Autorizarea intrării în încăperi (Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 4406/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4406/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 9919/212/2015

Dosar nr._ (Număr în format vechi 45/GG/2015)

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

CAMERA DE CONSILIU

Sentința civilă nr. 4406/2015

Ședința de la 17 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. P.

Grefier D. L.

Pe rol fiind soluționarea cererii civile formulată de petentul B. G. G. I., creditor ., având ca obiect autorizarea intrării în încăperi (Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC

Prezenta cerere se soluționează în camera de consiliu fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra cererii.

INSTANȚA,

La data de 07.04.2015, a fost înregistrată cererea formulată de executorul judecătoresc G. G. I., în temeiul art. 679 alineat 2 Cod Procedură Civilă, având ca obiect autorizare intrare în încăperi.

În susținerea cererii, au fost atașate, în copie, titlul executoriu, încheierea nr. 5309/10.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, încheierea de încuviințare a executării silite din data de 25.03.2015 și cererea de executare silită.

Cererea nu a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru.

La termenul de judecată din data de 17.04.2015, instanța a invocat, din oficiu, excepția netimbrării și a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

B.E.J. G. G. I. a formulat cerere de autorizare intrare în încăperi.

Potrivit art. 197 Cod Procedură Civilă:

„În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”.

Art. 27 din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede o taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei, pentru orice acțiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepția celor scutite de plata acestei taxe.

Aplicând dispozițiile legale menționate, la cererea cu care a fost învestită, instanța constată că petentul avea obligația de a asigura plata unei taxe judiciare de timbru de 20 lei.

Neîndeplinirea acestei obligații justifică, în raport de art. 197 Cod Procedură Civilă raportat la O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, admiterea excepției netimbrării, cu consecința anulării cererii ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția netimbrării.

Anulează ca netimbrată cererea de autorizare a intrării în încăperi formulată de B.E.J. G. G. I., cu sediul în M., . nr.5, . C...

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2015.

P., GREFIER,

P. L. I. D. L.

Red.jud. LIP/06.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Autorizarea intrării în încăperi (Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 4406/2015. Judecătoria CONSTANŢA