Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3075/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3075/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 37147/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr_
SENTINȚA CIIVLĂ NR 3075
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 17.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. – A. S.
GREFIER: M. B.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, acțiune formulată de reclamanta E. K. ROMANIA SRL, cu sediul în sector 2, București, .. 10A în contradictoriu cu pârâtul A. E., cu domiciliul în Constanta, .. 12, J. C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 10.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 04.11.2014, sub nr._, reclamanta E. K. Romania SRL, în calitate de creditor cesionar, l-a chemat în judecată pe pârâtul A. ENGIN, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 337,23 lei, reprezentând debit principal, la plata sumei de 337,23 lei reprezentând penalități de întârziere contractuale, la plata sumei de 46,67 lei, reprezentând dobânzi legale în conformitate cu dispozițiile legale în materie, precum și la plata sumei de 791,4 lei, reprezentând taxa de reziliere în conformitate cu clauzele contractuale. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.
În motivare, reclamanta a arătat că în temeiul contractului de servicii de telecomunicații integrate nr._/11.10.2011 încheiat între Orange Romania SA și pârât, Compania Orange Romania SA a prestat pârâtului servicii de telefonie mobilă. În contul serviciilor prestate a emis facturi fiscale nr. JAE_/16.11.2011 și JAE_/16.11.2011, care nu au fost achitate integral de debitor. Pentru serviciile prestate și neachitate, s-au calculat penalități conform contractului până la concurența debitului principal, iar apoi s-au calculat dobânzi legale conform OG 9/2000 și ulterior conform OG 13/2011.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținerea cererii, au fost depuse la dosar, în copie, înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.Pârâtului i s-au comunicat în mod legal formularul de cerere, înscrisurile anexate acestuia și formularul de răspuns, însă aceasta nu a răspuns în nici un fel la cererea reclamantei.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 11.10.2011 între Orange Româna și pârâtul A. ENGIN a fost încheiat contractul nr._/1.10.2011 (f. 19-20) având ca obiect furnizarea de servicii telefonie mobilă și internet.
Reclamanta a prestat pârâtului serviciile asumate prin contracte, sens în care a emis facturile nr.: JAE_/16.12.2011 în valaore de 51,46 lei și JAE_/16.11.2011 în valoare de 267,82 lei.
Facturile nu au fost achitate integral de către pârât, debitul datorat fiind în sumă 337,23 lei, astfel cum a arătat reclamanta în cuprinsul cererii introductive.
Orange România a vândut creanța deținută împotriva pârâtei către E. K. România care a înscris la data de 05.11.2012 cesiunea de creanță în Arhiva de Garanții Reale Mobiliare. Pe cale de consecință, această cesiune îi este opozabilă debitorului cedat.
Reclamanta a calculat penalități contractuale de 0.5% pe zi de întârziere în sumă de 337,23 lei; totodată, reclamanta a calculat taxa de reziliere în sumă de 791,4 lei.
Potrivit art. 1025 alin. 1 C.pr.civ prezentul titlu (care reglementează procedura privind cererile de valoare redusă) se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua in considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Instanța reține că debitul pretins de reclamantă este mai mic de 10.000 de lei iar prezenta acțiune nu este inclusă între cererile care nu pot face obiectul prezentei proceduri (art. 1025 alin. 2-3 C.pr.civ.).
Cu titlu preliminar, cu privire la aplicarea în timp a legii, instanța constată că potrivit art. 102 alin. (1) din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Mai mult, art. 6 alin. (2) din Noul cod civil prevede faptul că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Prin urmare, raportat la data încheierii contractului dintre părți este aplicabil Noul cod civil, intrat în vigoare la 01.10.2011.
Potrivit art. 1270 Cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractanteși trebuie executate cu bună credință, părțile fiind obligate să execute obligațiile pe care și le-au asumat.
În cauză prezintă importanță contractul părților, în special dispozițiile art. 5 din acestea prin care pârâtul și-a asumat obligația de a achita contravaloarea facturii reprezentând serviciul de telefonie și internet, în termen de 14 zile calendaristice de la emiterea acestora.
