Contestaţie la executare. Sentința nr. 6842/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6842/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 6842/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr _
SENTINȚA CIVILĂ NR 6842
ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 10.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Meral F.
GREFIER: M. B.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare - dos ex 1830/NM/2015, acțiune formulată de contestatorul M. G. G., cu domiciliul în Constanta, .. 4, ., ., J. C. în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.03.2015 pe rolul Judecătoriei C., sub nr_, contestatorul M. G. G. în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., a solicitat anularea Încheierii nr. 1847/16.01.2015 a Judecătoriei C. precum și a tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul nr. 1830/2015 al B. N. M. A..
În motivare, contestatorul a arătat că autoturismul cu nr de înmatriculare_ nu se mai află în proprietatea sa din data de 26.03.2012, astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat prin sentințele civile nr 520/2014 și nr. 6105/2014 ale Judecătoriei C.. În plus, procesul- verbal nu a fost comunicat cu respectarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001. Contestatorul a mai invocat și incidența Deciziei nr 6/2014 a ICCJ cu privire la nulitatea absoluta a procesului- verbal în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 din Codul de procedură civilă.
În probațiune, contestatorul a depus în copie înștiințare, somația mobiliară, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/15.05.2012, Sentința civila nr 520/2014 a Judecătoriei C., Sentința civila nr 6105/2014 a Judecătoriei C..
Cererea a fost legal timbrată.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a fost atașat, în copie certificată de executare nr. 1830/2015 al B. N. M. A..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 02.03.2015 C.N.A.D.N.R. S.A. a formulat la B. N. M. A. cerere de executare silita a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/15.05.2012 împotriva debitoarei- contestatoare in vederea recuperării creanței in cuantum de 28 euro ce reprezintă contravaloare tarif de despăgubire stabilit în baza art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania.
Prin Încheierea nr. 1847/16.01.2015 Judecătoria C. a admis cererea de învestire cu formulă executorie a procesului- verbal de constatare a contravenției . nr._/15.05.2012.
Prin urmare, în data de 02._ executorul judecătoresc a emis somațiile de plată către contestatoare în vederea achitării contravalorii tarifului de despăgubire și a cheltuielilor de executare silită.
Conform art. 711 C.proc.civ., „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați, pot cere, pe calea contestației la executare și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost data fără îndeplinirea condițiilor legale.
Art. 712 C.proc.civ. stabilește faptul că „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestație la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o altă cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Având în vedere criticile formulate de către contestator, cu privire la modalitatea nelegală de comunicare a procesului- verbal, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 25 alin. 1 teza I din OG nr. 2/2001, procesul verbal de contravenție se înmânează sau, după caz, se comunică, în copie, contravenientului. Potrivit art. 26 alin. 3 și art. 27, în ipoteza în care procesul verbal este încheiat în lipsa contravenientului, acesta și înștiințarea de plată i se vor comunica contravenientului, în termen de cel mult o lună, prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Potrivit art. 27, astfel cum acest text de lege a fost interpretat prin Decizia nr. XII/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, interpretare obligatorie potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, intimata din prezenta cauză avea obligația de a-i comunica petentei procesul verbal de contravenție contestat în modalitatea principală prevăzută de acest text de lege, respectiv, prin poștă, cu aviz de primire, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, numai în ipoteza în care această comunicare nu ar fi fost efectivă, având obligația de a comunica actul de sancționare contestat prin afișare la domiciliul contravenientei. În cauză, înainte de a proceda la comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, intimata a procedat la comunicarea procesului verbal prin afișare la domiciliul contravenientului, astfel cum rezultă din procesul- verbal de afișare întocmit la data de 28.05.2012.
Or, o astfel de comunicare, realizată fără ca în prealabil să se fi încercat comunicarea procesul verbal prin poștă, cu aviz de primire, este nelegală, nefiind deci îndeplinită obligația de comunicare a procesului verbal de contravenție contestat în termen de o lună, statornicită în cuprinsul art. 26 alin. 3.
În aceste condiții, instanța reține că termenul de prescripție al executării amenzii contravenționale, prevăzut în art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, s-a împlinit fără ca procesul verbal de contravenție contestat să îi fie comunicat, în mod legal petentei, în termenul defipt de lege, astfel că instanța urmează să constate că executarea sancțiunii s-a prescris.
În ceea ce privește calificare tarifului de despăgubire drept sancțiune, instanța reține că prin Legea nr. 144/2012, legiuitorul a inlaturat tariful de despagubire, ce constituia un venit extrabugetar pentru CNADNR si reprezenta, potrivit art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, o compensatie a pagubei cauzata de persoana care a savarsit contraventia.
Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012, „Tarifele de despagubire prevazute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se anuleaza”.
Asadar, se poate spune ca, prin inlaturarea tarifului, legiuitorul a renuntat nu numai la stabilirea unui cuantum al despagubirilor rezultate in urma savarsirii faptei contraventionale de a circula fara rovinieta valabila, ci si la recuperarea despagubirilor (tarifelor) aplicate pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 144/2012.
Este evident ca legiuitorul a prevazut solutia de anulare a tarifelor de despagubire „aplicate si contestate” pana la data intrarii in vigoare a legii, atat pentru cele solutionate anterior intrarii in vigoare a Legii, cat si pentru cele aflate in curs de solutionare. O altfel de interpretare ar reprezenta o incalcare a principiului de interpretare legislativa conform carui ˝unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem˝.
De altfel, cu privire la sfera de aplicare a acestui text de lege, practica si doctrina tinde sa considere ca se aplica inclusiv in cazul tarifelor necontestate si neexecutate pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 144/2012, in baza principiului egalitatii in fata legii a cetatenilor, consacrat de dispozitiile art. 16 din Constitutia Romaniei.
De asemenea, potrivit art. 12 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, „(1) daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sanctiunea prevazuta in noul act normativ este mai usoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sanctiune mai grava, contraventia savarsita anterior va fi sanctionata conform dispozitiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
In acelasi timp, prin Decizia nr. 228/2007 a Curtii Constitutionale, s-a stabilit ca dispozitiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstitutionale, in masura in care prin sintagma „nu se mai sanctioneaza” prevazuta in text se intelege doar aplicarea sanctiunii contraventionale, nu si executarea acesteia. In cuprinsul acestei decizii se arata ca sintagma „nu se mai sanctioneaza” trebuie inteleasa in sensul ca, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contraventie, sanctiunile contraventionale nu se mai aplica, iar in cazul celor aplicate, dar aflate in curs de executare la data intrarii in vigoare a noii legi, sanctiunile nu se mai executa.
Prin abrogarea dispozitiei legale care reglementa tariful de despagubire, creanta intimatei a devenit, in fapt, inexistenta, ceea ce contravine dispozitiilor art. 662 alin. 1 C.proc.civ. (˝Executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa, lichida si exigibila. Creanta este certa cand existenta ei neindoinelnica rezulta din insusi titlul executoriu.˝).
Față de dispozițiile art 712 C proc civ, instanța apreciază că aceste apărările contestatorului cu privire la nulitatea procesului- verbal pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, puteau fi formulate de către contestator numai pe calea specifică a plângerii contravenționale, astfel cum este reglementată de dispozițiile OG nr 2/2001, și nu pe calea contestației la executare.
Totodată, instanța apreciază că apărările formulate de către contestator cu privire la înstrăinarea autoturismului puteau fi formulate numai pe calea specifică a plângerii contravenționale, astfel cum este reglementată de dispozițiile O.G. nr. 2/2001, așa cum de altfel contestatorul a mai procedat cu privire la alte două procese- verbal contravenționale.
În ceea ce priveste anularea Încheierii nr. 1847/16.01.2015 a Judecătoria C. prin care s- a admis cererea de învestire cu formulă executorie a procesului- verbal de constatare a contravenției . nr._/15.05.2012, instanța constata ca debitorul contestator nu a adus critici de nelegalitate.
Prin urmare, față de dispozițiile art 640 indice 1 C proc civ ce reglementează condițiile pe care instanța le verifică în vederea dispunerii învestirii cu formulă executorie, cererea de anulare a Încheierii nr 1847/2015 apare ca nefondată.
In baza considerentelor expuse anterior, in temeiul art. 719 alin. 1 C.proc.civ., instanta urmeaza sa anuleze executarea silita insasi ce formeaza obiectul dosarului de executare nr. 1830/2015 pe rolul B. N. M. A..
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, se va admite contestația la executare formulată de contestatorul M. G. G. în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA și se va dispune anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1830/2015 al B. N. M. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul M. G. G., CNP_, cu domiciliul în Constanta, .. 4, ., ., J. C., în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 1830/2015 al B. N. M. A..
Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria C. în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Meral F. M. B.
Red jud MF: 12.06.2015
Tehnored gref MB: 12.06.2015
4 ex
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 6757/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6753/2015. Judecătoria... → |
---|