Plângere contravenţională. Sentința nr. 9660/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9660/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 9660/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9660

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 11.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. M.

Grefier: C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, cerere formulată de petentul I. R.-D., domiciliat în C., ., . B, etaj 4, apartament 42, CNP_ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 11.09.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 26.03.2015, petentul I. R. D., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/10.02.2015.

În motivare, petentul a arătat că nu este real ceea ce s-a consemnat în cuprinsul procesului verbal contestat, doar ce pornise autoturismul reușind să își poziționeze centura, iar documentele nu au fost solicitate de către agent; a mai arătat că mențiunea făcută la rubrica „alte mențiuni” nu îi aparține, iar procesul verbal contestat nu a fost semnat de vreun martor.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.

În probațiune, petentul a depus în copie procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare, procesul verbal . nr._/10.02.2015, act identitate.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea cererii, iar în probațiune, a depus în copie documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/10.02.2015 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 780 lei în temeiul art. 99 alin. 2 din OG nr. 195/2002 și art. 101 pct. 18 din OG nr. 195/2002 pentru faptele prevăzute de art. 36 alin. 1 din OG nr. 195/2002 și art. 47 pct. 1 din R OUG nr. 195/2002 reținându-se faptul că în data de 10.02.2015 ora 08.15 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . C. fără a purta centura de siguranță în timpul condusului, totodată nu a avut permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și asigurarea obligatorie.

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.

În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001.

În ceea ce privește lipsa semnăturii contravenientului și lipsa semnăturii vreunui martor, instanța are în vedere art. 19 alin. 3 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora „ în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod” și constată că în cuprinsul procesului verbal contestat, agentul constatator nu a consemnat niciun motiv cară să fi condus la încheierea procesului verbal în acest mod, motiv pentru care va admite plângerea contravențională formulată de către petent și va dispune anularea procesului verbal . nr._/10.02.2015 emis de intimat, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii.

Având în vedere această soluție, instanța constată că nu se mai impune analizarea celorlalte aspecte invocate de către petent.

Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de către petent I. R.-D., domiciliat în C., ., . B, etaj 4, apartament 42, CNP_ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER.

Dispune anularea procesului verbal . nr._/10.02.2015 emis de intimat, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii.

Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 30 de zile de la comunicare, sun sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. C. C.

Red.jud.L.M. 14 Septembrie 2015

Tehnored.C.C. 16.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9660/2015. Judecătoria CONSTANŢA