Contestaţie la executare. Sentința nr. 5680/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5680/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 23012/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința civilă nr. 5680/2015

Ședința publică de la 18 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. P.

Grefier D. L.

Pe rol fiind, soluționarea acțiunii civile formulată de contestatoarea A. G. cu domiciliul în Constanta, .. 2A, Județul C. în contradictoriu cu intimat P. L..

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 C.proc.civ., potrivit căruia dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile, a amânat pronunțarea la data de 18.05.2015 când, hotărât:

INSTANȚA

La data de 23.08.2013 contestatorul A. G. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul P. L., înregistrată la Judecătoria C., sub nr. de dosar_ .

Potrivit dispozițiilor art.248 alin.1 Cod Procedură Civilă „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar conform dispozițiilor prevăzute de art.252 Cod Procedură Civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că la data de 06.11.2013, cauza a fost suspendată, în temeiul art. 155 1 Cod Procedură Civilă, încheierea de suspendare fiind comunicată la data de 12.11.2013. De la acel moment, în cauză, nu a mai fost efectuat niciun act de procedură.

În aceste condiții, instanța constată că, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, nefiind îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii și nefăcându-se dovada că în cauză ar fi intervenit vreuna din situațiile prevăzute de art.250 Cod Procedură Civilă, care să conducă la suspendarea termenului de perimare.

În consecință, instanța, în temeiul art.252 raportat la art.248 Cod Procedură Civilă, apreciază că excepția de perimare invocată din oficiu este întemeiată și urmează să o admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția perimării.

Constată perimată contestația la executare formulată de contestatorul A. G., cu domiciliul în C. ., ., etj. 2, . și C., .. 2A, județul C., în contradictoriu cu intimatul P. L..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.05.2015.

Președinte, Grefier

L. I. P. D. L.

Tehnored jud LIP/17.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5680/2015. Judecătoria CONSTANŢA