În cuprinsul facturilor s-a prevăzut expres scadența acestora iar pârâtul, neachitând facturile menționate mai sus în termenul prevăzut la art. 5 din contracte, a încălcat obligațiile sale contractuale.
Instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale respectiv fapta ilicită (constând în neîndeplinirea obligației contractuale), vinovăție, prejudiciul (în cuantumul mai sus menționat) și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Potrivit regulilor generale în materia probei plății, creditorul trebuie să facă dovada creanței sale, după care se prezumă neexecutarea, revenind debitorului sarcina de a face dovada stingerii creanței prin plată sau prin orice mod admis de lege. Reclamanta a dovedit existența în patrimoniul său a unei creanțe certe, lichide și exigibile iar pârâtului îi revine obligația de a plăti echivalentul bănesc al serviciilor de care a beneficiat, atâta vreme cât acesta nu a făcut dovada stingerii obligației sale prin plată sau printr-un alt mod de stingere a obligațiilor prevăzut de lege.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la dobânda legală, instanța reține
potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, autorul pagubei este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans) ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
În conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare. În art. 2, s-a prevăzut că, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
În speță, instanța constată că sunt pe deplin întrunite condițiile cerute de lege pentru acordarea dobânzilor și anume: obligația pârâtului constă în plata unei sume de bani, este lichidă și exigibilă, iar prin neplata la scadență a sumei de bani datorate se prezumă că lipsa de folosință a acesteia a produs reclamantei un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale calculate pe durata întârzierii în executare, potrivit O.G. nr. 13/2011.
Prin urmare, instanța va obliga pârâtul și la plata dobânzii legale de la data de 27.09.2014 până la data achitării integrale a debitului, calculată potrivit dispozițiilor O.G. nr. 13/2011.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere de 0.5% pe zi și taxa de reziliere, instanța reține că prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 337,23 lei reprezentând penalități contractuale de 0,5% pe zi de întârziere și suma de 791,4 lei cu titlu de taxă de reziliere.
Potrivit art. 5 din contractul părților, neplata facturii în termenul de 14 zile de la data emiterii acestora atrage aplicarea de penalități clientului conform art. 9 din TCG.
Potrivit termenilor și condițiilor generale, în caz de neplată a facturii până la expirarea termenului stabilit pentru plata facturii conform art. 5 din Clauzele Contractuale de Bază, Clientul este de drept în întârziere fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei formalități și va datora penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii până la data achitării integrale a sumelor datorate. Cuantumul sumelor datorate cu titlu de penalități poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt facturate.
Potrivit art. 1.16 din Termeni și Condiții Generale, în cazul rezilierii contractului în situațiile prevăzute în acest articol, clientul va datora Orange România despăgubiri în valoare egală cu valoarea prejudiciului cauzat. În plus, în cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractuale, clientul va fi obligat, pe lângă alte eventuale despăgubiri potrivit prevederilor de mai sus, la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime contractuale.
Aceste clauze trebuie interpretate în lumina dispozitiilor Legii nr. 193/2000, modificată prin Legea nr. 161/2010 privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori, in vigoare la momentul incheierii convențiilor între părțile in litigiu. Conform art 1 alin 3, se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in intelegerile realizate cu consumatorii.
Este considerata clauza abuziva, potrivit art. 4 din acelasi act normativ, orice prevedere contractuala care nu a fost negociata direct, nedand posibilitatea cosumatorului de a influenta natura ei si care creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in defavoarea consumatorului si incalcand principiul bunei-credinte.
Astfel, aceasta dispozitie ocroteste interesele consumatorului, in sensul acordarii posibilitatii de a negocia de pe pozitii de egalitate clauzele contractuale, fiind, totodata, o expresie a manifestarii efective (reale) a libertății de voință.
