Plângere contravenţională. Sentința nr. 3941/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3941/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 38406/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3941/2015
Ședința publică de la 6.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: S. L. C.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petent M. R. E., CNP_, cu domiciliul ales in mun. C., ., jud. C., in contradictoriu cu intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL RUTIER CUI_, cu sediul în mun. C., ., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 30.03.2015 și au fost consemnate in incheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 6.04.2015, când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sun nr._ petenta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal . nr._/27.10.2014, exonerarea de executarea sancțiunilor și constatarea suspendării efectelor procesului-verbal contestat până la soluționarea plângerii. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment sau reducerea cuantumului amenzii la cuantumul minim.
În susținerea plângerii arată, în esență, că starea de fapt reținută nu este conformă realității, iar agentul constatator nu a realizat o descriere corespunzătoare a faptei, conform art. 16 din OG 2/2001.
Precizează că se afla în imposibilitatea de a putea observa vreun pieton întrucât în partea sa dreaptă se afla o altă mașină, iar în partea sa stângă se afla o altă mașină. Menționează că circula pe banda din mijloc a părții carosabile astfel că în mod obiectiv nu putea observa nicio persoană decât dacă s-ar fi aflat în fața sau în lateralul mașinii sale, ceea ce nu este cazul în speță.
În drept invocă disp. art. 31 din OG 2/2001, OG 92/2003, art. 6 CEDO.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Se arată, în esență, că procesul-verbal este legal întocmit, cu respectarea art. 16 și 17 din OG 2/2001.
În drept, invocă prevederile O.U.G. 195/2002 rep, H.G. 1391/2006, O.G. 2/2001 rep. privind regimul juridic al contravențiilor etc.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Petenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care invocă, în esență, incidența disp. art. 6 CEDO.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/27.10.2014 petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 360 lei, respectiv 4 puncte amendă în baza art. 135/h din RA OUG 195/2002 rep și art. 100/3/b din OUG 195/2002 rep. S-a dispus totodată reținerea permisului de conducere.
S-a reținut în acest sens faptul că la data de 27.10.2014 ora 09.46 petenta a condus autoturismul marca cu numărul de înmatriculare_ pe . III, ocazie cu care la trecerea de pietoni din dreptul BRD nu acordă prioritate de trecere unui grup de trei pietoni care s-au angajat regulamentar în traversare din dreapta sa..
Potrivit art. 135 al.1 lit h din HG 1391/2006 conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații:
h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Conform art. 100 al.3 lit. b din OUG 195/2002 rep constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:
b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;
Conform art. 111 al.1 lit. c din OUG 195/2002 rep, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri:
c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și la art. 115 alin. (1).
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța arată că, în ce privește sarcina probei, potrivit art. 249 C.proc.civ., revine petentului să probeze criticile aduse, respectiv de a demonstra că procesul-verbal este netemeinic.
Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 par. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale. În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).
Fapta contravențională a petentei a fost filmată cu aparatul radar, deci nu a fost constatată prin propriile simțuri de agentul constatator, nefiind depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator.
Instanța constată că, din fotografiile radar și înregistrarea video depuse de intimat, nu se poate observa numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petentă, astfel încât instanța nu poate verifica dacă petenta a condus, în data de 27.10.2014, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . acorda prioritate pietonilor.
În raport de cele arătate, instanța apreciază că prezumția de temeinicie a actului sancționator a fost răsturnată în cauza de față prin conduita petentei de nerecunoaștere a faptei imputate și în condițiile în care, din fotografiile radar și din înregistrarea video depuse la dosarul cauzei, nu se poate observa numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petentă.
Prin urmare, își găsește aplicarea prezumția de nevinovăție, astfel cum rezultă din art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind instalat un dubiu rezonabil cu privire la realitatea faptei. Dacă s-ar aplica prezumția temeinicie în situația dată, s-ar înfrânge prezumția de nevinovăție de care beneficiază acuzatul inclusiv în materia plângerii contravenționale, întrucât acesta a negat acuzația.
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să admită plângerea formulată de petentă și să dispună anularea procesului-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta M. R. E., CNP_, cu domiciliul ales in mun. C., ., jud. C., in contradictoriu cu intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL RUTIER CUI_, cu sediul în mun. C., ., jud. C..
Dispune anularea procesului-verbal . nr._/27.10.2014.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată astăzi, 06.04.2015, conform art. 396 al.2 c.p.civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. A. S. L. C.
Red jud DEA 23.06.2015
← Autorizarea intrării în încăperi (Art. 384 ind.1 al. 2... | Pretenţii. Sentința nr. 4223/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|