Anulare act. Sentința nr. 3192/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3192/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 3192/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3192
Ședința publică din data de 20.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. G.
Grefier: M. O.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare act, acțiune privind pe reclamantii M. F. și M. M., în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMANIA SA –Sucursala C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 20.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face corp comun cu prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la 25.02.2015, ulterior la data de 11.03.2015, 13.03.2015 si respectiv 20.03.2015 iar după ce a deliberat, instanța a hotărât
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.04.2014 sub număr unic de dosar_, reclamanții M. F. și M. M. au solicitat,în contradictoriu cu pârâta O. B. România SA, anularea clauzei 5.2 din contractul de credit nr. C_ /10.03.2008, recalcularea dobânzii datorate la nivelul datei de încheiere a contractului de credit, calcularea sumelor datorate – rată lunară + dobândă -, fără comision,conform celor stabilite la încheierea contractului de credit, emiterea de către pârâtă a unui nou scadențar de credit pentru sumele datorate, raportat la valoarea de referință a cursului valutar de la data încheierii contractului.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au încheiat contractul de credit nr. C_ /10.03.2008 pentru suma de_ CHF, urmând ca lunar să plătească o rată de 269,90 CHF până la data de 25.02.2028.
Creditul a fost luat cu scopul refinanțării unui credit acordat de BCR la 29.05.2006, bancă către care pârâta a virat suma datorată prin schimb valutar în EURO.
Reclamanții au menționat că, pe parcursul derulării contractului, pârâta a modificat unilateral dobânda și a introdus în mod abuziv mai multe comisioane, astfel încât reclamanții au ajuns să achite o rată lunară de 321,80 CHF, potrivit scadențarului de credit din anul 2014.
Totodată, reclamanții au apreciat că pârâta în mod abuziv a profitat de modificarea cursului valutar în ce privește moneda creditului, situație ce a condus la obligarea reclamanților la plata unor sume nedatorate.
Reclamanții au precizat că au încercat să soluționeze situația în mod amiabil cu banca, care la 24.03.2014 nu manifestat o astfel de disponibilitate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1221 pct. 1 și 2 și art. 1271 din Codul civil.
În probațiune, reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu expertiza contabilă.
Prin întâmpinare, pârâta O. B. ROMÂNIA SA a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., în raport de dispozițiile art. 107 Cod procedură civilă, excepția netimbrării/insuficientei timbrări a capătului de cerere prin care se solicită restituirea unor sume de bani, excepția lipsei de interes și a lipsei de obiect în ceea ce privește primul capăt de cerere, întrucât, în urma actului adițional încheiat în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2010, a intervenit explicitarea clauzei privind modalitatea de stabilire a dobânzii.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii întrucât nu a modificat unilateral nivelul costurilor creditului de la acordare și până în prezent și a ținut seama de toate modificările legislative în materia protecției drepturilor consumatorilor. Pârâta a precizat că orice modificare ulterioara a modului de calcul si a elementelor constitutive al dobânzii producându-se numai pe fondul schimbărilor legislative si a caracterului obligatoriu al dispozițiilor unor acte normative cu impact asupra contractelor de credit (a se vedea in acest sens OUG nr.174/2008 prin care au fost modificate prevederile OG nr.21/1992 (art.9 indice 3 lit.h) si care au limitat dreptul băncii de a modifica dobânda fără acordul reclamanților cu excepția modificărilor exprese impuse de lege (de ex. modificările impuse prin OUG 50/2010).
Pârâta a mai menționat că pe parcursul derulării contractului de credit, nivelul dobânzii a fost majorat de la 5,7% la 6,99%, însă a și scăzut, ajungând în prezent la nivelul de 6,79%, compus din marja fixă a băncii de 6,77 % și indicele de referință LIBOR CHF de 0,02%.
În contextul expus, pârâta consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru a se aprecia caracterul abuziv al unei clauze contractuale, mai ales că, odată cu . OUG nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale nu a mai fost posibilă modificarea dobânzii decât prin semnarea unui act adițional.
