Plângere contravenţională. Sentința nr. 6657/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6657/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 6657/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6657
Ședința publică din data de 05.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte V. A. A.
Grefier M. D.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, cerere formulată de către petenta . în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 29.05.2015 când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a hotărât următoarele
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.01.2015 sub nr._, petenta . a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/23.12.2014, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii a arătat că la data de 23.12.2014 inspectorii antifraudă au efectuat un control la punctul său de lucru situat în C., bulevardul A. V. nr. 187A, spațiu comercial nr. 5 – Complex Eden, reținând că s-au săvârșit contravențiile prevăzute de art. 73 pct. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000, anume că s-au desfășurat activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata în același spațiu comercial și art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991, respectiv că nu a fost întocmit registrul de casă pentru data de 22.12.2014.
Petenta a susținut că mențiunile din actul constatator în sensul indicării a locului săvârșirii faptei nu este indicat corect întrucât, deși a fost pus la dispoziția inspectorilor contractul de închiriere al spațiului, acesta a fost ignorat și, totodată, în actul constatator nu s-a indicat în care din standurile respective se desfășura activitate de comerț cu ridicata și în care comerț cu amănuntul sau dacă, eventual, în toate spațiile se desfășurau ambele tipuri de comerț. Nu s-a indicat nici în care dintre standurile respective se află instalată casa de marcat electronic fiscalizată. Astfel, nu sunt întrunite condițiile imperative impuse de legiuitor cu privire la menționarea în mod obligatoriu în cadrul procesului-verbal al locului săvârșirii faptei și descrierea acesteia. Lipsa acestor elemente conduce la imposibilitatea de a proba o stare de fapt contrară.
A mai menționat petenta că descrierea sancțiunii complementare aplicate este ambiguă și lapidară, iar ambiguitatea descrierii faptei pune instanța în imposibilitate de a verifica legalitatea și temeinicia actului constatator, încălcând astfel dreptul la apărare, vătămarea produsă neputând fi înlăturată decât prin anularea actului.
Petenta a precizat că actul constatator este netemeinic întrucât nu a desfășurat și nu desfășoară activitate comercială constând în vânzare cu amănuntul și cu ridicata în aceeași structură comercială, c a închiriat o suprafață suplimentară de 100 mp pentru a desfășura vânzare cu ridicata, astfel cum rezultă și din atestatul depus la dosar. Este cert că activitățile au fost delimitate, numai descrierea insuficientă a faptei putând duce la o reținere greșită a situației reale.
Cu privire la cea de-a doua faptă contravențională, petenta a susținut că în mod greșit s-a aplicat sancțiunea persoanei juridice, din prevederile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 82/1991 rezultă că amenzile se suportă de persoanele vinovate de întocmirea greșită a documentelor justificative. Un alt argument este faptul că Legea nr. 82/1991 constituie lege specială față de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aplicându-se principiul specialia generalibus derogant. Totodată, organul de control a concluzionat greșit că nu s-au respectat dispozițiile legale constând în întocmirea registrului de casă pentru data de 22.12.2014, acesta fiind întocmit de persoana specializată pe baza documentelor puse la dispoziție la sfârșitul zilei de lucru, neexistând astfel timpul necesar pentru a efectua operațiunea de vreme ce controlul s-a efectuat a doua zi la ora 9.
În susținerea capătului de cerere subsidiar petenta a arătat că faptele nu au un pericol social grav, sancțiunea aplicat fiind disproporționată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 5-7, art. 32 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, art. 10, art. 41-42, din Legea nr. 82/1991, art. 73 alin. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 – fila 9.
În probațiune, petenta a anexat următoarele înscrisuri: proces-verbal de contravenție . nr._ (fila 10), procură (filele 11-14), atestat (fila 15), declarație de instalare (fila 16), raport zilnic 23.12.2014 (fila 17), contract închiriere spații comerciale (filele 18-20), act adițional (filele 21-22), act constitutiv (filele 23-25).
