Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 15315/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința din camera de consiliu din data de 17.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte V. A. A.

Grefier M. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, cerere formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SRL.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 11.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.06.2015 sub nr._, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei . SRL la plata sumei de 1400 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a prestat în folosul societății debitoare servicii de transport a căror contravaloare este de 1400 lei, fiind emisă factura nr._/17.11.2012, scadentă la 02.12.2012, care nu a fost achitată. Potrivit art. 1017 Cod civil, dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință a BNR, creanța producând dobânzi de la data la care a devenit exigibilă.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Reclamanta a anexat cererii următoarele înscrisuri: factura fiscală . GVDT nr._ din 17.11.2012 (fila 8), somație (fila 9).

Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, conform art. 6 alin. 1 teza întâi din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 – fila 10.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 17.11.2012 reclamanta . a emis factura fiscală . GVDT nr._ către pârâta . SRL pentru suma de 1400 lei reprezentând servicii de transport pe ruta Râmnicu V. – Cernavodă.

Potrivit art. 1025 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, cu excepția litigiilor în materie fiscală, vamală sau administrativă, privind răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

Instanța apreciază că procedura cererilor de valoare redusă este aplicabilă în speță, reclamanta solicitând suma de 1400 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

În drept, având în vedere că reclamanta urmărește angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, instanța reține ca fiind aplicabile dispozițiile art. 1350 cod civil care prevede în alin. 1 că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Totodată, art. 1270 alin. 1 Cod civil consacră principiul forței obligatorii a contractului valabil încheiat între părți, stipulând următoarele: contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că primului îi incumbă obligația de a dovedi existența convenției, ceea ce face să opereze prezumția de culpă a celui de-al doilea în neexecutarea obligațiilor asumate, revenindu-i sarcina de a dovedi motivele justificative ale neexecutării.

Instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada existenței raportului juridic dintre părți născut în urma încheierii unei convenții, factura depusă la dosarul cauzei nefiind asumată prin semnătură de către pârâtă. Totodată, nu s-a făcut dovada că părțile au încheiat, anterior emiterii facturii, un contract, chiar la distanță, bazat pe o ofertă fermă și nici că serviciile au fost efectiv prestate.

Față de aceste considerente, instanța concluzionează că reclamanta nu probat existența convenției, astfel încât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale, cererea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de către reclamanta ., J_, CUI RO18164634, cu sediul în G., ., județul G. în contradictoriu cu pârâta . SRL, J_, C. RO_, cu sediul în C., . nr. 61 bis, demisol, județul C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. A. A. M. D.

Red.jud.V.A.A./ 17.02.2016

Tehnored M.D/4 ex/17.02.2016

Emis 2 comunicări azi 17.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria CONSTANŢA