În ceea ce privește susținerea reclamanților că pârâta ar profita în mod abuziv de modificarea cursului valutar, pârâta a considerat că este lipsită de temei o astfel de afirmație, în condițiile în care, conform contractului de credit, suma împrumutată a fost în CHF și există obligația pentru reclamanți de a restitui în aceeași monedă în care a fost acordat creditul, dar nu s-a instituit prin contract vreo obligație pentru reclamanți de a achiziționa CHF de la banca pârâtă.
În probațiune, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar actele adiționale nr. 1, 2, 3, 4 încheiate la contractul de credit.
În drept, pârâta s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010, art. 969 Cod civil, Legea nr. 289/2004, Legea 71/2011 și art. 1271 Cod civil.
La termenul de judecată din 20.06.2014, instanța a respins, ca nefondate, excepția necompetenței teritoriale și excepția insuficientei timbrări, pentru motivele de fapt și de drept arătate în cuprinsul încheierii de la acel termen de judecată. De asemenea, s-a considerat că excepția lipsei de obiect invocată prin întâmpinare reprezintă o apărare în cadrul excepției lipsei de interes, excepție care a fost unită cu fondul cauzei.
Instanța a pus în vedere reclamanților să facă precizări cu privire la temeiul legal al cererii de chemare în judecată.
Prin precizările formulate la data de 17.07.2014, reclamanții au dezvoltat motivele de fapt și au arătat că, la momentul încheierii contractului de credit, raportat la circumstanțele economice de la acel moment și la capacitatea acestora de a înțelege clauzele contractuale și a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit în CHF se prefigura ca reprezentând cea mai avantajoasă alternativă la un credit în lei sau în EURO, acesta fiind motivul determinant al contractării creditului. Reclamanții au arătat că și-au asumat creditul având în vedere cursul valutar de la data încheierii contractului de credit, însă creșterea accelerată a cursului valutar are implicații negative, prin creșterea ratelor și a comisioanelor de schimb valutar. Astfel, reclamanții au apreciat că sunt încălcare dispozițiile art. 57 din OUG nr. 50/2010.
Totodată, reclamanții au făcut mențiunea că clauza de risc valutar este o clauză abuzivă întrucât determină un dezechilibru major între drepturile și obligațiile asumate de părți, riscul valutar fiind suportat doar de către consumator, considerând că devin aplicabile dispozițiile art. 963 cod civil referitoare la buna credință de care trebuie să dea dovadă părțile pe parcursul încheierii și derulării unui contract.
În acest context, reclamanții consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 1221, art. 1271 din Codul civil referitor la leziune și previziune cu referire la art. 967 alin. 2 și art. 1008 din Vechiul Cod civil referitor la nulitate și art. 1164-1165 și art. 1177 din Noul Cod civil referitor la obligația de a face.
Prin întâmpinarea formulată la cererea precizatoare, pârâta O. B. România SA a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la solicitarea reclamanților de restituire a sumelor de bani aferente perioadei 2008-2011. A invocat excepția inadmisibilității, în raport de întemeierea acțiunii pe dispozițiile OUG nr. 50/2010, care a intrat în vigoare după încheierea contractului de credit.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât banca nu are posibilitatea de a influența cursul de schimb valutar, iar banca, când a acordat creditul, a cumpărat moneda solicitată de reclamanți și trebuie ca acel credit să fie restituit în aceeași monedă, potrivit înțelegerii dintre părți, pentru a se da eficiență principiului nominalismului.
Instanța a considerat că excepția inadmisibilității invocată de pârâtă reprezintă aspecte care vizează netemeinicia cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, motiv pentru care a calificat excepția drept apărare de fond.
