Plângere contravenţională. Sentința nr. 3144/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3144/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 3144/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Sentința civilă nr.3144
Ședința publică din data de 19.03.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. R. P.
GREFIER: M. R.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petentul B. C., în contradictoriu cu intimatul M. C. PRIN PRIMAR.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 12.03.2015 și au fost consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, cand instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.03.2015 când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul B. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/22.06.2014 întocmit de intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI C., solicitând în principal, anularea acestuia precum și a dispoziției de ridicare nr. 3935/22.06.2014, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 600 lei cu reprezentând daune materiale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, petentul a arătat că în seara de 21.06.2014 a staționat cu autoturismul în mod regulamentar pe . BCR Gară, nefiind locuri de parcare alăturată. A doua zi, deplasându-se în zona unde a lăsat autoturismul, a constatat că nu se mai afla în acel loc, astfel că a mers la centrul de ridicări auto, constatând că are de achitat o taxă de restituire de 600 lei, plus 25 lei pe zi de depozitare.
A mai arătat petentul că un polițist local i-a întocmit proces verbal de contravenție ., nr._, solicitându-i să achite la casieria . de 600 lei, sumă ce a fost achitată conform bonului fiscal nr._/22.06.2014.
De asemenea, a menționat că prin actul sancționator i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 340 lei, arătându-se că s-a dispus și ridicarea autoturismului marca Skoda, nr._, conform art. 20 din OUG nr. 195/2002 și a dispoziției nr. 3935/22.06.2014, neexistând nici o hotărâre de consiliu local.
În continuare s-a susținut că dispoziția de ridicare a autovehiculului nr. 3935/22.06.2014 este nelegală, măsura ridicării autovehiculelor făcându-se potrivit dispozițiilor art. 97 alin.1 și 6 și art. 64 din OUG 195/2002 de polițistul rutier, astfel că polițistul local nu are în competență o astfel de măsură. Mai mult, în actul sancționator nu s-a indicat nici un temei legal din vreo hotărâre a Consiliului local C. și nici actul normativ în baza căruia se aplică sancțiunea contravențională.
Cu privire la netemeinicia celor reținute de către agentul constatator, petentul a arătat că a autoturismul său era staționat aproape de bordură, lăsând suficient spațiu în stânga pentru a circula încă o mașină, iar faptul că ar fi forțat ceilalți conducători auto să treacă peste marcaj, obturând traficul rutier este doar imaginația polițistului local M. I. .
În drept, s-au invocat OG 2/2001 și OUG 195/2002.
În probațiune, au fost depuse la dosar înscrisuri și planșe foto.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare intimatul a arătat că, actul sancționator se bucură de o prezumție relativă de temeinicie și ar trebui să fie răsturnată de către contestator prin probele administrate. Chiar și din planșele foto depuse de petent în sus susținerea plângerii reiese fără dubiu faptul că acesta a staționat cu autoturismul în dreptul marcajului continuu, forțându-i pe ceilalți conducători auto la efectuarea de depășiri neregulamentare.
De asemenea, a mai învederat instanței faptul că în conformitate cu art. 142 lit. h din RAOUG nr. 195/2002, oprirea este interzisă în dreptul marcajului continuu, iar dispozițiile art. 143 lit. a) prevăd că staționarea este interzisă în toate cazurile în care este interzisă oprirea.
În final, a menționat că polițistul local are competența de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea ori parcarea autovehiculelor, având dreptul și de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar, conform dispozițiilor legii nr. 155/2010.
Întâmpinarea a fost însoțită de documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._/22.06.2014 întocmit de intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI C., petentul B. C. a fost sancționat contravențional cu 4 puncte amendă în cuantum de 340 lei și 3 puncte de penalizare în baza art. 143 lit. a din Regulamentul de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 22.06.2014, ora 09.15 a staționat voluntar cu autoturismul Skoda, nr._, pe . marcajului longitudinal continuu, forțând ceilalți conducători auto să treacă peste marcaj, obturând și traficul rutier.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent cu mențiunea: „ nu am încălcat nici o regulă de circulație și nu era semn de ridicare”.
În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de către petent, instanța le apreciază ca neîntemeiate.
Astfel, contrar susținerilor petentului în sensul că actul de constatare a fost întocmit de un funcționar care nu are calitatea de agent constatator conform art. 15 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat de către un agent din cadrul poliției locale, iar conform art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010 a Poliției Locale, printre atribuțiile poliției locale se numără și aceasta: „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.”
În ceea ce privește existența faptei contravenționale reținută în procesul-verbal de contravenție, instanța reține că aceasta este dovedită prin descrierea acesteia în procesul-verbal de contravenție de către agentul constatator, care a perceput fapta prin propriile simțuri. Astfel sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă un înscris care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate. Inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla contestare a procesului-verbal, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 cod proc. ciV, trebuie să facă dovada contrarie a celor reținute în cadrul procesului-verbal de contravenție.
Or, petentul nu a făcut dovada contrară a celor reținute în procesul-verbal de contravenție, acesta rezumându-se la a depune câteva planșe foto efectuate într-o altă zi, planșe care nu au nici o relevanță în prezenta cauză.
Din planșele foto depuse de intimat, se poate observa că în autoturismul condus de petent și nici lângă acesta, nu există nicio persoană. De altfel, petentul a semnat procesul-verbal de contravenție fără obiecțiuni.
În ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, instanța reține că potrivit art. 143 lit. a din Regulamentul de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 195/2002 se interzice staționarea voluntară a vehiculelor: a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară, iar potrivit art. 142 lit. h din același act normativ prevede că se interzice oprirea voluntară a vehiculelor: în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjenește circulația a două vehicule venind din sensuri opuse, precum și în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în același sens ar fi obligați, din această cauză, să treacă peste acest marcaj.
Potrivit art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b) astfel că fapta petentului a fost corect încadrată în aceste texte legale.
Din planșa foto depusă de intimat, se poate observa că în autoturismul condus de petent era staționat în dreptul marcajului continuu, conducătorii auto care circulau în același sens de mers fiind forțați să treacă peste marcaj, obstrucționând în acest fel traficul rutier.
Pentru toate aceste considerente, instanța constată că existența faptei reținute în sarcina petentului este dovedită, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilite de organul constatator prin procesul-verbal contestat, motiv pentru care plângerea contravențională formulată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Instanța mai reține că sancțiunea aplicată îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ. Instanța constată că au fost respectate criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal. În acest sens, instanța reține că contravențiile la regimul circulației pe drumurile publice prezintă în sine un grad de pericol social ridicat, punând în pericol atât integritatea fizică a petentului, cât și a celorlalți participanți la trafic. Așa fiind, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu este aptă pentru a corija conduita petentului.
În privința capătului de cerere privitor la anularea dispoziției de ridicare a autovehiculului nr. 3935/22.06.2014, trebuie precizat, cu titlu preliminar, că instanța este competentă din punct de vedere material și teritorial să îl soluționeze, în temeiul art. 123 alin. 1 Cod procedură civilă, operând prorogarea de competență prevăzută de acest text de lege, motivat de aceea că acest capăt de cerere este accesoriu față de capătul de cerere principal, având ca obiect plângere contravențională, soluția dată capătului de cerere accesoriu fiind în strânsă legătura cu soluția dată capătului de cerere principal.
Așa fiind, față de motivele de nelegalitate invocate de petent, instanța apreciază că acest capăt de cerere este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare. În concret,
Dacă ne raportăm la dispozițiile art. 64 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 7 lit. h) din legea nr. 155/2010, instanța reține că acest act administrativ este legal și temeinic, fiind întocmit cu respectarea acestor prevederi legale, agentul constatator dispunând emiterea acestei dispoziții de ridicare în temeiul textelor de lege anterior menționat, constatând că autoturismul proprietatea petentului, cu numărul de înmatriculare_, a fost depistat staționând pe . marcajului longitudinal continuu, forțând ceilalți conducători auto să treacă peste marcaj obturând și traficul rutier.
În privința capătului de cerere accesoriu, relativ la obligarea intimatului la plata sumei de 600 de lei, cu titlu de prejudiciu cauzat ca urmare a plății, fără fundament, de către petent a taxei de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor, prin raportare la temeiurile de fapt și de drept invocate de petent, instanța reține că acesta este neîntemeiat.
Astfel, în motivarea în fapt a acestui capăt de cerere, petentul a arătat că se impune angajarea răspunderii intimatului pentru săvârșirea faptei ilicite constând în emiterea, în mod nelegal, a dispoziției de ridicare nr. 3935/22.06.2014, care a condus la cauzarea unui prejudiciu în cuantum de 600 de lei, constând în taxă plătită fără temei legal.
În motivarea în drept a acestui capăt de cerere, petentul a arătat că sunt incidente prevederile art. 1349 Cod care vizează răspunderea civilă delictuală, potrivit căruia, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, în caz contrar, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1357 alin. 1 și 2 din același act normativ, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, răspunderea sa civilă fiind angajată pentru cea mai ușoară culpă.
Din analiza dispozițiilor normative precizate rezultă că în vederea angajării răspunderii civile delictuale este necesar a se constata existența, în mod cumulativ, a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei ilicite.
În speță, fapta ilicită alegată de petent: emiterea de către intimat, în mod nelegal, a dispoziției de ridicare nr. 3935/22.06.2014 nu există, instanța constatând, în cele ce preced, că acest act administrativ unilateral cu caracter individual a fost emis cu respectarea legii, situație în care, având în vedere caracterul cumulativ al condițiilor ce se cer a fi întrunite în vederea angajării răspunderii civile delictuale a unei persoane și constatând că nu este îndeplinită cerința privitoare la existența faptei ilicite, instanța va respinge acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.
În privința cererii intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestei cereri, constând în onorariu de avocat în cuantum de 379,07 de lei, având în vedere soluția de respingere a cererii de chemare în judecată formulate de petent, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă. Nu în ultimul rând, față de soluția adoptată, se impune respingerea solicitării petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de petentul B. C., cu domiciliul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., jud. C., ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de contravenție ., nr._/22.06.2014 și dispoziția de ridicare nr. 3935/22.06.2014, ca fiind temeinice și legale.
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a intimatului la plata sumei de 600 de lei precum și la plata cheltuielilor de judecată
Obligă petentul la plata către intimat a sumei de 379,07 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2015.
P., GREFIER,
A. R. P. M. R.
Red.jud.A.R.P.
Tehno. Red. M.R.
4ex/20.05.2015
Emis 2 .>
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3161/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4387/2015.... → |
|---|