La data de 17.02.2015 intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, aceasta a arătat că astfel cum este descris și în procesul-verbal, controlul s-a efectuat la punctul de lucru al petentei din C., complexul Eden, spațiul comercial nr. 5, aceasta fiind și adresa de instalare a aparatelor de marcat electronice. Astfel, apărările petentei privind lipsa descrierii faptei sunt total neîntemeiate, aceasta neindicând ce elemente lipsesc din descriere.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, intimata a arătat că la data controlului petenta desfășura activități de comerț cu ridicata și cu amănuntul, gestionarul punctului de lucru comercializând mărfuri în regim en gros cu factură și chitanță și en detail cu aparat de marcat electronic fiscal, fapt ce contravine art. 73 pct. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000.
Cu privire la a doua faptă, intimata a precizat că potrivit dispoziției legale, amenzile contravenționale se suportă de persoanele vinovate, text care nu distinge între persoanele fizice și juridice, iar petenta nu este disculpată, aceasta având obligația de supraveghere și control a propriilor angajați.
De asemenea, intimata a susținut că nu este întemeiată solicitarea petentei de reindividualizare a sancțiunii, legiuitorul având în vedere gravitatea faptei la stabilirea limitelor pedepsei.
Intimata a anexat întâmpinării următoarele înscrisuri: proces-verbal de contravenție și transcrierea mecanică a acestuia (filele 50, 54-56), notă explicativă (filele 51-53), procură (filele 57-60), registru din 20.12.2014 (fila 61), chitanțe (filele 62-63), certificat de înregistrare (filele 64-65), certificat constatator (fila 66), practică judiciară (filele 67-70).
La data de 23.03.2015, petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către intimată, reiterând argumentele de fapt și de drept din plângere.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 23.12.2014 de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, petenta . SRL a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de_ lei în temeiul art. 73 pct. 22 coroborat cu art. 74 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 și cu amendă în cuantum de 3000 lei în temeiul art. 42 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, aplicându-i-se totodată și sancțiunea complementară a interzicerii desfășurării activității de comerț cu amănuntul.
În esență, în sarcina petentei s-a reținut că exercită în cadrul aceleiași structuri de vânzare, respectiv suprafață de vânzare, activitatea de comerț cu ridicata și cea de comerț cu amănuntul, precum și că nu a întocmit registru de casă pentru data de 22.12.2015 deși au existat operațiuni de încasări.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va proceda la verificarea legalității și a temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză.
Pentru analiza legalității acestuia vor fi avute în vedere dispozițiile art. 16 și 17 din actul normativ menționat anterior, în care sunt enumerate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de contravenție si stabilesc regimul nulității actului în cazul în care acestea lipsesc.
Instanța constată că procesul-verbal de contravenție contestat cuprinde mențiunile prevăzute la art. 17 sub sancțiunea anulării, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.
Susținerea petentei că actul sancționator nu conține locul săvârșirii faptei este neîntemeiată, acesta prevăzând în mod expres faptul că efectuarea controlului s-a desfășurat în incinta complexului Eden – spațiul comercial nr. 5 situat în bulevardul A. V. nr. 187A din municipiul C.. În realitate, petenta tinde a demonstra faptul că deține mai multe spații comerciale distincte (standuri) în cadrul spațiului nr. 5, în acest sens fiind depuse la dosarul cauzei contractul de închiriere nr. 1/01.09.2013 al cărui obiect îl constituie o suprafață de 250 metri pătrați și actul adițional din 31.10.2013 prin care se modifică obiectul contractului la 350 metri pătrați (dar tot în cadrul spațiului identificat cu nr.5), iar activitățile de comerț cu ridicata și amănuntul se desfășurau astfel în mod distinct.
Cu toate acestea, situația menționată anterior nu se susține cu probele administrate în cauză, simpla depunere a contractelor de închiriere nefiind suficientă pentru a demonstra că cele două activități se desfășurau distinct. Mai mult, agenții intimatei au constatat, ex propriis sensibus, faptul că gestionarul punctelor de lucru emitea documente specifice celor două activități. Mai mult, în nota explicativă dată de împuternicitul administratorului societății, Hriri F., aceasta a precizat că nu a cunoscut că cele două activități trebuie delimitate. În consecință, instanța va înlătura apărările formulate de către petentă cu privire la acest aspect, nefiind dovedite prin probatoriul administrat în cauză.