La termenul de judecată din 09.01.2015, reprezentantul convențional al reclamanților a menționat că nu face nici un fel de solicitare de restituire a vreunei sume de bani, ci acțiunea reclamanților are drept scop stabilirea unei dobânzi a creditului egală cu dobânda de la data încheierii contractului de credit.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice cu nr. C_ din data de 10.03.2008 prin care banca a acordat reclamanților un credit de 38.600 CHF reprezentând credit pentru nevoi personale, având destinația de refinanțare a creditului contractat de reclamanți de la BCR (contractul de credit nr. 262/29.05.2006).
De asemenea, instanța reține că potrivit art. 3 din contract, creditul s-a acordat pentru o perioadă de 240 luni și conform art. 5 rata dobânzii curente a fost stabilită la 5,7%, părțile stipulând la art. 5.2 că: „dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii. Dobânda curenta poate fi modificată unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex: EURIBOR EUR /LIBOR-CHF /RUBOR-RON), fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.”
Referitor la noul procent al dobânzii, instanța reține că părțile au stabilit că acesta va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa de corespondență sau prin afișare la sediile băncii.
Se reține că în executarea contractului mai sus menționat banca a modificat unilateral dobânda, încă din anul 2008, în sensul că aceasta a fost stabilită la 6,99% (aspect recunoscut de către pârâtă prin întâmpinare). După . O.U.G. nr. 50/2010 pârâta a comunicat reclamanților actul adițional cu propunerea de modificare a contractului de credit, fiind prevăzută o rată a dobânzii variabilă alcătuită din marja fixă pe toată durata creditării plus indicele de referință, fără ca reclamanții să-și manifeste în vreun fel voința cu privire la încheierea acestui act adițional, conduită care este asimilată de OUG nr. 50/2010 consimțământului tacit la încheierea actului adițional.
La data de 22.08.2012, între părți se încheie cel de-al patrulea act adițional la contractul de credit, act adiționat prin care reclamanții au fost de acord cu modificarea clauzei referitoare la dobândă – file 78-79. Astfel, prin art. 5.1 din actul adițional s-a stabilit că „rata dobânzii curente ce urmează a se aplica creditului este de 6,88% și a fi variabilă trimestrial conform următoarei formule de calcul: dobânda de referință + marja băncii.”. Prin art. 5.2 s-a stabilit că „rata dobânzii se stabilește în formă procentuală, ca rată anuală de dobândă.”. Prin art. 5.3 din actul adițional părțile au stabilit că: „rata de dobândă este variabilă și se modifică în funcție de valoarea dobânzii de referință astfel: pentru credite în RON dobânda de referință este ROBOR la 3 luni, pentru creditele în EUR dobânda de referință este EURIBOR la 3 luni, pentru creditele în CHF dobânda de referință este LIBOR CHF la 3 luni. În cazul în care, la data semnării prezentului act adițional creditul se află într-o perioadă de suspendare conform actelor adiționale semnate la contract, acest mecanism de actualizare se va aplica doar după sfârșitul perioadei de suspendare”.
Instanța mai constată că, prin clauzele de la punctele 5.4-5.9 din actul adițional, s-a stabilit care este formula de calcul a dobânzii de referință și a dobânzii penalizatoare.
Instanța observă că, atât prin cererea introductivă, cât și prin precizările ulterioare, atât scrise, cât și orale, reclamanții și-au manifestat nemulțumirea față de variația cursului de schimb valutar pe parcursul derulării contractului de credit. Totodată, aceștia au criticat modalitatea de derulare a colaborării cu banca și prin prisma nivelului comisioanelor percepute de banca pârâtă, fără însă a detalia componența comisioanelor și fără a releva pe care dintre acestea la consideră abuziv percepute de bancă.
Din modalitatea de expunere a situației de fapt de către reclamanți, instanța mai reține că, în aprecierea reclamanților, stabilirea unei rate a dobânzii la nivelul celei aplicate la momentul încheierii contractului de credit ar fi de natură a conduce la stabilizarea situației acestora.
Concluzionând, se reține că nemulțumirea reclamanților este legală de nivelul dobânzii percepute de bancă – variabilitatea acesteia pe parcursul derulării contractului de credit, de nivelul comisioanelor percepute de banca pârâtă și de suportarea riscului valutar doar de către reclamanți.
