Contestaţie la executare. Sentința nr. 6619/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6619/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 6619/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6619

Ședința publică din 05.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. M.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil formulată de contestator M. M. cu domiciliul ales la cab. av D. BECUT, cu sediul în C., ., nr. 128A, ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în sector 6, București, .. 401A, având ca obiect, contestație la executare dosar executare 3215/NM/2015.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 29.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 25.06.2015, când,

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2015, contestatorul M. M., în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, a solicitat anularea titlurilor executorii reprezentate de procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/10.04.2012, procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/10.04.2012, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012, anularea somației din data de 19.03.2015 în dosarul de executare nr. 3215/2015 al B. N. M. A., anularea tuturor actelor de executare din dosarul de executare, suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că procesele verbale de constatare a contravențiilor . 12 nr._/10.04.2012, . 12 nr._/10.04.2012, . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012 sunt lovite de nulitate nefiind semnate olograf de agentul constatator; s-a mai arătat că prin Legea nr. 144/2012 s-a abrogat dispoziția privind plata sumei de 28 euro reprezentând tarif de despăgubire; s-a mai învederat că procesele verbale nu au fost comunicate în termen de o lună de la data încheierii actelor respective fiind prescrisă executarea plății tarifului de despăgubire.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. din Codul de procedură civilă.

În probațiune, contestatorul a depus în copie înștiințarea din 19.03.2015, încheierea din 19.03.2015, procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/10.04.2012, procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/10.04.2012, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012.

La termenul din 29.05.2015, contestatorul a arătat că nu mai insistă în capătul de cerere privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri în cadrul căreia a fost atașat, în copie certificată dosarul de executare.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În Monitorul Oficial nr. 509 din data de 24.07.2012 a fost publicata Legea nr. 144/2012.

La data de 19.03.2015 a fost înregistrată cererea de executare formulată de către intimat, în calitate de creditor, împotriva contestatorului, în calitate de debitor, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/10.04.2012, procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/10.04.2012, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012, pentru suma de 112 euro reprezentând tarif despăgubire, fiind înregistrat dosarul de executare nr. 3215/2015 pe rolul B. N. M. A..

Prin Încheierile nr. 186/07.01.2015, 41/06.01.2015, 185/07.01.2015, 184/07.01.2015 s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii.

Prin încheierea din 19.03.2015 au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum total de 434,32.

La data de 19.03.2015 au fost emise înștiințare și somația comunicate debitorului la data de 24.03.2015.

Conform Art. 711 C.proc.civ. - Obiectul contestatiei - (1) Impotriva executarii silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare, conform Art. 722 c.proc.civ. - Dreptul la intoarcerea executarii - (1) In toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate raman in sarcina creditorului, conform Art. 723 C.proc.civ. - Modalitatea de restabilire - (1) In cazul in care instanta judecatoreasca a desfiintat titlul executoriu sau insasi executarea silita, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeasi hotarare, si asupra restabilirii situatiei anterioare executarii.

Prin Legea nr. 144/2012, legiuitorul a înlăturat tariful de despăgubire, ce constituia un venit extrabugetar pentru CNADNR si reprezenta, potrivit art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, o compensație a pagubei cauzata de persoana care a săvârșit contravenția.

Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012, „Tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanță pana la data intrării in vigoare a prezentei legi, se anulează”.

Așadar, se poate spune că, prin înlăturarea tarifului, legiuitorul a renunțat nu numai la stabilirea unui cuantum al despăgubirilor rezultate in urma săvârșirii faptei contravenționale de a circula fără rovinieta valabila, ci si la recuperarea despăgubirilor (tarifelor) aplicate pana la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012.

Este evident ca legiuitorul a prevăzut soluția de anulare a tarifelor de despăgubire „aplicate si contestate” pana la data intrării in vigoare a legii, atât pentru cele soluționate anterior intrării in vigoare a Legii, cat si pentru cele aflate in curs de soluționare. O interpretare in sensul avut in vedere de intimata ar reprezenta o încălcare a principiului de interpretare legislativa conform căruia ˝unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem˝.

De altfel, cu privire la sfera de aplicare a acestui text de lege, practica si doctrina tinde sa considere ca se aplica inclusiv in cazul tarifelor necontestate si neexecutate pana la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, in baza principiului egalității in fata legii a cetățenilor, consacrat de dispozițiile art. 16 din Constituția României.

De asemenea, potrivit art. 12 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „(1) daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost săvârșita înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția săvârșită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data săvârșirii acesteia”.

In același timp, prin Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale, s-a stabilit ca dispozițiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstituționale, în măsura in care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu si executarea acesteia. In cuprinsul acestei decizii se arata ca sintagma „nu se mai sancționează” trebuie înțeleasă in sensul ca, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplica, iar in cazul celor aplicate, dar aflate in curs de executare la data intrării in vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai executa.

Prin abrogarea dispoziției legale care reglementa tariful de despăgubire, creanța intimatei a devenit, in fapt, inexistenta, ceea ce contravine dispozițiilor art. 662 alin. 1 C.proc.civ. (Executarea silita nu se poate face decât daca creanța este certa, lichida si exigibila. Creanța este certa când existenta ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.˝).

In baza considerentelor expuse anterior, in temeiul art. 719 alin. 1 C.proc.civ., instanta urmeaza sa anuleze executarea silita insasi ce formeaza obiectul dosarului de executare nr. 3215/2015 al B. N. M. A..

Față de soluția dată, apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte aspecte învederate de către contestator.

În ceea ce privește cererea accesorie a contestatorului privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată următoarele:

Cheltuielile de judecată efectuate de către contestatori în prezenta cauză reprezintă contravaloarea taxei de timbru de 115 lei (depusă la termenul din 29.05.2015.

Conform art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”.

Potrivit textului de lege menționat sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.

Totodată dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de un an de la data nașterii sale.

Fiind deschisa calea restituirii taxei judiciare de timbru la cererea contestatorului, rezulta ca intimatul nu poate fi obligat la plata taxei judiciare, art. 453 C.proc.civ fiind aplicabil în cauza numai cu privire la celelalte cheltuieli de judecata, motiv pentru care va respinge capătul de cerere privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulata de contestator M. M., CNP-_, cu domiciliul ales la cab. av D. BECUT, cu sediul în C., ., nr. 128A, ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, CUI-_, cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Anulează executarea silita ce formează obiectul dosarului de executare nr. 3215/2015 al B. N. M. A..

Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata constând in taxa judiciara de timbru.

Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2015.

P., GREFIER,

L. M. D. S.

Red.jud.L.M./08.06.2015

tehnored. D.S./11.05.2015

Emis 2 comunicări, la data de 11.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6619/2015. Judecătoria CONSTANŢA