Plângere contravenţională. Sentința nr. 3231/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3231/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 3231/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3231/2015
Ședința publică din data de 20.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de către reclamanta S.C. B. Mării N. S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 24.07.2014, emis de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 06.03.2015 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, pentru a se depune concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 20.03.2015 când, în aceeași compunere,
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.08.2014, sub număr dosar_/ 212/ 2014, reclamanta S.C. B. Mării N. S.R.L. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 24.07.2014, emis de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală, solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunilor pecuniare cu avertismentul.
În motivarea cererii, arată reclamanta că, prin procesul-verbal de contravenție a fost sancționată cu trei amenzi în cuantum total de_ lei, reținându-se în sarcina sa că, la momentul controlului din 24.07.2014, nu a putut justifica lipsa sumei de 316.50 lei din casele de marcat, că documentele de evidență-gestiune contabilă (raportul de gestiune și avizele de însoțire a mărfii) nu erau întocmite cu respectarea prevederilor O.M.P.F. nr. 3512/2008, că bonurile fiscale emise nu respectau prevederile art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/ 1999 (în sensul că făceau referire la denumirea generică a produselor vândute, iar nu la denumirea specifică), precum și că în facturile emise de societate nu era menționat capitalul social.
Invocă reclamanta excepția nulității absolute a procesului-verbal contestat, pentru lipsa mențiunilor cu privire la martorul asistent ori cu privire la motivele pentru care s-a încheiat actul în lipsa unui asemenea martor.
Pe fondul cauzei, apreciază reclamanta că a fost sancționată în mod netemeinic, susținând cu privire la prima faptă că agenții constatatori nu au ținut seama de registrul special de valori personale al societății, în care erau menționate sumele deținute de angajați la începutul programului de lucru, dar nici de încasarea sumei de 220 lei prin POS ori de bonurile fiscale emise pentru clienții de la mese și neîncasate la momentul controlului (în valoare de 147 lei).
În ceea ce privește completarea raportului de gestiune, arată reclamanta că acesta este un document de evidență pentru gestiune globală valorică, fără a-i fi acordat un cod și fără a se prevedea în O.M.F.P. nr. 3512/2008 modul de întocmire sau forma acestuia. Consideră partea că, față de regulile de interpretare a normei juridice, agenții constatatori au dat o interpretare eronată dispozițiilor legale ce reglementează modul de completare a acestor documente.
Referitor la lipsa unor mențiuni obligatorii din cuprinsul avizelor de însoțire a mărfii, precizează reclamanta că aceasta se datorează volumului mare de muncă al angajaților societății.
Despre bonurile emise de casa de marcat, învederează petenta că acestea conțin informații privind bunurile vândute, cantitatea și prețul acestora, iar anterior controlului anunțase furnizorul aparatului de marcat electronic fiscal cu privire la necesitatea modificării softului în sensul de a se înscrie pe bonuri denumirea exactă a produselor comercializate. Cum reclamanta nu are dreptul de a interveni asupra softului, nu se poate reține vina acesteia sub acest aspect.
În fine, cu privire la lipsa mențiunii privind capitalul social al societății din cuprinsul facturilor emise, susține reclamanta că această obligație este impusă de Legea nr. 31/ 1990, însă reglementări ulterioare (H.G. nr. 479/2003 – Anexa, O.M.P.F. nr. 3512/2008 - Anexa) au prevăzut expres mențiunile obligatorii ale facturii, între care nu se regăsește și capitalul social, astfel că nu consideră că o asemenea obligație îi revenea, invocând principiul de drept exprimat prin adagiul specialia generalibus derogant, precum și prevederile art. 1 alin. 3 coroborat cu art. 155 alin. 19 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În drept, au mai fost invocate prevederile O.G. nr. 2/ 2001, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.
Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei.
Intimata a formulat întâmpinare potrivit art. 205 din codul de procedură civilă (f. 87-97), invocând excepția tardivității formulării plângerii, apreciind că aceasta a fost depusă peste termenul legal de 15 zile.