În ceea ce privește dobânda, instanța consideră că susținerile reclamanților sunt neîntemeiate.
Astfel, se constată că în data de 21.06.2010 au intrat în vigoare prevederile O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Potrivit dispozițiilor art.95 din O.U.G. nr.50/2010: „(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență." (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită." Reclamanții nu au semnat actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010, depus de pârâtă la filele 126-132.
În conformitate cu prevederile art.95 (5) din O.U.G. nr.50/2010, clauzele contractului de credit au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței începând cu data de 21.09.2010, inclusiv prin indicarea in contract a formulei de calcul a dobânzii, prevăzuta in art. 37 lit. a): "în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului".
Astfel, clauzele contractului de credit semnat cu reclamanții au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței, inclusiv prin indicarea în contractele de credit a formulei de calcul prevăzută în art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010, mai sus menționate. Prin urmare, începând cu data de 21.09.2010, prevederile art.5.2 din contractul de credit au fost eliminate din contract, prin punerea în aplicare a prevederilor art.37 din O.U.G. nr.50/2010 mai sus menționate și aveau următorul conținut conform anexei la actul adițional de conformare cu O.U.G. nr.50/2010:
"3.1 La data încheierii prezentului act adițional, rata dobânzii curente este de 6,99% și va fi variabilă trimestrial conform următoarei formule de calcul: dobânda de referință + marja băncii. La data semnării prezentului act adițional valoarea dobânzii de referință este de 0,22%, iar marja băncii este de 6,77%.
3.2 Rata dobânzii se stabilește în forma procentuală, ca rata anuala de dobânda.
3.3 Rata de dobânda este variabilă și se modifică trimestrial în funcție de valoarea dobânzii de referința astfel: pentru credite in RON dobânda de referința este ROBOR la 3 luni, pentru credite în EUR dobânda de referința este EURIBOR la 3 luni, pentru credite în CHF dobânda de referința este LI B. CHF la 3 luni.
3.4 Marja băncii este fixă pe toată durata creditului și poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative sau micșorată doar în acord cu politica comercială a Băncii. …
3.5 Noul procent de dobânda modificat trimestrial datorită variației dobânzii de referință va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei notificări, conform cu opțiunea scrisa a acestuia potrivit art. 7.1 din prezentul act adițional, nefiind necesară încheierea unui act adițional la contractul de credit. În cazul în care, ca urmare a notificării modificării nivelului ratei dobânzii de către Banca ca urmare a modificării nivelului dobânzii de referința, Clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat, dobânzile si comisioanele aferente pana cel târziu la data aplicării noului procent de dobânda, se considera ca acesta a acceptat noul procent de dobânda".
La data de 02.01.2011 au intrat în vigoare prevederile Legii nr.288/2010 pentru aprobarea O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Potrivit prevederilor art.II (2) din Legea nr.288/2010: "Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Reclamanții nu au notificat banca în sensul refuzului de a încheia actul adițional.
Instanța mai reține că la data de 22.08.2012, între părți se încheie cel de-al patrulea act adițional la contractul de credit, act adiționat prin care reclamanții au fost de acord cu modificarea clauzei referitoare la dobândă – file 78-79 – după cum s-a expus în paragrafele anterioare.
Instanța constată că, prin clauza contractuală criticată de reclamanți, în speță art. 5.2 din contractul de credit, s-a stipulat că dobânda este variabilă în raport cu trei criterii: politica băncii, costurile de finanțare, evoluția pieței financiar bancare luând în considerarea valoarea de referință pentru fiecare valută.
