Contestaţie la executare. Sentința nr. 4128/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4128/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 4128/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4128

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M. TRANTU

GREFIER – E. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator G. L., contestator G. H. și pe intimat C. B. SA PRIN C. B. CONSTANTA, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 31.03.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta sentința când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2015, dată la care a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2014 sub nr._, contestatorii G. L. și G. H., în contradictoriu cu intimata C. B. SA prin C. B. SA C., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr.293/2012 al B. B. S. solicitând anularea adresei de înființare a popririi emise de executor la data de 21.11.2014 și transmisă terțului poprit CN Loteria Română SA și a tuturor actelor ulterioare de executare silită, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.

În motivare, în fapt, contestatorii au arătat că, prin adresa de înființare a popririi emisă de executor la data de 21.11.2014 și transmisă terțului poprit CN Loteria Română SA, B. B. S. a declarat poprită suma totală de_,32 lei și a pus în vedere terțului poprit interdicția de a plăti sumele datorate de acesta către debitoarea G. L..

S-a menționat că executarea silită este nelegală întrucât titlul executoriu a fost încheiat între C. B. SA și ., astfel că debitoarea G. L. nu are calitatea de debitor în dosarul de credit, aceasta semnând contractul de credit alături de soțul său, în calitate de asociați, respectiv administratori ai ..

Contestatorii au precizat că titlul executoriu trebuia învestit cu formulă executorie, că sumele cuprinse în adresa de poprire nu au fost comunicate către contestatori, că, în speță, creanța este prescrisă și că debitul a fost achitat în întregime.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 399 și urm. C.proc.civ.

În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori, expertiză.

Contestația a fost legal timbrată.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului G. H. întrucât poprirea s-a efectuat doar împotriva contestatoarei G. L..

Cu privire la fondul contestației la executare, intimata a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată precizând că debitoarea . a abținut un credit de_ lei prin contractul de credit nr. 332/21.12.2007, creditul fiind garantat inclusiv cu ipotecă instituită asupra imobilelor aflate în proprietatea debitoarei, precum și cu garanții constituite de terți, constând în 4 bilete la ordin emise de debitoare și avalizate de contestatorii G. H. și G. L..

S-a arătat că . a intrat în insolvență, astfel că, în paralel, s-a declanșat și procedura de executare silită a avaliștilor celor patru bilete la ordin care au fost învestite cu formulă executorie.

Intimata a precizat că s-a mai formulat o contestație la executare care a făcut obiectul dosarului nr._/212/2012 al Judecătoriei C. și care a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia nr. 786/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul C., fiind respinse cu autoritate de lucru judecat apărările contestatorilor care au fost invocate și în prezenta cauză.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C.proc.civ.

În dovedire, au fost atașate înscrisuri.

La datele de 13.02.2015 și de 24.02.2015, contestatorii au depus cerere de completare prin care au invocat excepția perimării executării silite motivând că, de la data de 15.02._, când a fost emis ordinul de plată pentru consemnarea sumei de 248 lei, următorul act de executare apare ca fiind efectuat la data de 08.11.2013, deci la aproximativ 8 luni, fiind reprezentat de cererea formulată de creditoare având ca obiect continuarea executării silite.

De asemenea, s-a arătat că executarea silită a fost încuviințată și împotriva avaliștilor, deși creditoarea intimată a solicitat, în mod expres, doar împotriva a ..

Contestatorii au mai invocat faptul că, în cauză, creditoarea a fost decăzută din dreptul de a mai completa biletul la ordin în condițiile art. 37 din Legea nr. 58/1934, întrucât biletul la ordin a fost unul necompletat care are un regim juridic distinct de biletul la ordin în alb.

Intimata a depus întâmpinare la cererea de completare prin care a invocat excepția tardivității completării contestației, în temeiul art. 204 C.proc.civ, nulitatea completării contestației întrucât nu este semnată de părți.

Cu privire la perimarea invocată de contestatori, intimata a arătat că aceasta nu a intervenit, nefiind incidente dispozițiile art. 389 C.civ. din 1864 având în vedere că executarea silită se efectuează prin poprire.

De asemenea, intimata a invocat respingerea excepției decăderii din dreptul de a completa biletul la ordin, precizând că, în cauză, se face o confuzie între decăderea din dreptul de a completa biletul la ordin în termen de 3 ani și decăderea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 58/1934 ce are în vedere decăderea din dreptul de a prezenta un astfel de instrument financiar.

În ședința din data de 31.03.2015, contestatorii au formulat precizări prin care au arătat că obiectul contestației la executare îl reprezintă anularea adresei de înființare a popririi din data de 21.11.2014 și a tuturor actelor ulterioare de executare silită, acestea fiind subsecvente unui act întocmit fără respectarea normelor legale incidente ca urmare a perimării.

De asemenea, la același termen, instanța a luat act de faptul că nu se mai solicită de către contestatori soluționarea cererii de suspendare a executării silite și a respins ca neîntemeiate excepția tardivității formulării cererii de completare și a lipsei calității procesuale active a contestatorului G. H. pentru motivele arătate în încheierea de la acel termen.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin cererea formulată la data de 25.03.2010 de către intimata C. B. SA prin Sucursala C., s-a solicitat executorului bancar executarea silită împotriva debitorului . în temeiul contractului de credit nr. 332/21.12.2007.

La data de 23.11.2010, executorul bancar a solicitat încuviințarea executării silite împotriva garanților avaliști G. C. și G. L. în temeiul a patru bilete la ordin.

