Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 10463/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința din camera de consiliu din data de 25.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte V. A. A.

Grefier M. D.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, cerere formulată de reclamant . în contradictoriu cu pârâta ..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 18.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.05.2015 sub nr._, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei . la plata sumei de 2167,65 lei compusă din 674,80 lei contravaloarea facturilor neachitate și 1501,85 lei contravaloarea taxelor și a serviciilor promoționale, precum și dobânzi de 0,2% pe zi de întârziere la sumele datorate.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul pentru furnizarea serviciilor de telecomunicații electronice nr._ din data de 19.03.2013 privind furnizarea serviciilor de cablu TV, internet și telefonie fixă pentru locația C., .. 10, ., apartament 0, județul C.. Abonatul a fost notificat conform notificării nr. 3326/25.10.2013 pentru a i se comunica încetarea unilaterală a contractului și respectiv obligația acestuia de a restitui echipamentele.

Reclamanta a susținut că în temeiul contractului pârâtei i-au fost furnizate serviciile contractate, aceasta neachitând facturi în valoare totală de 674,80 lei, sumă la care datorează penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, conform contractului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 Cod procedură civilă, art. 1270 Cod civil.

Reclamanta a anexat cererii următoarele înscrisuri: contract pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, anexe și condiții generale (filele 8-39), certificat de înregistrare (fila 40), copie carte identitate (fila 41), contract de închiriere (filele 42-48), declarație (fila 49), procese-verbale de instalare (filele 50-51), convocare și dovezi comunicare (filele 52-53), certificat ONRC (filele 54-56), facturi (filele 57-60).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 6 alin. 1 teza finală din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 – fila 7.

Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de_ reclamanta . a încheiat cu pârâta . contractul unic pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice nr._, prin care prima s-a obligat să furnizeze celei de-a doua servicii de televiziune, internet și telefonie fixă la tarifele stabilite în planul tarifar ales de către pârâtă.

Pentru folosirea serviciilor, pârâtei i s-au instalat un modem și un telefon fix la punctul la care a solicitat furnizarea serviciilor, astfel cum reiese din procesul-verbal de instalare depus la fila 50.

În temeiul contractului, pentru serviciile utilizate, reclamanta a emis facturile F1301_/20.05.2013, F1301_/18.06.2013, F1301_/18.07.2013 și F1301_/20.08.2013, în valoare totală de 674,80 lei.

Potrivit art. 1025 Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, cu excepția litigiilor în materie fiscală, vamală sau administrativă, privind răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

Instanța apreciază că procedura cererilor de valoare redusă este aplicabilă în speță, reclamanta solicitând suma de 2176,65 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă și a echipamentelor instalate.

În drept, având în vedere că reclamanta urmărește angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtului, instanța reține ca fiind aplicabil art. 1350 cod civil care prevede în alin. 1 că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Totodată, art. 1270 alin. 1 Cod civil consacră principiul forței obligatorii a contractului valabil încheiat între părți, stipulând următoarele: contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că primului îi incumbă obligația de a dovedi existența convenției, ceea ce face să opereze prezumția de culpă a celui de-al doilea în neexecutarea obligațiilor asumate, acestuia din urmă revenindu-i sarcina de a dovedi motivele justificative ale neexecutării.

Instanța constată că existența raportului juridic dintre părți este dovedită prin contractul asumat prin semnătură de acestea, precum și că pârâtul nu a administrat nicio probă din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor ori existența unei cauze exoneratoare de răspundere, fiind astfel îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a acestuia pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute la art. 3.4 din contract.

În consecință, pârâta urmează a fi obligat să achite reclamantei suma de 674,80 lei reprezentând contravaloarea serviciilor utilizate în perioada 01.06._13, astfel cum acestea au fost individualizate în facturile fiscale F1301_/20.05.2013, F1301_/18.06.2013, F1301_/18.07.2013 și F1301_/20.08.2013.

În continuare, instanța constată că potrivit art. 5.5 din contract, la încetarea acestuia beneficiarul serviciilor are obligația de a restitui reclamantei echipamentele date în custodie sau neachitate integral. Cu toate acestea, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă cu certitudine ce tip de echipamente au fost instalate și nici care este contravaloarea acestora. Astfel, instanța apreciază că reclamanta nu a probat pretențiile sale în legătură cu acest capăt de cerere, acesta urmând a fi respins ca neîntemeiat.

Instanța constată că părțile au inserat în art. 3.7 din contract o clauză penală privind executarea cu întârziere a obligației de plată a facturilor, constând în dobânzi penalizatoare în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.

Având în vedere împrejurarea că pârâta nu a achitat debitele rezultate din facturile enumerate anterior, aceasta urmează a fi obligată la plata către reclamantă a penalităților în cuantumul convenit, de la data scadenței fiecăreia dintre facturile menționate și până la plata efectivă a debitului.

Nu în ultimul rând, având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată, precum și dispozițiile art. 1032 raportat la art. 451 și art. 453 Cod procedură civilă, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată dovedite, constând în taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de către reclamanta ., J40/_/1994, CUI_, cu sediul procesual ales în C., . nr.8, județul C., în contradictoriu cu pârâta ., J_, CUI_ cu sediul în C., . nr. 10, județul C..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 674,80 lei reprezentând contravaloarea facturilor F1301_/20.05.2013, F1301_/18.06.2013, F1301_/18.07.2013 și F1301_/20.08.2013.

Obligă pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere aplicate la debitele rezultate din fiecare factură menționată, de la data scadenței acestora și până la plata efectivă a debitului.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii taxelor și tarifelor promoționale, ca neîntemeiată.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. A. A. M. D.

Red.jud.V.A.A./12.10.2015

Tehnored M.D/4 ex/13.10.2015

Emis 2 comunicări azi 13.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria CONSTANŢA