Se observă că nici una dintre criticile aduse de reclamanți nu se referă la vreunul dintre criterii de variație a dobânzii de referință a creditului, astfel încât instanța nu are cum să analizeze caracterul abuziv al acestei clauze în lipsa unor motive invocate de reclamanți. Se reține că reclamanții nu au invocat în nici un moment că această clauză a dobânzii nu ar fi fost negociată cu aceștia, că este prezentată în termeni neinteligibili pentru reclamanți. În lipsa unor critici concrete care să permită instanței să analizeze, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000 (pe care instanța o apreciază incidentă față de invocarea caracterului abuziv al clauzei contractuale dintr-un contract de credit încheiat între bancă – profesionist și reclamanți - consumatori), caracterul abuziv al clauzei 5.2 din contractul de credit, relativ la criteriile în funcție de care variază dobânda creditului, instanța se nu poate substitui părților pentru a găsi elemente care să contureze caracterul abuziv al clauzei contractuale.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, instanța constată că reclamanții, prin acțiunea formulată, urmăresc obligarea băncii la stabilirea unei dobânzi egale cu cea de la data încheierii contractului de credit, considerând că acest aspect, coroborat cu obligarea băncii să accepte achitarea ratelor în funcție de cursul de schimb valutar RON – CHF de la momentul încheierii creditului, ar conduce la stabilizarea situației acestora. Într-un asemenea context, instanța apreciază că este neîntemeiată excepția lipsei de interes, în condițiile în care, deși au intervenit modificări ale clauzei contractuale privind dobânda creditului – după cum s-a expus mai sus -, reclamanții au promovat acțiunea de față în vederea revenirii la nivelul ratei dobânzii de la momentul încheierii contractului de credit.
În ceea ce privește susținerea reclamanților că banca a perceput și percepe în mod abuziv comisioane al căror nivel este de 11,90% din credit, instanța observă că reclamanții nu au înțeles să aducă în mod efectiv critici legale de stabilirea și perceperea unor comisioane în baza contractului de credit. Reclamanții s-au limitat să susțină că banca percepe comisioane, la nivelul indicat, pe care le consideră abuzive prin prisma faptului că reclamanților le-a crescut rata lunară aferentă creditului, adică în luna august 2008 aveau o rată lunară de 269,90 CHF, iar în aprilie 2014 aveau o rată lunară de 321,80 CHF. Nici prin precizările ulterioare, scrise și orale, reclamanții nu au adus critici efective în raport de comisioanele bancare aferente creditului. Instanța se află în imposibilitatea de a analiza temeinicia pretenției reclamanților constând în obligarea băncii să calculeze sumele datorate de reclamanți cu excluderea comisioanelor.
Referitor la temeiurile de drept invocate de reclamanți în susținerea acțiunii, instanța observă că dispozițiile OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor nu pot fi aplicate cauzei de față, în condițiile în care dispozițiile acestei ordonanțe de Guvern exclud aplicabilitatea lor serviciilor bancare.
Reclamanții, atât prin precizări, cât și prin răspunsurile la întâmpinări, au făcut referire doar la riscul valutar pe care trebuie să-l suporte odată cu creșterea cursului de schimb valutar RON – CHF, observându-se că toate temeiurile de drept material invocate de aceștia au legătură cu suportarea riscului valutar.
Reclamanții au înțeles să invoce aplicarea dispozițiilor din Codul civil din 1864, dar și din noul Cod civil. Referitor la dispozițiile aplicabile, instanța constată că, în raport de data încheierii contractului de credit bancar, respectiv 10.03.2008, aplicabile cauzei sunt dispozițiile din Codul civil de la 1864.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 967 alin. 2 („cauza este prezumată până la dovada contrarie”) și art. 1008 din Codul civil de la 1864 („Condiția imposibilă sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibită de lege, este nulă și desființează convenția ce depinde de dânsa”), instanța observă că, în raport de motivele de fapt expuse de reclamanți, invocarea acestor dispoziții legale nu au legătură cu cauza dedusă judecății, în condițiile în care reclamanții nu au adus în discuție lipsei cauzei la încheierea contractului de credit bancar și nici afectarea acestuia de condiție, ca modalitate a actului juridic civil.
