Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 5398/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5398/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 5398/2015
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA
Sectia civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR.5398
SEDINTA PUBLICA DIN 12.05.2015
Completul constituit din:
P.: M. V. M.
GREFIER: D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile având ca obiect autorizare desfiintare lucrări (legea 50/1991), actiune formulata de reclamantul P. M. C. cu sediul în C., ., jud.C., în contradictoriu cu pârâtul B. I. (CNP_) cu domiciliul în C., . nr.74, jud.C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronuntării la data de 12.05.2015.
I N S T A N T A
Asupra cererii de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.08.2014 sub număr de dosar_, reclamantul P. M. C. a chemat în judecată pârâtul B. I., solicitând instanței să dispună obligarea acestuia într-un anumit termen la desființarea lucrărilor de construire realizate nelegal și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâtul a fost sancționat prin procesul verbal de contravenție nr._/22.08.2012, dispunându-se totodată sistarea lucrărilor de construcții și aducerea terenului la starea inițială.
D. fiind faptul că pârâtul nu s-a conformat măsurilor arătate, reclamantul a introdus prezenta cerere de chemare în judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1528 al.1 C.civ., art. 26, 27, 28, 32 din Legea nr. 50/1991.
În dovedirea susținerilor au fost anexate cererii formulate referatul nr._/25.03.2014, proces verbal de contravenție nr._/22.08.2012, notă de constatare nr. 918/21.03.2014.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În cursul procedurii, pentru soluționarea cauzei, instanța a admis la cererea părților proba cu înscrisuri.
Din materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de contravenție nr._/22.08.2012, pârâtul B. I. a fost sancționat cu amendă contravențională pentru executarea de lucrări de construire fără a deține autorizație în acest sens, fapta fiind prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. din Legea nr. 50/1991. Totodată s-a luat împotriva pârâtului și măsurile sistării lucrărilor de construcții și aducerii imobilului la starea inițială.
Analizând situația de fapt reținută prin prisma dispozițiilor normative apreciate ca fiind incidente, instanța constată că cererea formulată este întemeiată pentru următoarele considerente.
Conform dispozițiilor legale din Legea nr. 50/1991 apreciate ca fiind incidente în cauză:
Art. 28. – (1) O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Art. 32. – (1) În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:
încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;
desființarea construcțiilor realizate nelegal.
(2) În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).
În ceea ce privește obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor de construire, instanța constată că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor acestuia și nu a desființat lucrările edificate nelegal.
În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 28 coroborat cu art. 32 din Legea nr. 50/1991, citate mai sus, instanța urmând să admită cererea de obligare a pârâtei într-un anumit termen la desființarea lucrărilor de construire realizate nelegal.
În ceea ce privește termenul ce urmează a fi stabilit, instanța apreciază că un termen de 3 luni este suficient pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., pârâta urmează să fie obligată la plata acestora, având în vedere faptul că aceasta se află în culpă procesuală, introducerea cererii fiind determinată de refuzul său de a respecta măsurile dispuse prin procesul verbal de contravenție.
D. urmare, pârâta urmează să fie obligat la plata către reclamant a sumei de 570 lei reprezentând taxă de timbru, 20 lei timbru judiciar si 550 lei onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul P. M. CONSTANTA cu sediul în C., ., jud.C. în contradictoriu cu pârâtul B. I. (CNP_) cu domiciliul în C., . nr.74, jud.C..
Obligă pârâtul să aducă la îndeplinire măsurile dispuse prin procesul verbal de contravenție nr._/22.08.2012 încheiat de P. M. C., în sensul desființării construcțiilor realizate ilegal, în termen 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în 20 lei taxă judiciară de timbru și 550 lei onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței,
astăzi 12.05.2015.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. MVM- 30.06.2015
Tehnred.gref. DR- 30.06.2015
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 16/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5383/2015.... → |
---|