Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 7638/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7638/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 7638/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR 7638

Ședința publica din data de 24.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C.- M. T.

Grefier: A. S.

S-a luat în examinare cererea având ca obiect reprezentativitate sindicat formulata de petentul S. I. AL PLATFORMELOR MARINE cu sediul in CONSTANTA, INCINTA PORT D. 34, J. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 17.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta.

INSTANȚA,

Asupra excepției autorității de lucru judecat:

Potrivit disp. art. 431 al.1 C.pr.civ., Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

În speța de față, reclamantul S. Independent al platformelor M. a solicitat să se constate că îndeplinește criteriile de reprezentativitate pentru a participa la negocierea Contractului colectiv de muncă cu S.C. RIG SERVICE S.A. C., invocând art. 52.c din Legea nr. 62/2011.

Constată instanța că prin sentința civilă nr._/12.09.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2011, instanța a constatat reprezentativitatea Sindicatului Independent al Platformelor Marine la nivelul S.C. RIG SERVICE S.A. C..

Elementele de existenta ale lucrului judecat, si care ii determina efectele, din analiza disp.art. 163 C.pr.civ., sunt: identitatea de obiect, identitatea de cauza si identitatea de parti, ce se verifică în cauză.

Fiind indeplinite cerintele de admisibilitate, avandu-se in vedere efectele autoritatii de lucru judecat si anume: exclusivitatea, incontestabilitatea, executorialitatea si obligativitatea, instanta va admite exceptia si va respinge cererea pentru existența în cauză a autorității de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția autorității de lucru judecat.

Respinge cererea petentului S. Independent al Platformelor Marine cu sediul in CONSTANTA, INCINTA PORT D. 34, J. C. pentru existența în cauză a autorității de lucru judecat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.- M. TurcuAlina S.

Red jud. C.M.T./26-06-2015

Tehnored.gref. A.S/3ex, 1 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 7638/2015. Judecătoria CONSTANŢA