daune.
(8)Certificatul privind daunele înregistrate trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele informații: nume/denumire asigurat, CNP/CUI, datele vehiculului, numărul poliței de asigurare, perioada de valabilitate, clasa bonus-malus aferentă, data producerii evenimentului înregistrat, data plății despăgubirii.
Art. 37
Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Or, pârâta a respectat obligația stabilită de art. 36 din acest act normativ și a comunicat reclamantei în termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat că va desfășura investigații privind producerea accidentului, iar ulterior a notificat reclamanta cu privire la motivele pentru care nu a aprobat pretențiile de despăgubire.
Totodată, în temei art. 453 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, urmează ca acesta să fie obligat la plata către pârâtă a sumei de 5678,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă compusă din: 2278,12 lei taxă judiciară de timbru, 400 lei onorariu expert și 3000 lei onorariu avocat diminuat.
Pentru a dispune în sensul diminuării onorariului de avocat de la suma de 6200 lei la 3000 lei, se reține că potrivit disp. art. 451 alin. 2 C.pr.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
P. Decizia Curții Constituționale nr. 401/2005 s-a reținut că prerogativa instanței de a cenzura cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Față de dispozițiile anterior menționate, instanța apreciază că onorariul avocațial stabilit pentru reprezentarea juridică – 6200 lei are un cuantum mare în raport de complexitatea redusă a cauzei, precum și în raport de munca desfășurată de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamant A.-RO (CUI_) prin mandatar A. E., cu sediul ales în C., ..5, județ C. în contradictoriu cu pârâți U. A. SA, cu sediul în București, ..25, sector 1 și intervenient forțat I. C. AIDIN (CNP_), cu domiciliul în C., ., nr.118, județ C..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 58.656 lei cu titlu de despăgubiri.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere ca neîntemeiat.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5678,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată compuse din: 2278,12 lei taxă judiciară de timbru, 3000 lei onorariu avocat diminuat și 400 lei onorariu expert.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C. sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
Jud.U. A. T. E.
Red.Jud.U.A./15.01.2016
Tehnored.Grf.T.E/15.01.2016/5 ex
← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 18-12-2015,... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 22-12-2015,... → |
---|