Contestaţie la executare. Sentința nr. 9364/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9364/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 9364/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința civilă nr. 9364/2015

Ședința publică de la 07 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. P.

Grefier D. L.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de contestatoarea T. V. R. cu CNP_, domiciliată în Municipiul C., județul C., .. 165 etj.1, . procesual ales în București, Sector 5, Calea Rahovei nr.266-268, corp 60, etj.2, camera 8 Electromagnetica Business Park, la sediul CA C. M. V., în contradictoriu cu intimata B., cu sediul în București, .. 6A, Sector 6, J_, CUI_, și sediul procesual ales la SCA Sioufas și Colaboratorii, în București, Splaiul Unirii nr.76, River Plaza, Clădirea A, etaj 7, sector 4, având ca obiect contestație la executare .

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședință publică la data de 31.08.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 C.proc.civ., potrivit căruia dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile, a amânat pronunțarea la data de 07.09.2015, când, a hotărât:

INSTANTA

Contestatoarea T. V. Rădița a formulat contestație, intitulată la executare și la titlu, în contradictoriu cu intimata B. S.A., prin care a solicitat să se constate perimarea executării silite realizate în dosarul de executare nr. 958/2012 al B.E.J. N. M. A., anularea tuturor formelor și actelor de executare pornite și emise împotriva sa, contestând titlul executoriu, constând în contractul de credit nr. 141CIS_/04.09.2007, solicitând a se constata nulitatea absolută a unor clauze, ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestora, întoarcerea executării silite, anularea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită, cenzurarea cheltuielilor de executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatoarea a invocat, ca motive ale acestei contestații, perimarea executării silite, caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractuale cuprinse în titlul executoriu cu consecința constatării nulității acestora și a lipsei justificării de către creditoare a unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar în ceea ce privește cheltuielile de executare, a apreciat că acestea sunt disproporționate față de actele și lucrările de executare efectuate în dosarul de executare. În susținerea contestației, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe ar reieși din dezbateri.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării, excepția tardivității și excepția inadmisibilității, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu dispozițiile art.402 alineat 1 din Codul Procedură Civilă din 1865, instanța a solicitat executorului judecătoresc transmiterea actelor de executare, în copii certificate. Acestea au fost depuse la dosarul cauzei pentru termenul din data de 10.08.2015.

Excepția netimbrării a fost respinsă de instanță prin încheierea din data de 31.08.2015, pentru motivele reținute în cuprinsul acelei încheieri.

La același termen de judecată, instanța a pus în discuție, excepția tardivității contestației la executare, invocată de intimată, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prima operațiune necesar a fi efectuată în cauză o reprezintă calificarea cererii formulate de contestatoarea – debitoare.

Astfel, contestatoarea solicită anularea actelor de executare și a executării înseși, ca urmare a constatării perimării, a lipsei certitudinii, lichidității și exigibilității creanței, determinate de constatarea caracterului abuziv al unora dintre clauzele titlului executoriu și contestă, de asemenea, și cheltuielile de executare.

Contestația la executare este reglementată de dispozițiile art. 399 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, aceasta putând reprezenta o contestație la executare propriu – zisă, întemeiată pe art. 399 alineat 1 teza I, și alineatele 2 – 3 sau o contestație la titlu, întemeiată pe art. art. 300 alineat 1 teza a II-a și art. 400 alineat 2.

Prima dintre ele se îndreaptă împotriva executării înseși și a oricărui act de executare, iar în situația în care titlul executoriu nu este emis de o instanță judecătorească, potrivit art. 399 alineat 3 Cod Procedură Civilă, în cadrul contestației la executarea propriu – zisă, se pot invoca apărări de fond împotriva acestui titlu executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Contestația la titlu are în schimb un alt obiect și alte motive – lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu.

În speță, din cuprinsul cererilor formulate și motivelor de contestație invocate, instanța constată că a fost învestită cu o contestație la executare propriu – zisă, în care se invocă și apărări de fond împotriva titlului executoriu, ipoteză reglementată de dispozițiile art. 399 alineat 3 Cod Procedură Civilă, distinctă de cea a contestației la titlu, reglementată cele ale art. 400 alineat 2 Cod Procedură Civilă.

În ceea ce privește termenul de formulare a contestației la executare:

Prin art.401 alineat 1 Cod Procedură Civilă se stabilesc, pe de o parte, termenul pentru formularea unei contestații la executarea silită propriu-zisă, iar pe de altă parte, momentele de la care acesta începe să curgă.

În ceea ce privește termenul, legea îl stabilește la 15 zile.

Ca moment de început al acestui termen, se identifică mai multe date, după cum urmează:

„a)contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;

b) cel interesat a primit, dup caz, comunicarea sau înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;

c) debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.”

Calculului acestui termen i se aplică regulile prevăzute de dispozițiile art. 101 și următoarele Cod Procedură Civilă.

Normele care reglementează termenul de formulare a contestației la executare au caracter imperativ. În consecință, nerespectarea lui poate fi invocată pe calea excepției tardivității, excepție de procedură, absolută și peremptorie.