În ceea ce privește leziunea, ca viciu de consimțământ, instanța observă că, față de motivele invocate de reclamanți, anume creșterea cursului de schimb valutar pe parcursul derulării contractului de credit, nu pot fi primite susținerile reclamanților, în condițiile în care leziunea este un viciu de consimțământ ce afectează încheierea unui act juridic civil, adică trebuie să fie existent la momentul perfectării convenției.
Referitor la impreviziunea reglementată de dispozițiile art. 1271 din noul Cod civil, instanța observă că aceste dispoziții legale nu pot fi aplicabile cauzei de față, în condițiile în care dispozițiile art. 107 din Legea de punere în aplicare a noului Cod civil stabilesc în mod expres faptul că dispozițiile art. 1271 din Codul civil privitoare la impreviziune se aplică numai contractelor încheiate după . Codului civil.
Reclamanții au invocat împrejurarea că contractul de credit încheiat cu banca pârâtă le produce prejudicii financiare prin aceea că sunt singura parte din contract care suportă riscul valutar în calitate de consumatori, apreciind că derularea contractului trebuie să se facă cu bună-credință.
Din analiza contractului de credit și a actelor adiționale, instanța nu a remarcat inserarea vreunei clauze referitoare la riscul valutar, care să permită părților să modifice clauzele contractuale în raport de fluctuațiile considerabile ale cursului de schimb valutar cu scopul protejării de riscul valutar.
Potrivit art. 970 C.civ. din 1864 (aplicabil în cauză având în vedere momentul semnării convenției) convențiile trebuie executate de părți cu bună credință. Reclamanții apreciază că se impune ca și banca să suporte creșterea efectului cursului de schimb valutar astfel încât echilibrul contractual să nu fie deteriorat, adică reclamanții să nu se îndatoreze în mod excesiv, considerând că acest lucru s-ar putea realiza dacă s-ar proceda la recalcularea ratelor în funcție de cursul de schimb RON – CHF de la momentul încheierii contractului de credit. În susținerea punctului lor de vedere, reclamanții au invocat jurisprudență comunitară în general.
Instanța reține că potrivit Articolul 4 din Directiva 93/13:
„(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.
(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului [principal al] contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, sistemul de protecție pus în aplicare de Directiva 93/13 are la bază ideea că, în fapt, consumatorul se află într-o situație de inferioritate față de vânzător-furnizor, atât raportat la puterea de negociere, cât și la nivelul de informare, aderarea la condițiile redactate în prealabil de furnizor, fiind făcută de cumpărător fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora, articolul 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prevăzând în fapt o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în sistemul de protecție a consumatorilor, dispoziția fiind de strictă interpretare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, sistemul de protecție pus în aplicare de Directiva 93/13 are la bază ideea că, în fapt, consumatorul se află într-o situație de inferioritate față de vânzător-furnizor, atât raportat la puterea de negociere, cât și la nivelul de informare, aderarea la condițiile redactate în prealabil de furnizor, fiind făcută de cumpărător fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora, articolul 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prevăzând în fapt o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în sistemul de protecție a consumatorilor, dispoziția fiind de strictă interpretare.
Mai mult, potrivit interpretării date de Curtea Europeană de justiție în cauza C-26/13 A. Kasler împotriva O. JelzalogbankZrt., pct. 59 ”o clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.”
De asemenea, la punctul 73 al aceleiași hotărâri, s-a reținut că: „clauza contractuală care permite unui vânzător sau unui furnizor să calculeze nivelul ratelor lunare datorate de consumator în funcție de cursul de schimb la vânzare al monedei străine aplicat de acest vânzător sau furnizor, clauză care are ca efect creșterea costurilor serviciului financiar în sarcina consumatorului, aparent fără o limită maximă, rezultă din articolele 3 și 5 din Directiva 93/13, precum și din cuprinsul punctului 1 literele (j) și (l) și din cuprinsul punctului 2 literele (b) și (d) din anexa la această directivă, că prezintă o importanță esențială pentru respectarea cerinței privind transparența aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivul și particularitățile mecanismului de schimb al monedei străine, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (a se vedea prin analogie Hotărârea RWE Vertrieb, EU:C:2013:180, punctul 49).”
