Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 15371/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică din data de 18.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte - G. M.

Grefier - S. I. M.

Ministerul Public fost reprezentant de doamna procuror G. Sitiavu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C..

Pe rol, soluționarea cererii formulate de reclamanta L. L. privind declararea judecătorească a morții pârâtului L. E. – reprezentat de curator L. D.-E..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta - personal și asistată de avocat G. G., conform împuternicirii avocațiale aflată la dosar, precum și curatorul pârâtului, respectiv L. D. E., lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare precum și faptul că prin serviciul de registratură s-a depus adresa nr._/08.12.2015, după care

Instanța constată îndeplinită procedura de citare cu pârâtul potrivit art. 946 alin. 2 Cod procedură civilă.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probelor.

Reprezentantul reclamantului, având cuvântul asupra probelor, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arata că este de acord cu probele solicitate de către pârât.

Instanța, în temeiul art. 258 și art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează reclamantului proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și, potrivit art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile, acordând cuvântul părților prezente, pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate declarată moartea numitului L. E. potrivit disp. art. 50 alin. 3 Cod civil.

Reprezentantul pârâtului, curatorul L. E. D., solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii.

În temeiul art. 394 C. proc. civ., instanța declară încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.

JUDECĂTORIA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.09.2015, sub număr dosar_, reclamanta L. L. a solicitat instanței declararea judecătorească a morții pârâtului L. E..

În motivarea cererii, se arată:

- reclamanta este soția pârâtului, care a dispărut de la bordul navei TMS-Bulkers, în data de 01.03.2015, unde își desfășura activitatea în funcția de Ofițer mecanic I;

- la vremea dispariției pârâtului de la bordul navei, aceasta se afla în marș, în Marea Chinei de Sud, iar după parcurgerea procedurilor de căutare specifice în asemenea situații, nu s-a reușit găsirea lui L. E.;

- cu ocazia constatării căutărilor, a fost găsit în cabina dispărutului un bilet de adio, iar ochelarii și medalionul aparținând pârâtului au fost găsite legate de balustrada navei, la tribord;

- reclamanta și fiica acesteia – L. I. L. - nu realizează venituri, iar fiul L. D. E. este angajat, fiind în prezent singurul sprijin al familiei, întrucât pârâtul este singura persoană cu drept de dispoziție asupra conturilor de economii ale familiei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 50 alin. 3 din Codul civil, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, potrivit art. 27 din O.U.G. 80/2013

La solicitarea instanței, au fost efectuate cercetări de către Primăria Municipiului C. și Poliția Municipiului C., potrivit dispozițiilor art. 945 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Totodată, cererea de chemare în judecată a fost afișată conform prevederilor alin. 2 din același articol de lege.

Pârâtul a fost citat în conformitate cu dispozițiile art. 946 alin. 2 din Codul de procedură civilă, iar prin încheierea din data de 06.11.2015 i-a fost desemnat curator, potrivit art. 178 lit. d) din Codul civil, în persoana fiului său - L. D.-E..

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviințată reclamantei.

Analizând probele administrate în cauză, instanța retine următoarele:

Pârâta L. E. s-a născut la data de 26.01.1955 în municipiul C., astfel cum reiese din actul de identitate al acestuia (f. 15), iar la data de 26.09.1987 s-a căsătorit cu reclamanta L. (fostă D.) L., potrivit certificatului de căsătorie . nr._ (f. 18).

Din căsătoria celor doi au rezultat copii L. D.-E., născut la data de 18.03.1989 și L. I.-L., născută la data de 23.10.1996.

La data de 01.03.2015, în timp ce pârâtul se afla la bordul navei TMS-Bulkers (în marș în Marea Chinei de Sus), unde își desfășura activitatea în funcția de Ofițer mecanic I, în temeiul unui contract de muncă încheiat cu angajatorul Cardiff Crewing România (f. 35-40), membrii echipajului au constatat lipsa lui L. E., astfel cum reiese din declarația dată de comandantul navei – cpt. M. G. (f. 33-34). Din aceeași declarație rezultă că, în urma efectuării operațiunilor de căutare specifice unor asemenea situații, nu s-a reușit găsirea celui dispărut, care a fost văzut ultima dată în jurul orei 06:30.

Totodată, comandantul navei împreună cu alți doi ofițeri ai navei au atestat, prin declarația lor (f. 34, verso), că în cabina Ofițerului mecanic I a fost găsit un bilet de adio conținând următorul mesaj: „Vă rog să îmi anunțați familia! Îmi pare rău!”.

Potrivit adresei nr._/08.12.2015 a Poliției Municipiului C. – Secția 2 Poliție (f. 102), la data de 07.09.2015 a fost dat în urmărire pârâtul L. E., fără a se obține informații noi cu privire la acesta, în urma verificărilor întreprinse.