În speță, contestatoarea a înțeles să formuleze o contestație la executarea silită propriu-zisă, prin care a solicitat anularea unor acte de executare și a încheierii de încuviințare a executării silite, invocând, ca motive de contestație, perimarea executării silite și lipsa justificării de către creditoare a unei creanțe certe, lichide și exigibile ca urmare a constatării caracterului abuziv al unora dintre clauzele contractuale și, de asemenea, caracterul disproporționat al cheltuielilor de executare.

Perimarea reprezintă un incident procedural ce poate interveni în executarea silită putând fi reclamat pe calea contestației la executare. De asemenea, contestarea caracterului cert, lichid și exigibil și invocarea caracterului abuziv al unora dintre clauzele titlului executoriu se pot face pe calea contestației la executare.

Alegând, însă, această cale procesuală, trebuie observate termenele instituite de lege pentru formularea ei.

Cu alte cuvinte, susținerea perimării sau a caracterului abuziv ca motive într-o contestație la executare formulată de debitor, nu-l exonerează pe acesta de obligația de a formula contestația în termenul prevăzut de lege.

Astfel încât, situația premisă obligatorie pentru a se putea ajunge la analiza pe fond a aspectelor invocate într-o contestație la executare, este aceea ca sesizarea instanței să se fi făcut în termenul legal.

Analiza respectării cerinței termenului de formulare a contestației la executare este necesar prealabilă celei vizând perimarea, lipsa certitudinii, exigibilității și lichidității creanței și caracterul abuziv al unor clauze, sau verificarea cheltuielilor de executare, acestea din urmă constituind motive ale contestației la executare.

Din cuprinsul dosarului de executare nr. 958/2012, se observă că, la data de 10.05.2012, creditoarea a adresat executorului judecătoresc cererea de înregistrare a dosarului și de continuare a executării silite împotriva debitoarei contestatoare. Executarea silită fusese încuviințată prin încheierea nr.2805 E/12.10.2009, pronunțată în dosarul nr._/212/2009 de Judecătoria C..

La data de 10.05.2012, executorul judecătoresc emite procesul - verbal de cheltuieli, adresa de înființare a popririi și înștiințarea către debitoare, comunicând acesteia din urmă toate aceste acte la data de 05.06.2012, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul – verbal de predare de la fila 129 din dosar.

La data de 12.07.2012, se încheie un nou proces – verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silite.

La data de 12.11.2012 executorul judecătoresc emite adresa de înființare a poprire către terțul poprit BRISEGROUP S.R.L. și adresa de înștiințare către debitoare.

Conform ordinului de plată aflat la fila 135 din dosar, prima reținere din salariul debitoarei s-a efectuat la data de 07.01.2013.

La data de 18.08.2014, executorul judecătoresc emite somație împotriva debitoarei, pe care o comunică acesteia la data de 21.08.2014, alături de titlul executoriu, adresa de înființare a popririi și procesul – verbal de cheltuieli – dovada de primire și proces – verbal de predare – fila 234 din dosar.

Contestația la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C., fiind comunicată, prin poștă, conform art. 104 Cod Procedură Civilă, la data de 08.07.2015.

Din cronologia actelor de executare expusă mai sus, din care reiese, în esență, că, la data de 05.06.2012, debitoarei - contestatoare i s-a comunicat adresa de înființare a popririi, luând cunoștință de executarea silită derulată împotriva sa, la data de 07.01.2013, s-a efectuat prima reținere în urma instituirii popririi și la data de 21.08.2014, i s-a comunicat somația, titlul executoriu, procesul – verbal de cheltuieli, raportat la dispozițiile art. 401 Cod Procedură Civilă, mai sus citate, rezultă că termenul legal de 15 zile pe care debitoarea – contestatoare îl avea la dispoziție să formuleze contestație la executare împotriva executării înseși și împotriva cheltuielilor de executare, stabilite prin procesul – verbal de stabilire a cheltuielilor de executare era depășit la data de 08.07.2015.

În considerarea motivelor arătate, instanța reține ca întemeiată excepția tardivității contestației la executare urmând a o admite, cu consecința respingerii ca tardivă a contestației la executare.

În temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, având în vedere că partea căzută în pretenții este contestatoarea, instanța o va obliga pe aceasta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în sumă de 186 lei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității.

Respinge ca tardivă contestația la executare formulată de contestatoarea T. V. Rădița cu CNP_, domiciliată în Municipiul C., județul C., .. 165 etj.1, . procesual ales în București, Sector 5, Calea Rahovei nr.266-268, corp 60, etj.2, camera 8, Electromagnetica Business Park, la sediul CA C. M. V., în contradictoriu cu intimata B. S.A. cu sediul în București, .. 6A, Sector 6, J_, CUI_, și sediul procesual ales la SCA Sioufas și Colaboratorii, în București, Splaiul Unirii nr.76, River Plaza, Clădirea A, etaj 7, sector 4.

Obligă contestatoarea către intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 186 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.09.2015.

Președinte Grefier

L. I. P. D. L.

Tehnored jud LIP/05.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9364/2015. Judecătoria CONSTANŢA