În continuare, la pct. 74 se prevede că „îi revine instanței de trimitere sarcina a stabili dacă, având în vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numără publicitatea și informațiile furnizate de împrumutător .., un consumator mediu, normal informat,…, putea nu numai să cunoască diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale unei monede străine, ci și să evalueze consecințele economice, potențial semnificative, pentru acesta ale aplicării cursului de schimb la vânzare pentru calcularea ratelor la care va fi în definitiv obligat și, prin urmare, costul total al împrumutului său”. Totodată Curtea Europeană a apreciat că diferența de curs valutar nu poate să nu fie supusă aprecierii instanței cu privire la caracterul său abuziv.
Față de aceste interpretări ale dreptului Uniunii Europene privind directiva 93/13, instanța observă că, în lipsa unor clauze care să oblige consumatorul – adică reclamanții – să achite ratele de credit în moneda străină pe care să o achiziționeze de la banca împrumutătoare, la schimbul valutar practicat de aceasta, nu se poate reține caracterul abuziv al contractului, per ansamblu, doar pe considerentul că ratele de credit au devenit prea oneroase pentru reclamanți.
Spre deosebire de situația de fapt ce a condus la soluția din cauza C-26/13 A. Kasler împotriva O. JelzalogbankZrt., potrivit contractului de credit dedus judecății, respectiv art. 3 și art. 4.1, reclamanții au beneficiat de suma împrumutată direct în valuta solicitată, adică moneda creditului – CHF, existând astfel obligația corelativă a acestora de a rambursa împrumutul tot în moneda împrumutată, având însă libertatea de a-și procura valuta de plată din orice loc.
Instanța reamintește că atât Codul civil din 1864 (art. 1578), cât și noul Cod civil (art. 2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia. Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul, neputându-se abdica de la acest princip iu, chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege.
De altfel, chiar CEJ s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays B. contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”
Instanța mai reamintește că, întrucât principiul nominalismului este unul legal, excepțiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudențială în cadrul acțiunilor întemeiate pe Legea nr. 193/2000, ci doar pe cale legală.
Instanța consideră că problema riscului valutar la care este expus consumatorul, invocată de reclamanți, nu este susceptibilă de a fi soluționată pe calea unor acțiuni întemeiate pe Legea nr. 193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractual de credit, ci este consecința aplicării principiului nominalismului consacrat de lege.
Față de expunerile anterioare, instanța reține lipsa de temeinicie a acțiunii promovate de către reclamanți, consecința fiind respingerea acesteia.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, în raport de capătul de cerere referitor la restituirea de către bancă a unor sume de bani, instanța constată că reclamanții în nici un moment nu au pretins restituirea vreunor sume de bani, ci doar eliminarea, pentru viitor, din componența ratei lunare a unor comisioane și recalcularea ratei dobânzii în funcție de rata dobânzii aplicabile la momentul încheierii contractului de credit. Astfel, această excepție este fără obiect.
Față de lipsa de temeinicie a demersului judiciar al reclamanților, instanța observă că cererea acestora de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial este neîntemeiată, față de dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, ca nefondată.
Respinge excepția prescripției dreptului material de a solicita restituirea unor sume de bani invocată de pârâtă, prin întâmpinare, ca fiind fără obiect.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții M. F. avand CNP_ cu domiciliul în NAVODARI, ., ., ., jud.Constanta și M. M. avand CNP_ cu domiciliul în NAVODARI, ., ., ., jud.Constanta în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA cu sediul în CONSTANTA, .. 32, jud.Constanta, ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 20 martie 2015.
Președinte,Grefier,
D. GherasimMădălina O.
Red jud.D.G./20.11.2015
Tehnored.gref. M.O./2com/23.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3205/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3243/2015. Judecătoria... → |
|---|
