Plângere contravenţională. Sentința nr. 7761/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7761/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 7761/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 7761/2015
Ședința publica din 26.06.2015
PREȘEDINTE P. R. I.
Grefier O. L.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petent B. T. și pe intimat M. C. PRIN PRIMAR și P. M. C. .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 19.06.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 26.06.2015 când s-a pronunțat,
I N S T A N ȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 11.12.2014, sub numărul_, petentul BACÎ T. a solicitat în contradictoriu cu intimatul P. M. C. și M. C., anularea procesului-verbal de contravenție nr._/19.11.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că actul administrativ constatator este nelegal și netemeinic, sens în care a solicitat, consecința anulării, exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, respectiv înlăturarea măsurilor complementare dispuse și constând în obținerea avizului favorabil și a procesului-verbal de deconectare de la Regia autonomă de distribuire a energiei termice C. și reconectarea instalației de încălzire a spațiului comercial la RADET.
În continuare petentul a invocat că a fost amendat cu suma de 500 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 45 alin.1 lit. b din Legea nr. 325/2006, în sensul în care s-a constatat că a procedat la deconectarea imobilului-spațiu comercial situat în C., ., . instalația de încălzire, fără a deține aviz favorabil și proces-verbal de deconectare eliberate de R.A.D.E.T. C..
În continuare petentul a invocat că în cauză constatarea și sancționarea contravenției s-a efectuat de către un organ necompetent., în raport de dispozițiile Legii nr. 325/2006 coroborat cu art. 20 alin. 1 din Legea nr. 155/2010.
Petentul a mai arătat că în prezenta cauză este incidentă prescripția dreptului de aplicare a sancțiunii contravenționale raportat la prevederile art. 13 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, sens în care nu se poate reține că data săvârșirii faptei contravenționale este 23.01.2014, deoarece fapta contravențională nu este o contravenție continuă.
A mai invocat petentul că nu a comis fapta contravențională stabilită în sarcina acestuia.
În drept, a invocat dispozițiile legale ale art. 13 și art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, a solicitat încuviințare și administrarea probei cu înscrisuri, sens în car a depus înscrisuri (f. 8).
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 20 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Legal citată, intimata nu a depus întâmpinare în termenul stabilit de lege, însă a depus la dosar documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție contestat (f. 26-51).
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin actul administrativ de sancționare contestat în cauză nr._ (fila 8), încheiat în data de 19.11.2014 de către 2 agenți constatatori din cadrul intimatului, petentul BACÎ T. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 45 alin. 1 lit. b din Legea nr. 325/2006, în sarcina sa reținându-se, în urma controlului efectuat în data de 23.10.2014, ora 14:30, la imobilul-spațiu comercial, situat în C., .. 6, . deconectat, în data de 23.10.2014, ora 14:30, de la instalația de încălzire spațiul comercial „LIBRĂRIA NR. 39”, fără a deține proces verbal de deconectare eliberat de R.A.D.E.T. C., încălcând astfel prevederile art. 30 alin. 5 din Legea nr. 325/2006. Prin același act administrativ, agenții constatatori au dispus în sarcina petentului următoarele măsuri: obținerea avizului și a procesului-verbal de deconectare de R.A.D.E.T. C., respectiv în caz contrar reconectarea instalației interioare de încălzire la sistemul centralizat de termoficare R.A.D.E.T.
Prin raportare la data înmânării procesului verbal de contravenție contestat, respectiv, 02.12.2014 – astfel cum rezultă din cuprinsul Confirmării de primire prin scrisoare recomandată (fila 50), și la data înregistrării prezentei plângeri contravenționale - 11.12.2014, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare și depunere a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv, 15 zile de la înmânarea procesului verbal de contravenție contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele și prenumele contravenientului persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agenții constatatori care l-au instrumentat.
