Contestaţie la executare. Sentința nr. 9938/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9938/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 2919/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9938

Ședința publică din 13.03.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. M.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator K. I.,domiciliată în C., ., ., ., și c u domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul av. ales M. P., în C., ., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimat C. E. LEASING IFN SA, cu sediul în sector 6, București, . Plaza, nr. 26Z, . ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului și excepțiilor invocate, au avut loc la data de 27.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 06.03.2015 și la data de 13.03.2015, când,

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată la data de 03.04.2014, contestatorul K. I., în contradictoriu cu intimații S.C. C. E. LEASING IFN S.A și B. A. F. F., a solicitat anularea executării prin poprire efectuate de B. A. F. F. în dosarul nr. 467/E/2013, anularea celorlalte forme de executare silită, constatarea prescrierii dreptului creditorului de a obține executarea silită, constatarea faptului că nu este certă creanța, întrucât nu rezultă din contract, ci dintr-un calcul al creditorului, constatarea ca abuzive a clauzelor contractului de leasing nr. 6871/23.05.2007 încheiat cu C. E. Leasing IFN SA și Artic D. în calitate de utilizator și K. I. în calitate de fidejusor, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că a constat poprit salariu fără a i se comunica vreun act de executare; a mai arătat că executarea silită trebuia să fie efectuată de către un executor din raza domiciliului său, respectiv C., în speță executarea fiind efectuată de către un executor judecătoresc din Oradea; a mai arătat că creanța creditorului este prescrisă întrucât contractul de leasing financiar nr. 6871 a fost încheiat la data de 23.05.2007, iar ratele de leasing sunt scadente la data emiterii facturilor; a mai învederat că nu este certă creanța creditorului nefiind cunoscută modalitatea de calcul, iar cuantumul excede debitului imputat debitorului principal.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. din Codul de procedură civilă.

În probațiune, contestatorul a depus în copie adresa de înființare a popririi din 31.01.2014, act identitate.

Prin întâmpinare intimatul S.C. C. E. LEASING IFN S.A a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, intimatul B. A. F. F. a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive.

Prin încheierea din 14.11.2014 instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului B. A. F. F. și a calificat excepția necompetenței executorului judecătoresc ca și apărare pe fondul contestației la executare formulate.

La termenul din 14.11.2014 intimatul S.C. C. E. LEASING IFN S.A a invocat excepția conexității cu dosarul civil nr._, excepție soluționată prin Încheierea din 21.11.2014 în sensul respingerii ca neîntemeiate.

Prin Încheierea din 21.11.2014 instanța a admis cererea de suspendare a executării silite și a dispus suspendarea executării silite derulate în dosarul de executare nr. 467/E/2013 al B. A. F. F..

Prin Încheierea din 06.02.2015 instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere nr. 4 și nr. 5 din contestația la executare înregistrată cu nr._, respectiv a capetelor referitoare la constatarea că pretinsa creanță din cadrul dosarului de executare nr. 467/E/2013 al B. A. F. F. nu este certă, reală, precum și constatarea ca fiind abuzive a clauzelor contractului de leasing financiar nr. 6871/23.05.2007 și înregistrarea separată a acestora, cu copii ale filelor 5-9 (acțiune), 26-28 (întâmpinarea) din dosarul civil nr._, precum și încheierile din 21.11.2014 (filele 122 și 126) și a dispus suspendarea dosarului astfel nou format, în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea definitivă a prezentei contestații (_ ).

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri în cadrul căreia a fost atașat, în copie certificată dosarul de executare 467/E/2013 al B. A. F. F..

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

La data de 29.11.2013 intimatul S.C. C. E. LEASING IFN S.A în calitate de creditor, a formulat cerere de executare silită împotriva contestatorului, în calitate de debitor fidejusor în baza contractului de leasing financiar nr. 6871/23.05.2007 încheiat de C. E. Leasing IFN SA, în calitate de finanțator și Artic D. în calitate de utilizator și K. I. în calitate de fidejusor pentru suma de 10.105,13 lei reprezentând facturi neachitate în cuantum de 5023,84 lei și penalități de întârziere în cuantum de 5081,29 lei, cerere înregistrată sub nr. 467/E/2013 la B. A. F. F..