Cea de-a doua critică de nelegalitate privește subiectul activ al contravenției prevăzute de art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991, petenta susținând că sancțiunea trebuia aplicată persoanei responsabile cu întocmirea registrului de casă, iar nu societății comerciale.
Textul menționat anterior incriminează drept contravenție nerespectarea reglementărilor cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse.
Art. 6 alin. 2 din aceeași lege prevede că documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
În ceea ce privește registrul de casă, funcția și modul de întocmire ale acestuia sunt cuprinse în Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, partea a IV-a, Grupa a IV-a, punctul V.
În conformitate cu acest act normativ secundar, registrul de casă servește ca: - document de înregistrare operativa a încasărilor și plăților în numerar, efectuate prin casieria unității, pe baza actelor justificative; - document de stabilire, la sfârșitul fiecărei zile, a soldului de casă; - document de înregistrare în contabilitate a operațiunilor de casă. Se observă astfel că registrul de casă nu are funcția de document justificativ, precum, spre exemplu, chitanța (pct. I), procesul-verbal de plăți (pct. III) sau dispoziția de plată/încasare către casierie (pct. IV), ci de document contabil, întocmit în baza documentelor justificative și pe baza căruia se efectuează operațiunile de înregistrare în contabilitate a operațiunilor de casă.
În consecință, acestuia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru întocmirea defectuoasă a acestuia revenind unității, deci a persoanei juridice, iar nu a angajatului responsabil de întocmirea sa, critica de nelegalitate fiind astfel neîntemeiată.
Instanța constată că petentul nu a invocat alte motive de nelegalitate ale procesului-verbal de contravenție.
În ceea ce privește temeinicia acestuia, instanța constată că potrivit art. 73 pct. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000, constituie contravenție exercitarea de activități de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul în aceeași structură de vânzare, respectiv suprafață de vânzare.
După cum s-a reținut anterior, la analiza motivului de nelegalitate constând în descrierea insuficientă a faptei și a locului comiterii faptei, din probatoriul administrat rezultă că petenta a desfășurat, în același spațiu comercial, respectiv spațiul nr. 5 din complexul Eden, atât activități de vânzare cu ridicata, cât și cu amănuntul, realizându-se astfel elementul material al contravenției.
Aceasta rezultă din constatările personale ale agenților intimatei, forța probantă a procesului-verbal de contravenție întocmit în aceste condiții fiind dezvoltată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, Curtea europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.
Jurisprudența Curții europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție, și cu atât mai mult să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului.
Prin urmare, procesul-verbal legal întocmit face dovada celor reținute în cuprinsul său până la proba contrarie, cel sancționat contravențional fiind ținut să facă proba contrarie. Acest mod de abordare se întemeiază considerentul că săvârșirea faptei este constatată personal (ex propriis sensibus) de către agentul constatator - persoana special împuternicită de lege în acest sens -, iar constatările acestuia se prezumă că sunt conforme cu realitatea, însă aceasta nu înseamnă că, de plano, nu se poate proba contrariul celor reținute prin procesul-verbal, prin administrarea de probe.
Astfel cum s-a arătat, simpla depunere a contractului de închiriere a unui spațiu suplimentar în incinta complexului comercial nu face dovada unei situații de fapt diferită de cea reținută de agenții constatatori, astfel încât instanța concluzionează că în mod justificat s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991, constând în nerespectarea reglementărilor cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse, și aceasta a fost constatată în mod personal de organele de control și, de asemenea, recunoscută de către mandatara administratorului petentei prin nota explicativă depusă la dosarul cauzei.
