Contestaţie la executare. Sentința nr. 7446/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7446/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 7746/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7446

Ședința publică din 26.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. M.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil formulată de contestator ., cu sediul ales la cab. av. O. G., în C., .. 191, ., ., în contradictoriu cu intimat S. P. DE IMPOZITE SI TAXE CONSTANTA, cu sediul în C., ., J. C., având ca obiect, contestație la executare dosar executare H_ .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 12.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.06.2015, și la data de 26.06.2015, când,

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată la data de 27.02.2015, contestatorul S.C. O. S S.R.L, în contradictoriu cu intimatul S. P. DE IMPOZITE ȘI TAXE C. a solicitat anularea titlului executoriu nr. P394837/29.01.2015 și a actelor de executare, respectiv somația mr. P59238/29.01.2015 emise în dosarul de executare nr. H_ .

În motivare, contestatorul a arătat că sumele consemnate la pozițiile 2, 3 și 4 din actul administrativ nu mai reprezintă venituri ale bugetului local, cele 3 terenuri de tenis acoperite cu o copertină din membrană PVC susținută de un schelet din lemn lamelar nu reprezintă construcții, cele 6 terenuri de zgură sunt construcții speciale și nu terenuri libere de construcții, iar accesoriile reprezintă de fapt majorări de întârziere.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 172 – 174 din OG nr. 92/2003, art. 711 și urm. din Codul de procedură civilă.

În probațiune, contestatorul a depus în copie înscrisuri.

Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.

Prin Încheierea din 12.06.2015 instanța a calificat excepția inadmisibilității ca apărare pe fondul contestației.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a depus, în copie certificată dosarul de executare.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 29.01.2015 au fost emise titlul executoriu nr. P394837 și somația P59238 pentru suma de 11.615 lei, reprezentând impozit mijloace de transport, impozit clădiri, impozit teren, taxă teren, scadente la 30.09.2014 emise în baza declarațiilor fiscale depuse de contestator și cheltuieli executare în cuantum de 5 lei calculate în baza procesului verbal din 18.01.2015.

În speță, ceea ce se contestă este impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și taxa teren.

În ceea ce privește impozitul pe clădiri, la data de 07.10.2011 a fost depusă declarația fiscală (fila 65) privind clădirea din . valoare declarată de 873.249,51 lei (valoare conform procesului verbal de recepție – fila 69 și notei nr._ privind regularizarea taxei la autorizația de construire nr. 2283/16.11.2009, nr. 1291/08.09.2011 – fila 68), declarație în baza căreia a fost emisă decizia de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2011 cu termen de plată 30.09.2011.

Conform art. 172 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:

„(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

(2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. (4) din codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.

(3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”

În speță, creanța în cuantum de 7399 lei reprezentând impozit clădiri a fost stabilită prin Decizia de impunere din 07.10.2011, iar împotriva acestor decizii, este reglementată procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 și urm din OG nr. 92/2003.

În ceea ce privește impozitul pe teren, la data de 19.04.2011 a fost depusă declarația fiscală pentru stabilirea impozitului/taxei de teren pentru suprafața de 5307 mp (fila 64), aceasta fiind calculată raportat la dispozițiile art. 256 alin. 1 coroborat cu 257 lit. a din Codul fiscal.

De asemenea se constată, că în cuprinsul acestei declarații, contribuabilul nu a completat categoria de folosință a terenului, aceste informații fiind preluate din cuprinsul înscrisurilor depuse.

În ceea ce privește dubla impunere invocată de către contestator, se constată că nu s-a făcut dovada acesteia.

Față de toate acestea, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestator.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestator, ., C. RO-_, cu sediul ales la cab. av. O. G., în C., .. 191, ., ., în contradictoriu cu intimat S. P. DE IMPOZITE SI TAXE CONSTANTA, cu sediul în C., ., J. C..

Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2015.

P., GREFIER,

L. M. D. S.

Red.jud.L.M./30.06.2015

tehnored. D.S./01.07.2015

Emis 2 comunicări, la data de 01.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7446/2015. Judecătoria CONSTANŢA