Or, clauza inserata în art. 5 din contract și art. 1.9 din Termeni și Condiții Generale care nu limiteaza in timp sau in cuantum valoarea penalităților, dând, astfel, posibilitatea creditorului sa ramană in pasivitate pana la împlinirea termenului de prescriptie, nu satisface in intregime cerintele unei clauze conforme cu dispozitiile legale si principiul bunei credințe. Aceasta, intrucat, pe de o parte, debitorul nu a putut influența conținutul acesteia, având în vedere că respectiva convenție reprezinta un contract tip, care conține clauze prestabilite, în mod unilateral de creditoare. Pe de alta parte, prevederea in discuție produce un dezechilibru grav între situațiile părților, în defavoarea debitorului, căci stabilește o răspundere unilaterală, obligându-l doar pe debitor la plata de penalitati in caz de neexecutare sau executare cu intarziere, insa nu si pe creditor. Totodată, faptul că reclamanta a înțeles să limiteze penalitățile la cuantumul debitului principal nu este în opinia instanței de natură să conducă la o altă concluzie deoarece caracterul abuziv al unei clauze este analizat prin raportare la prevederile contractuale și nu la pretențiile reclamantei.
In aceste conditii, văzând și dispozitiile literei i) din anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000, care enumera cu titlul exemplificativ tipuri de clauze abuzive, printre care si cea privind obligarea consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, instanta apreciază ca obligatia debitorului de a plati penalitati ., cuantum ce nu este justificat de prejudiciul efectiv suferit de creditor reprezinta o clauza abuziva ce vatama interesele consumatorului-debitor.
În mod similar, potrivit literei r) din anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
Or, potrivit art. 1.16 din Termenii și condițiile generale, clauza penală pentru încetarea contractului înainte de perioada minimă se datorează exclusiv de către consumator, indiferent de motivul încetării acestuia.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută totală a clauzelor abuzive mai sus-menționate. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, în hotărârea Murciano Quintero C-240/98 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Din modul de redactare a contractului, care în fapt este un contract de adeziune, partea neavând nici un rol activ în negocierea clauzelor, nu reiese în mod evident că debitorul a avut posibilitatea efectivă de a influența natura clauzelor inserate, inclusiv cele referitoare la modul și cuantumul de percepere a penalităților în caz de întârziere a plății facturilor și la perceperea unei taxe de reziliere a contractului înainte de termen.
Față de aceste motive, instanța apreciază că art. 5 din contracte și 1.9 din termeni și Condiții Generale, prin care se prevede că se vor percepe penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, totalul penalităților de întârziere putând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, precum și art. 1.16 din TCG prin care se instituie perceperea unei taxe de reziliere a contractului înainte de termen în sarcina exclusivă a consumatorului, reprezintă clauze abuzive, motiv pentru care nu le va reține incidența în cauză.
Asupra efectelor ineficacității, instanța reține că în hotărârea, Banco Espanol de Credito SA, C-618/10, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, însă fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.
În consecință, instanța va respinge pretențiile în sumă de 337,23 lei reprezentând penalități contractuale de 0,5% pe zi de întârziere și suma de 791,4 lei reprezentând taxă de reziliere, ca neîntemeiate.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ., acestea trebuie suportate de partea care a căzut în pretenții.
Reținând culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale și reținând că erclamanta a achitat suma de 50 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru (OP nr._/28.10.2014 – f. ), instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta E. K. ROMANIA SRL, J40/_/2002, CUI_, cu sediul în sector 2, București, .. 10A, în contradictoriu cu pârâtul A. E., CNP_, cu domiciliul în Constanta, .. 12, J. C..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 337,23 lei reprezentând contravaloare servicii Orange.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală aferentă debitului principal calculată de la data de 27.09.2014 și până la achitarea integrală și efectivă a debitului.
Respinge pretențiile reprezentând penalități contractuale de 0.5% pe zi de întârziere și taxă reziliere, ca neîntemeiate.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. – A. S. M. B.
Red jud DAS: 15.06.2015
Tehnored gref MB: 30.03.2015
4 ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3753/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3648/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