Referitor la excepția nulității procesului-verbal, solicită intimata a se respinge, arătând că nu s-a menționat martor asistent la întocmirea actului întrucât reprezentantul societății contraveniente a fost prezent, semnând de primire.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, arată intimata că toate faptele au fost reținute în mod corect în sarcina reclamantei.
La termenul de judecată din data de 06.03.2015, instanța a respins excepția tardivității formulării plângerii, iar reprezentantul contestatoarei a arătat că renunță la susținerea excepției nulității procesului-verbal, motivarea acesteia constituind o apărare de fond.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviințată reclamantei, intimata fiind decăzută din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții de ordine privată.
Analizând materialul probator al cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor DGAF nr._/ 24.07.2014 (f. 61), emis de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală, reclamanta S.C. B. Mării N. S.R.L. a fost sancționată ca urmare a controlului efectuat în data de 24.07.2014 – ora 21:00 la punctul de lucru – restaurant „La Stuf” din Eforie Nord, aparținând societății, după cum urmează:
- cu amendă în cuantum de 4000 lei, în baza art. 42 alin. 1 din Legea nr. 82/ 1991, pentru încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. c) din același act normativ, reținându-se în sarcina sa că documentele de evidență-gestiune contabilă (raportul de gestiune și avizele de însoțire a mărfii) nu erau întocmite cu respectarea prevederilor O.M.P.F. nr. 3512/2008, fapt ce contravine art. 6 din Legea nr. 82/ 1991; de asemenea, s-a reținut aici că societatea nu a putut justifica cu documente diferența de 316.50 lei, constată între raportul intermediar X al casei de marcat (3369.50 lei) și numerarul stabilit potrivit monetarului (3053 lei);
- cu amendă în cuantum de 3000 lei, în temeiul art. 11 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 28/ 1999, pentru încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. c) din același act normativ, reținându-se că, prin aparatele de marcat electronice fiscale din dotarea unității, se emiteau bonuri fiscale care nu conțineau denumirea fiecărui bun vândut, ci doar denumirea generică;
- cu amendă în cuantum de 3000 lei, în baza art. 2703 alin. 1 din Legea nr. 31/ 1990, pentru încălcarea dispozițiilor aceluiași articol de lege, reținându-se în că facturile emise de societate nu au înscris capitalul social, astfel cum impune art. 74 din legea menționată.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/ 2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar faptelor reținute în sarcina petentei l-i s-a dat o corectă încadrare juridică și sancțiunile contravenționale aplicate au fost stabilite în limitele prevăzute de lege, dispozițiile legale incidente fiind enunțate în cele ce urmează.
Pentru prima faptă
Potrivit art. 41 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 82/ 1991- „Constituie contravenție următoarele fapte: 2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. 3, cu privire la: (…) c) întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse;”.
Art. 42 alin. 1 prima liniuță sancționează încălcarea acestor obligații cu amendă de la 300 lei la 4000 lei.
La rândul său, art. 6 alin. 1 din aceeași lege stipulează că „Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.”
Pentru cea de-a doua faptă
Art. 10 lit. c) din O.U.G. nr. 28/ 1999 incriminează drept contravenție „emiterea bonului fiscal conținând date eronate sau fără ca acesta să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin, 1”, iar art. 11 alin. 1 lit. a) prevede pentru această faptă amenda între 2000 lei și 4000 lei.
Art. 4 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/ 1999 stipulează – „Bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie să cuprindă cel puțin: denumirea și codul fiscal ale agentului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul și . ale aparatului; numărul de ordine; data și ora emiterii; denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; prețul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă; valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totală a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum și valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul.”
Pentru cea de-a treia faptă
Art. 2703 alin. 1 din Legea nr. 31/ 1990sancționează cu amendă de la 2500 lei la 5000 lei încălcarea prevederilor art. 74 din același act normativ, care prevede: „(1) În orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect și alte documente întrebuințate în comerț, emanând de la o societate, trebuie să se menționeze denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din registrul comerțului și codul unic de înregistrare. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislația din domeniu.(3) În documentele prevăzute la alin. (1), dacă acestea provin de la o societate cu răspundere limitată, se va menționa și capitalul social, iar dacă ele provin de la o societate pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, se vor menționa atât capitalul social subscris, cât și cel vărsat.”