Prin încheierea nr. 9926 E/02.12.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2010, a fost încuviințată începerea executării silite împotriva garanților avaliști G. H. și G. L. în temeiul titlurilor executorii contractul de credit nr. 332/21.12.2007 și patru bilete la ordin emise de . la data de 21.12.2007 în favoarea C. B. SA, trei scadente la data de 08.04.2010 și unul scadent la data de 06.04.2010 pentru suma de_,72 lei, creditor fiind C. B. SA.

Ca urmare a modificărilor legislative, executarea silită a fost continuată de B. B. S. în dosarul nr. 293/2012, iar, prin somațiile din data de 10.08.2012, contestatorii din prezenta cauză au fost notificați să achite următoarele sume de bani:_,27 lei reprezentând debite stabilite prin titlul executoriu, 5221,80 lei onorariul executorului judecătoresc, 1380 lei cheltuieli de executare.

Somațiile au fost comunicate la data de 14.08.2012, conform dovezilor de primire aflate în dosarul de executare silită.

La data de 10.09.2012, executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra veniturilor realizate de contestatoarea G. L. la terțul poprit CNLR – CENTRUL DE PROFIT CONSTANTA.

De asemenea, executorul judecătoresc a înființat poprirea și asupra conturilor bancare deținute de contestatorul G. H. la mai multe unități bancare (Unicredit Ț. B., Bancpost).

Prin adresa nr. 7151/19.12.2012 emisă de C.N. „Loteria Română” SA – Sucursala Zonală C. către B. B. S., s-a arătat că instituția a luat cunoștință de solicitarea de poprire a sumei de_,27 lei, creanță datorată de salariata G. L., urmând ca poprirea să înceapă cu salariul lunii decembrie 2012.

La data de 08.11.2013, creditoarea intimată a formulat cerere de continuare a executării silite în vederea recuperării creanței.

În drept, art. 399 alin.1 C.proc.civ. din 1865 (incident în cauză) prevede că împotriva executării silite și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sai vătămați prin executare.

Conform art. 389 C.proc.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără a fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.

Art. 390 alin. 1 C.proc.civ. prevede că dispozițiile art. 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație.

Potrivit art. 454 alin. 1 C.proc.civ.,poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată.

Conform art. 37 din Legea nr. 58/1934, cambia la vedere este platibila la prezentare. Ea trebuie prezentata spre plata in termen de un an de la data sa. Tragatorul poate reduce sau prelungi acest termen. Aceste termene pot fi reduse de giranti.

În temeiul art. 106 din același act normativ, dispozițiile art. 37 se aplică și biletului la ordin.

Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că prezenta contestație la executare nu este întemeiată pentru următoarele motive:

În primul rând, instanța constată că, prin precizările depuse la dosarul cauzei la data de 31.03.2015, contestatorii au arătat că solicită anularea adresei de înființare a popririi din data de 21.11.2014 și a tuturor actelor ulterioare de executare silită, acestea fiind subsecvente unui act întocmit fără respectarea normelor legale incidente ca urmare a perimării.

În ceea ce privește apărările referitoare la executarea silită însăși (faptul că debitul a fost achitat, că încuviințarea silită a fost încuviințată în mod eronat asupra contestatorilor, că aceștia nu au calitatea de debitori, că a intervenit prescripția executări silite), instanța reține că acestea au fost invocate de contestatori și prin contestația la executare ce a format obiectul dosarului nr._/212/2012, fiind respinse ca neîntemeiate prin sentința civilă nr._/27.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. irevocabilă prin decizia civilă nr. 786/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/212/2012.

Astfel, în condițiile în care aceste apărări ale contestatorilor au fost deja analizate cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătorești menționate, acestea nu pot face obiectul unei noi analize în cadrul acestui dosar.

De asemenea, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 58/1934, instanța reține că acestea privesc executarea silită însăși, astfel încât, în cadrul prezentei contestații la executare împotriva adresei de înființare a popririi și a actelor ulterioare, nu se poate analiza acest aspect, cu atât mai mult cu cât contestatorii nu au formulat o opoziție la executare în temeiul dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 58/1934.

În continuare, în ceea ce privește perimarea executării silite, instanța reține că dispozițiile privind perimarea nu sunt incidente în cauză întrucât, de la momentul continuării executării silite de către B. B. S., executarea silită s-a desfășurat prin înființarea popririi asupra conturilor bancare ale debitorului G. H., precum și asupra veniturilor salariale ale debitoarei G. L. obținute la C.N. „Loteria Română” SA.

Instanța mai reține că, în dosarul de executare nr. 293/2012 al B. B. S., nu există dovada desființării acestor popriri.

Or, potrivit legii, poprirea se face fără somație, iar, în cazul executării fără somație, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 389 C.proc.civ. referitoare la perimarea executării silite.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii G. L. și G. H., în contradictoriu cu intimata C. B. SA prin C. B. SA C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii G. L. și G. H., cu sediul procesual ales în mun. C., . nr. 61, ., ., în contradictoriu cu intimata C. B. SA prin C. B. CONSTANTA, cu sediul în mun. C., .-81, jud. C..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.04.2015.

PreședinteGrefier

M. Trantu E. R.

Conform art. 261 alin. 2 C.proc.civ.,

semnează grefierul-șef G. V.

Red. jud. T.M./31.07.2015

Dact. R.E./08.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4128/2015. Judecătoria CONSTANŢA