Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9235/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9235/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 9235/2015

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR.9235

SEDINTA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 18.08.2015

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, actiune formulată de reclamanta . (CUI RO_; J40/_/1993) cu sediul în București, ..27, sector 1, în contradictoriu cu pârâta . (CUI_; J_ ) cu sediul în C. ., camera 1, jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 18.08.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronunțării la data de 01.09.2015.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea cu valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ la data de 07.04.2015, reclamanta .. a chemat în judecată pe pârâta . solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 7.500 lei reprezentând contravaloare produse alimentare și a penalităților de întârziere aferente acestui debit în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, după scadență pe o perioadă egală cu jumătate din termenul de plată și de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere până la data achitării integrală a debitului, respectiv a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că a efectuat baza raporturilor comerciale încheiate între aceasta și pârâtă, a livrat diverse produse pentru care au fost emise mai multe facturi fiscale care au fost acceptate la plată, dar care nu au fost achitate de către pârâtă.

În drept, a invocat dispozițiile legale ale art. 1028 NCPC.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus înscrisuri (f. 8-25)

Pârâta, legal citată, nu formulat răspuns la formularul de cerere comunicat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

În fapt, la data de 26.06.2013, reclamanta . a încheiat cu pârâta ., un contract de vânzare cumpărare având ca obiect livrarea de către reclamantă și preluarea de către pârâtă a unor diverse produse alimentare (f. 8-9), sens în care au fost emise pe numele pârâtei facturile fiscale ABU nr._ din data de 25.06.2013 în valoare de 8.8322,01 lei (fila 13) și scadentă la data de 30.04.2012, respectiv AIO35-_ . nr._ din data 21.05.2013 în valoare de 1.623,21 lei (fila 12).

În drept, potrivit art. 1025 alin. 1 NCPC, procedura cererii de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără fi luate în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de_ lei. De asemenea, alin. 2 și 3 ale aceluiași articol cuprind, limitativ, materiile și cererile care nu sunt supuse procedurii cererii de valoare redusă.

Analizând formularul de cerere cu care a fost învestită instanța, prin prisma dispozițiilor legale menționate anterior, constată că în prezenta cauză este aplicabilă procedura cu privire la cererile de valoare redusă.

Potrivit art. 1350 alin. 1 și 2 C. civ., orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu. Analizând clauzele contractuale din convenția încheiată între părți la data de 31.03.2012 (f. 6-7), instanța observă că în cadrul dispozițiilor referitoare la recepția mărfurilor se prevede obligația clientului (societății pârâte din cauza dedusă judecății) de a semna și ștampila pentru confirmare de primire a mărfurilor, stabilindu-se totodată că numele în clar, ștampila cu semnătura reprezentantului legal al societății angajează răspunderea clientului, precum și a prepusului sau, respectiv, a persoanei care a semnat de primire.

În ceea ce privește facturile depuse de către reclamantă în sprijinul pretențiilor sale (f. 12-13), instanța constată că acestea au fost însușite de către societatea pârâtă în mod valabil, întrucât deși acestea nu cuprind numele în clar și semnătura sunt ștampilate, împrejurare care trebuie coroborată cu natura de continuitate a relațiilor comerciale dintre părți (furnizare produse de larg consum). De asemenea instanța mai reține că în cadrul convenției încheiate între părți la data de 26.06.2013 (f. 8-9), dispozițiile referitoare la recepția mărfurilor prin semnare și ștampilare pentru confirmare de primire a mărfurilor, stabilindu-se totodată că numele în clar, ștampila cu semnătura reprezentantului legal al societății angajează răspunderea clientului, precum și a prepusului sau, respectiv, a persoanei care a semnat de primire, sunt stipulare ca fiind obligații contractuale ale clientului (pârâta din prezenta cauza), ceea ce ar aptitudinea de a obliga contractual pe pârâtă în prezenta cauză.

Raportat la aceste considerente, instanța constată că s-a născut în sarcina societății pârâte obligația de a achita contravaloarea produselor evidențiate în facturile depuse la dosarul cauzei, reclamanta probând executarea propriilor obligații contractuale în prezenta cauză, în timp ce pârâta nu a probat și nu a justificat neexecutarea obligațiilor care îi incumbau.

Cât privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, instanța urmează să constate că în cauză aceste caractere care trebuie îndeplinite în mod cumulativ sunt îndeplinite. Potrivit art. 662 alin. 2 NCPC creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Prin urmare, ceea ce conferă caracter cert unei creanțe este constatarea acesteia într-un act scris semnat/ștampilat de debitor.

Facturile fiscale fac parte din categoria înscrisurilor sub semnătură privată, astfel că, în caz de acceptare de către destinatar, acestea fac dovada actului juridic pe care îl constată și în favoarea emitentului. Mai trebuie precizat că acceptarea, fie că este expresă, fie că este tacită, reprezintă un act juridic care-l obligă pe acceptant la plată.

Astfel, în ceea ce privește condiția certitudinii creanței, în speță, instanța constată că este îndeplinită această condiție, întrucât existența acesteia rezultă din facturile emise de reclamantă și însușite de pârâtă, prin semnarea și ștampilarea acestora.

În ceea ce privește caracterul lichid al creanței, instanța constată că art. 662 alin. 3 NCPC dispune ca o creanță este lichidă când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Analizând înscrisurile de la dosar, instanța constată că suma pe care debitoarea o datorează creditoarei cu titlu de contravaloare a produselor livrate este determinată în facturile fiscale emise de reclamanta-creditoare, astfel că și această condiție este îndeplinită în speță.

În ceea ce privește ultima condiție, respectiv aceea a exigibilității obligației, instanța reține că exigibilitatea unei obligații echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bunăvoie, putând, însă, să apeleze, în caz de nevoie, la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni în justiție. Analizând facturile fiscale depuse la dosarul cauzei (f. 11-12), instanța constată că la data introducerii cererii cu valoare redusă, respectiv data de 20.01.2015, termenele de scadență ale facturilor se împliniseră, fără ca aceasta să fie achitate integral, fiind îndeplinită și cerința exigibilității creanței.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța constată că părțile au stabilit în mod valabil clauza penală prin dispozițiile din contractul de vânzare-cumpărare, înregistrat la data de 26.06.2013, conform cărora în cazul în care cumpărătorul nu își îndeplinește obligațiile de plată, se vor calcula penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere după scadența fiecărei facturi pe o perioadă egală cu jumătate din termenul de plată de 30 de zile, respectiv în continuare penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului principal.

Pentru aceste considerente, apreciind ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile contractuale, instanța va admite cererea cu valoare redusă și, pe cale de consecință, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 7.500 lei reprezentând reprezentând contravaloare marfă livrată, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere după scadența fiecărei facturi pe o perioadă egală cu jumătate din termenul de plată de 30 de zile, respectiv în continuare penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului principal.

Față de solicitarea reclamantei, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, fiind reținută culpa sa procesuală, în temeiul art. 1031 NCPC instanța o va obliga la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În temeiul art. 1030 alin. 3 NCPC prezenta hotărâre este executorie de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către reclamanta .(CUI RO_; J40/_/1993) cu sediul în București, ..27, sector 1 în contradictoriu cu pârâta .(CUI_; J_ ) cu sediul în C. ., camera 1, jud. C..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 7.500 lei reprezentând contravaloare marfă livrată, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere după scadența fiecărei facturi pe o perioadă egală cu jumătate din termenul de plată de 30 de zile, respectiv în continuare penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului principal.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 01.09.2015.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

red.jud.MVM – 01.10.2015

tehnred.gref. DR- 01.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9235/2015. Judecătoria CONSTANŢA