La data 31.01.2014 a fost înființată poprirea asupra sumelor de bani și altor valori mobiliare pe care debitorul K. I. le deține sau pe care le va deține în viitor până la concurența sumei de 29.240.,12 sumă compusă din 25.536,14 lei reprezentând debit restant și 3.703,98 lei cheltuieli de executare silită, sume la care se vor adăuga costuri suplimentare ce se vor ivi până la ultimul act de executare.

În ceea ce privește competența executorului judecătoresc, instanța constată că în raport de prevederile art.651 C.proc.civ. competența executorul judecătoresc în cazul urmăririi silite mobiliare, cum este cazul de față, aparține executorului din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul debitorului.

Chiar dacă la data încheierii titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 6871/23.05.2007, contestatorul debitor fidejusor avea domiciliu în Oradea, la data depunerii cererii de executare silită, respectiv 29.11.2013, conform mențiunilor din cartea de identitate (fila 11), domiciliul debitorului contestator în prezenta cauză este în Mun. C. începând din 11.10.2013.

Prin urmare, la data inițierii procedurii de executare, B. A. F. F. nu era competent să emită acte de executare în cadrul urmăririi silite mobiliare, iar din înscrisurile depuse aceasta este forma de executare aleasă la data de 31.01.2014.

Pe cale de consecință, instanța de executare fiind Judecătoria C., executarea efectuată în cadrul dosarul de executare 467/E/2013 al B. A. F. F. urmează a fi anulată.

Față de soluția dată, apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte aspecte invocate de către contestator.

În ceea ce privește cererea accesorie a contestatorului privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată următoarele:

Cheltuielile de judecată efectuate de către contestator în prezenta cauză reprezintă contravaloarea taxei de timbru de 1050 lei (fila 4, fila 21) și suma de 3000 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței 236/09.02.2015.

Conform art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”.

Potrivit textului de lege menționat sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.

Totodată dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de un an de la data nașterii sale.

Fiind deschisa calea restituirii taxei judiciare de timbru la cererea contestatorului, rezulta ca intimatul nu poate fi obligat la plata taxei judiciare, art. 453 C.proc.civ fiind aplicabil în cauza numai cu privire la celelalte cheltuieli de judecata, motiv pentru care va respinge capătul de cerere privind obligarea intimații la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și va obliga intimatul S.C. C. E. LEASING IFN S.A la plata către contestator a sumei de 3000 leu cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Față de soluția dată excepției lipsei calității procesual pasive a intimatului B. A. F. F. dată prin Încheierea din 14.11.2014, instanța va respinge contestația formulată împotriva acestui intimat ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de către contestator, K. I., CNP-_, domiciliată în C., ., ., ., și c u domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul av. ales M. P., în C., ., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimat C. E. LEASING IFN SA, CUI-_, cu sediul în sector 6, București, . Plaza, nr. 26Z, ..7C01.

Respinge contestația formulată împotriva intimatului B. A. F. F. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală ca urmare a soluției date excepției lipsei calității procesual pasive a acestui intimat prin Încheierea din 14.11.2014.

Anulează executarea efectuată în cadrul dosarul de executare 467/E/2013 al B. A. F. F..

Obligă intimatul S.C. C. E. LEASING IFN S.A la plata către contestator a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatului la plata taxei de timbru aferente contestației.

Executorie.

Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancțiunea nulității cererii.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015.

P., GREFIER,

L. M. D. S.

Red.jud.L.M./17.03.2015

tehnored. D.S./23.03.2015

Emis 3 comunicări, la data de 23.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9938/2015. Judecătoria CONSTANŢA