Din adresa nr._/08.10.2015 a Primăriei Municipiului C. (f. 87) rezultă că, până în prezent, nu a fost înregistrat decesul pârâtului.

În drept, se reține incidența dispozițiilor art. 50 alin. 3 din Codul civil – „Atunci când este sigur că decesul s-a produs, deși cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aștepta împlinirea vreunui termen de la dispariție.

Față de situația faptică rezultată din probele administrate în cauză, Judecătoria apreciază cererea reclamantei ca fiind întemeiată, circumstanțele dispariției pârâtului conducând la concluzia că L. E. a decedat la data de 01.03.2015, când a dispărut de la bordul navei TMS-Bulkers, aflată în marș în Marea Chinei de Sus, cadavrul nefiind găsit în urma operațiunilor de căutare desfășurate în urma constatării dispariției.

În concordanță cu dispozițiile art. 947 din Codul de procedură civilă, după ce prezenta hotărâre va rămâne definitivă, se va comunica dispozitivul acesteia astfel:

- către serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului C., pentru a se face mențiunile necesare;

- către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C., pentru a se nota în cartea funciară privind imobilele asupra cărora pârâtul deține următoarele drepturi: a) dreptul de uzufruct viager asupra imobilului - apartament nr. 10, din C., . –lot9, ., având număr cadastral_-C1-U10; b) dreptul de proprietate asupra imobilului - apartament nr. 17, din C., ., .; c) dreptul de proprietate asupra imobilului - teren situat în intravilanul municipiului C., ., jud. C., lot J27, în suprafață de 159,1 mp, cu număr cadastral 9597/1/48.

Totodată, dispozitivul hotărârii de declarare a morții rămase definitivă se va afișa timp de două luni la sediul Judecătoriei C. și al Primăriei Municipiului C., în raza teritorială a cărora a avut ultimul domiciliu cunoscut cel declarat mort, precum și la acest domiciliu.

-compara cu Art. 946 din cartea VI, titlul III din Codul de Procedura Civila din 2010

-

Art. 946: Comunicarea hotărârii

(1) Prin grija instanței care a judecat cererea, dispozitivul hotărârii de declarare a morții rămase definitivă se va afișa timp de două luni la sediul acelei instanțe și al primăriei comunei, orașului, municipiului sau sectorului municipiului București, în a cărei rază teritorială a avut ultimul domiciliu cunoscut cel declarat mort, precum și la acest domiciliu.

(2) Dispozitivul hotărârii va fi comunicat instanței de tutelă de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, spre a se numi un curator, dacă va fi cazul.

(3) De asemenea, dispozitivul hotărârii de declarare a morții, cu mențiunea că hotărârea a rămas definitivă, va fi comunicat serviciului de stare civilă de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort, pentru a înregistra moartea.

(4) Când este cazul, dispozitivul hotărârii de declarare a morții va fi notat în cartea funciară și se va înregistra în registrul comerțului, în registrul succesoral, precum și în alte registre publice.

- 1.

Potrivit art. 51 NCC, soluționarea cererii de declarare a morții persoanei se face potrivit Codului de procedură civilă, Codul civil nestabilind decât situațiile premisă și condițiile de drept material în care aceasta poate fi formulată. Astfel, potrivit art. 49 alin. (1) NCC, atunci când o persoană „este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață”, iar în conformitate cu alineatul secund, atunci când „data primirii ultimelor informații sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socotește de la sfârșitul lunii în care s-au primit ultimele informații sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârșitul anului calendaristic”.

În linii mari, dispozițiile relative la declararea morții persoanei le reiau pe cele din reglementarea anterioară - Decretul nr. 31/1954 -, cu unele modificări, în special în privința termenelor și a eliminării procedurii de declarare a dispariției persoanei anterior celei de declarare a morții sale.

Acest comentariu a fost elaborat pentru Codul de Procedura Civilă din MOf 545 din 3 august 2012

... citeste mai departe (1-2)

-B. G., colectiv, Codul de procedura civila comentat din 31-mar-2013, Hamangiu

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta L. L., CNP_, domiciliată în municipiul C., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâtul L. E., CNP_, cu ultimul domiciliu în municipiul C., ., ., . - reprezentat de curator L. D.-E., CNP_, domiciliat în municipiul C., ., jud. C..

Declară mort, la data de 01.03.2015, pe pârâtul L. E., născut la data de 26.01.1955, în municipiul C., având CNP_, cu ultimul domiciliu în municipiul C., ., ., ., jud. C..

Cu drept de apel la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. M. S. I. M.

Acest document conține date cu caracter personal, protejate conform prevederilor Legii nr. 677/2001.

Red. jud. G.M./18.12.2015;

Tehnored. gref. S.I.M./24.12.2015/5 ex.

Comunicat 3 ex./ .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria CONSTANŢA