Contestaţie la executare. Sentința nr. 5130/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5130/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 18937/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR.5130

Ședința din publică din data de 06.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M.-I. S.

GREFIER: C. A.

Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect contestați la executare, acțiune formulată de contestatorul S. S. I. în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 24.04.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 06.05.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.06.2014, sub nr._, contestatorul S. S. I. a formulat în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELORPUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. contestație la executarea silită însăși ce face obiectul dosarului de executare nr._/13/_, inițiată în baza titlurilor executorii nr._ din 19.05.2014 și_ din 30.07.2014.

Totodată, contestatorul a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea prezentului litigiu.

În motivare, contestatorul a arătat că prin Sentința pronunțată în data de 14.05.2014 de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2013, având ca obiect contestație la executare, instanța a dispus anularea executării silite însăși în dosarul nr._ al ANAF. Contestatorul a mai arătat că titlurile de creanță menționate în cuprinsul titlurilor executorii nu i-au fost comunicate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 172-174 C.proc.fiscală coroborate cu dispozițiile art. 711 și următoarele C.proc.civ., iar în probațiune au fost depuse înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 392 lei, conform art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.

La data de 07.04.2015, intimatul a depus note scrise prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La dispoziția instanței, a fost atașat dosarul de executare, precum și dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/212/2013.

La termenul de judecată din 24.04.2015, instanța a respins excepția tardivității ca neîntemeiată.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările, instanța reține următoarele:

La data de 19.05.2014, în cadrul dosarului de executare nr._/13/_, intimatul a emis titlul executoriu nr._, precum și somația nr. 13/_ /_ prin care contestatorul a fost obligat la plata sumei de 4.199 lei reprezentând impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor, respectiv diferențe de impozit anual de regularizat.

La data de 30.07.2014, în cadrul aceluiași dosar de executare, a fost emis titlul executoriu nr._, precum și somația nr. 13/_ /_ prin care contestatorul a fost obligat la plata sumei de 1.529 lei reprezentând impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor, respectiv diferențe de impozit anual de regularizat.

În cuprinsul titlurilor executorii se indică documentele prin care s-au evidențiat sumele de plată, respectiv decizia de calcul accesorii nr._/31.12.2013 și decizia de calcul accesorii nr._/19.06.2014.

Suma de plată prevăzută în Decizia de calcul accesorii nr._/31.12.2013 a fost individualizată prin următoarele documente: decizia de impunere plăți anticipate nr._/15.06.2006, decizie de impunere plăți anticipate nr._/18.09.2009, decizie de impunere plăți anticipate nr._/24.08.2010 și decizie de impunere nr._/22.04.2010.

Instanța reține că prin Sentința civilă nr. 5340/14.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2013, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 968/12.11.2014 pronunțată de Tribunalul C., a fost anulată executarea silită însăși inițiată în baza titlurilor executorii_/10.05.2010,_/24.08.2009,_/12.06.2007,_/09.03.2009,_/15.11.2011,_/12.06.2007 emise de A.F.P. Constanta.

Având în vedere că în dosarul civil nr._/212/2013 a fost anulată executarea silită a titlurilor executorii ce privesc debite evidențiate chiar prin documentele prin care s-a individualizat suma de plată cuprinsă în Decizia de calcul accesorii nr._/31.12.2013, instanța apreciază că nu se justifică emiterea de către intimat a deciziei de calcul accesorii.

În ceea ce privește decizia de calcul accesorii nr._/19.06.2014, instanța reține că nu au fost depuse la dosar documente din care să reiasă comunicarea acesteia către contestator.

Astfel, potrivit art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: (…) c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii; (…)”

Art. 141 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „(1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. (11) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, nici un titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii. (2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. (…)”

Art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. (…)”

Analizând dispozițiile art. 44 alin. 1 C. proc. fiscală, se deduce că procedura comunicării nu este doar o simplă formalitate, ci are ca scop împrejurarea ca în mod efectiv contribuabilul să ia la cunoștință conținutul unui asemenea act.

În prezenta cauză, intimatul nu a depus la dosar titlul de creanță (decizia de calcul accesorii nr._/19.06.2014 indicată în cuprinsul titlului executoriu) și dovada comunicării acesteia către contestator, astfel că se apreciază că titlul de creanță nu a putut deveni titlu executoriu.

Având în vedere considerentele ce preced, instanța va admite contestația la executare formulată de contestatorul S. S. I. în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și, în consecință, va anula executarea silită însăși inițiată în baza titlurilor executorii nr._ din 19.05.2014 și_ din 30.07.2014.

În ce privește cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, constatând că este vorba doar despre taxa judiciară de timbru, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât contestatorul are posibilitatea de a cere restituirea acestor cheltuieli conform prevederilor art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul S. S. I., cu domiciliul în C., ., jud.C., în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, jud.C..

Anulează executarea silită însăși inițiată în baza titlurilor executorii nr._ din 19.05.2014 și_ din 30.07.2014.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M.-I. S. C. A.

Red.thred. Jud. M.I.S../29.09.2015

Tehnored. Gref.C.A./ 4ex/29.09.2015

Comunicări./ 2ex/29.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5130/2015. Judecătoria CONSTANŢA