Cât privește motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, constând în lipsa martorului asistent la întocmirea procesului-verbal, instanța reține că nu au fost încălcate prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/ 2001, întrucât a fost prezent, cu acea ocazie, chiar reprezentantul statutar al societății contraveniente, care a semnat și ștampilat actul sancționator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Codul Muncii se adresează tuturor angajatorilor și angajaților - persoane fizice sau juridice); sancțiunile contravenționale ce se pot aplica (amenda) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională, prin raportare la CEDO), dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Având în vedere aceste principii, instanța reține că, din interpretarea art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, reiese că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție legală de temeinicie care, în cazul de față, nu a fost răsturnată de către reclamantă.
Astfel, în ceea ce privește prima faptă reținută de agenții constatatori, calificată drept contravenție prin art. 41 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 82/ 1991, aceasta a fost comisă prin două modalități diferite, respectiv:
- nejustificarea cu documente a diferenței de 316.50 lei, constată între raportul intermediar X al casei de marcat (3369.50 lei) și numerarul stabilit potrivit monetarului (3053 lei);
- întocmirea documentelor de evidență-gestiune contabilă (raportul de gestiune și avizele de însoțire a mărfii) fără respectarea prevederilor O.M.P.F. nr. 3512/2008, fapt ce contravine art. 6 din Legea nr. 82/ 1991.
Judecătoria nu își însușește apărările reclamantei cu privire la acestea, pe de o parte pentru că registrul special de valori personale privind angajații restaurantului a fost invocat prin plângere, nu însă și în fața organelor de control (a se vedea nota explicativă dată de Chiparu D. – f. 14-16), astfel că înscrisul exhibat de parte (f. 42) este apreciat pro causa. Pe de altă parte, întocmirea necorespunzătoare a avizelor de însoțire a mărfii este recunoscută chiar de reclamantă, care pune acest fapt pe volumul mare de muncă al angajaților.
Despre cea de-a doua faptă, constând în aceea că bonurile fiscale emise prin aparatele de marcat electronice fiscale din dotarea unității nu conțineau denumirea fiecărui bun vândut, ci doar denumirea generică, se observă că și aceasta este recunoscută de către reclamantă, care apreciază însă că nu se face vinovată de încălcarea legii, întrucât a anunțat furnizorul caselor de marcat, iar acesta din urmă nu a procedat la modificarea softului în consecință.
Cum, în materie contravențională, răspunderea este personală, instanța consideră că răspunzătoare pentru utilizarea caselor de marcat în mod necorespunzător este tocmai persoana juridică ce folosea acele aparate, respectiv S.C. B. Mării N. S.R.L.
În fine, referitor la ultima faptă contravențională, constând în emiterea facturilor fără a avea înscris capitalul social, astfel cum impune art. 74 din Legea nr. 31/ 1990, instanța apreciază că obligația respectivă nu este înlăturată prin actele normative ulterioare invocate de reclamantă, iar Codul fiscal nu vine în contradicție cu această dispoziție, ci se completează în mod corespunzător. De altfel, dacă legiuitorul ar fi intenționat să elimine obligația, ar fi dispus în acest sens prin modificările ce s-au făcut în mod repetat la Legea nr. 31/ 1990, ultima survenind în anul 2012.
Concluzionând, instanța reține că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, urmând a fi atrasă răspunderea contravențională a reclamantei, iar în ceea ce privește individualizarea sancțiunilor stabilite de agenții constatatori se apreciază, față de situația de fapt anterior reținută și de criteriile prevăzute la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, că nu se impune înlocuirea vreunei amenzi cu avertismentul, societatea comercială funcționând din anul 1993 (anul înregistrării în registrul comerțului) și săvârșind, cu aceeași ocazie, mai multe fapte contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către reclamanta S.C. B. Mării N. S.R.L. – CUI RO_, cu sediul în localitatea Eforie Nord, .. 31, jud. C., cu număr de înregistrare în registrul comerțului J_, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/ 24.07.2014, emis de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală – CUI_, ., sector 5.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
Red. jud. M.G./20.03.2015;
Tehnored. grf. C.B./27.03.2015/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3243/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
