Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9539/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9539/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 9539/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr _

SENTINȚA CIVILĂ NR 9539

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 09.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Meral F.

GREFIER: M. B.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, acțiune formulată de reclamanta . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR INTERCOM MANAGEMENT SPRL, cu sediul în sector 6, București, ., ., . cu pârâta A. M. GAZ SRL, cu sediul în Eforie Nord, ., ..

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu se prezintă pârâta prin reprezentant convențional – avocat S. M., lipsă fiind reclamanta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care precizează că prin Serviciul Registratură s-au depus de către administratorul Judiciar Intercom Management SPRL note scrise.

Instanța, având în vedere disp. art. 258 rap. la 255 N. Cod proc. civ. și apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, o încuviințează pentru părți.

Reprezentantul pârâtei apreciază că cererea este rămasă fără obiect. Arată că partea a achitat la timp debitul. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată. Depune factura nr 150/16.04.2015, emisă de M. S. Cabinet de Avocat.

Instanța, în temeiul disp. art.394 Cod proc.civ., constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.02.2015 sub nr._, reclamanta S . ADMINISTRATOR JUDICIAR INTERCOM MANAGEMENT SPRL a chemat în judecată pe pârâta A. M. GAZ SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei 9810,03 lei reprezentând debit neachitat.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți au existat relații comerciale concretizate în emiterea unor facturi fiscale în perioada 14.11._14, iar pârâta nu a înțeles să achite contravaloarea debitului datorat.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: facturi fiscale, situație clienți.

Pârâta a depus formularul de răspuns prevăzut de dispozițiile art. 1029 alin. 4 Cod procedură civilă prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii. Aceasta a învederat instanței că toate facturile invocate de reclamantă au fost achitate la termen.

În data de 16.07.2015 reclamanta a depus la dosarul cauze note scrise prin care a arătat că la momentul promovării cererii de chemare în judecată nu avea cunoștință de ordinele de plată făcute de pârâtă prin care au fost achitate sumele aferente facturilor fiscale. Pe cale de consecință, a apreciat că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între părți s-au desfășurat raporturi contractuale în formă simplificată, pentru care s-a emis o . facturi fiscale.

Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a face, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitoarei, acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.

Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 C proc civ, privind cererile cu valoare redusă.

Astfel, potrivit art. 1025 C proc civ, prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia. (2)Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei.

(3)Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească (art. 1029 C proc civ.)

Art. 1030 C proc civ dispune că instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. În cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar. Hotărârea primei instanțe este executorie de drept.

În cauza de față, reclamanta a arătat că între părți au existat relații comerciale concretizate în emiterea unor facturi fiscale în perioada 14.11._14, iar pârâta nu a înțeles să achite contravaloarea debitului datorat.

Ulterior, urmare a depunerii formularului de răspuns de către pârâtă, reclamanta a revenit asupra susținerilor sale, învederând instanței că la momentul formulării cererii de chemare în judecată nu a avut cunoștință de existența ordinelor de plată invocate de pârâtă.

Astfel, din înscrisurile administrate în cauză, instanța constată că facturile fiscale invocate de reclamantă au fost achitate de pârâtă, anterior formulării cererii de chemare în judecată (f. 27 dosar), respectiv în datele de 15.01.2015 și 02.02.2015.

Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art 248 C proc civ, conform cărora sarcina probei îi revine reclamantei, iar pârâta a dovedit prin înscrisuri că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată, se va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Reținând culpa procesuală a reclamantei în declanșarea prezentului litigiu, aceasta va fi obligată la plata către pârâtă a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat (f. 44 dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . ADMINISTRATOR JUDICIAR INTERCOM MANAGEMENT SPRL, J_, CUI_, cu sediul în sector 6, București, ., ., . cu pârâta A. M. GAZ SRL, J_, CUI_, cu sediul în Eforie Nord, ., ., ca neîntemeiată.

Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 09.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Meral F. M. B.

Red judMF: 16.09.2015

Tehnored gref MB: 28.09.2015

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9539/2015. Judecătoria CONSTANŢA