Susținerile petentei în sensul că nu a beneficiat de timpul necesar întocmirii registrului de casă pentru data de 22.12.2014, precum și că înregistrările urmau a fi efectuate în ziua ulterioară, respectiv în ziua controlului sunt de asemenea neîntemeiate, întrucât în Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile se prevede că acesta se întocmește în doua exemplare, manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, zilnic, de către persoanele care au calitatea de casier, pe baza actelor justificative de încasări și plăti. La sfârșitul zilei, rândurile neutilizate din formularul cod 14-4-7A se barează, rezultând astfel că registrul de casă se întocmește la sfârșitul zilei în curs, iar nu ulterior pentru o zi anterioară. În consecință, instanța apreciază că și această contravenție a fost reținută în mod corect în sarcina petentei.
Analizând modul de individualizare al sancțiunilor aplicate, instanța constată că acestea trebuie să fie proporționale cu gradul de pericol social al faptelor comise, pentru această operațiune recurgându-se la criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, și anume împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Pentru contravenția prevăzută de art. 73 pct. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000, legea prevede, pentru persoanele juridice, o sancțiune cuprinsă între 4000 lei și_ lei și interzicerea uneia dintre activități. Instanța constată că petentei i s-a aplicat o amendă în cuantum maxim, fără însă ca intimata să ofere o justificare obiectivă pentru care se impune o sancțiune atât de drastică. Simpla supoziție că prin desfășurarea activităților de comerț cu amănuntul și cu ridicata în același spațiu, petenta are posibilitatea de a vinde produse cu ridicata doar în baza bonului fiscal și a se sustrage astfel de la înregistrarea veniturilor obținute pentru aceste produse nu constituie un temei suficient pentru aplicarea sancțiunii maxime prevăzute de lege. În consecință, instanța apreciază că se impune reindividualizarea sancțiunii, urmând a înlocui amenda în cuantum de_ lei cu amenda în cuantum de 4000 lei, respectiv minimul prevăzut de lege pentru persoanele juridice.
Cu privire la sancțiunea complementară constând în interzicerea uneia dintre activități, instanța apreciază că aceasta a fost în mod corect aplicată, fiind individualizată prin interzicerea desfășurării activității de comerț cu amănuntul. Contrar susținerilor petentei, descrierea acestei sancțiuni nu este ambiguă, fiind evident interzisă această activitate la locul desfășurării controlului, complexului Eden – spațiul comercial nr. 5 situat în bulevardul A. V. nr. 187A din municipiul C..
Fapta prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991 se sancționează, potrivit art. 42 din aceeași lege, cu amendă de la 300 lei la 4.000 lei, petentei fiindu-i aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 3000 lei. Având în vedere faptul că ultimul registru de casă a fost întocmit în data de 20.12.2015, deci cu 3 zile înaintea controlului, instanța apreciază că nu se poate reține o perseverență a acesteia în nerespectarea dispozițiilor legale, de natură a crea prejudicii în patrimoniul statului. Întrucât nici intimata nu a justificat aplicarea unei sancțiuni orientate spre maximul prevăzut de lege, instanța consideră că se impune reindividualizarea acesteia, în sensul înlocuirii cu sancțiunea contravențională a avertismentului, aceasta fiind proporțională cu pericolul social concret al faptei săvârșite.
În lumina tuturor considerentelor expuse, instanța urmează a admite în parte plângerea și va reindividualiza sancțiunile aplicate petentei astfel cum s-a precizat anterior, reducând amenda în cuantum de_ lei cu amenda în cuantum de 4000 lei, și înlocuind sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 3000 lei cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de către petenta . SRL, cu sediul în ., ., camera 3, județul C., CUI_, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 23.12.2014 de către intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5.
Reduce sancțiunea contravențională a amenzii aplicată în temeiul art. 73 pct. 22 raportat la art. 75 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 de la_ lei la 4000 lei.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3000 lei aplicată în temeiul art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/2011 cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. A. ArdeleanuMihaela D.
Red.jud.V.A.A./25.06.2015
Tehnored M.D/4 ex/25.06.2015
Emis 2 comunicări azi 25.06.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6619/2015. Judecătoria... → |
|---|