Referitor la critica de nelegalitate formulată de petent, în sensul necompetenței materiale a agenților constatatori, instanța o va respinge ca neîntemeiată în considerarea existenței dispozițiilor art. 15 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 care reglementează expres că pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate, veridicitate și autenticitate, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța reține că procesul verbal contestat nr._ (fila 8), încheiat în data de 19.11.2014 se bucură de prezumția relativă de veridicitate prevăzută de lege, situația de fapt reținută în cuprinsul acestuia fiind percepută, în mod nemijlocit, ex propriis sensibus, de funcționarii care l-au instrumentat.
În același sens, din analiza procesului-verbal din data de 08.03.2008 (f. 65) încheiat între petentul BACÎ T. în calitate de proprietar al imobilului-spațiu comercial situat în C., .. 6, . R.A.D.E.T și a Adresei de răspuns nr. 3683 din data de 08.10.2007 (f. 64), instanța reține că petentul a inițiat demersurile necesare în vederea deconectării imobilului-spațiu comercial pe care îl deține în proprietate, situat în C., .. 6, . serviciul de alimentare centralizată cu energie termică al municipiului C., asigurat de furnizorul R.A.D.E.T. C., însă cererea sa, înregistrată la acest furnizor sub numărul 3683/01.10.2007, nu a fost avizată pozitiv, întrucât acesta nu a făcut dovada unei deconectări anterioare de la sistemul de termoficare, efectuată în condominiul din care face parte și imobilul său, nu a depus fotocopia contractului de proprietate, nu a făcut dovada existenței unui aparat care măsoară existența volumului de gaze (proces verbal de punere în funcțiune PIF și a avizului de racord la gaze), respectiv a fost completată necorespunzător a Anexa nr. 3, iar Anexa nr. 1 este incompletă (f. 64).
În drept, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 2 din Legea nr. 325/2006, deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiții cumulative: acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât și pe verticală; acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenției de realizare a unui sistem individual de încălzire; anunțarea, în scris, a operatorului care are și calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile înainte. Conform alin. 4-6 ale aceluiași articol, deconectările se efectuează numai de către operatorul care are și calitatea de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor cumulative impuse, în orice perioadă a anului, cu excepția sezonului de încălzire, costul operațiunilor efectuate de furnizor fiind suportat de beneficiar.
Potrivit art. 39 din același act normativ, drepturile și obligațiile prevăzute în prezentul capitol se detaliază în regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică și în prevederile contractului-cadru de furnizare a energiei termice, elaborate de A.N.R.S.C, și se completează cu prevederile Legii nr. 51/2006
În consonanță cu prevederile art. 248 alin. 1 din Regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul nr. 91/2007 al Președintelui A.N.R.S.C., furnizorul are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 246 și 247 înainte de a emite avizul de deconectare.
Conform art. 246 din același act normativ, deconectările individuale ale unor apartamente situate în imobile de locuit tip . energie termică din sistemul energetic de interes local, indiferent de cauze, se pot realiza în următoarele condiții cumulative: să se modifice contractul de furnizare al energiei termice, prin act adițional, la solicitarea reprezentantului legal al asociației de proprietari/locatari, ca urmare a modificării puterii termice instalate în condominiu, cu acordul furnizorului; să existe acceptul scris al proprietarilor spațiilor cu destinație de locuință sau cu altă destinație cu care cel care dorește debranșarea are pereți comuni sau planșee comune, din care să rezulte că sunt de acord cu debranșarea și cunosc influențele debranșării asupra condițiilor de confort și de mediu din spațiile pe care le dețin în proprietate; să existe documentația tehnică prevăzută la art. 254 lit. g); solicitantul să aibă montat aparat de măsurare a debitului de gaze naturale pe care le consumă, în cazul în care continuă să folosească spațiul pe care îl are în proprietate, după debranșare.
Potrivit art. 247, în situația în care deconectarea se face cu intenția înlocuirii sistemului de încălzire centralizat cu un alt sistem de încălzire individual, modificarea sistemului de încălzire individual se va face numai cu autorizație de construire, obținută în condițiile legii, care va ține cont de modul individual de evacuare a gazelor de ardere, astfel încât condițiile de mediu din imediata vecinătate să nu fie influențate și să fie respectat principiul de asigurare a unui mediu curat pentru vecini.
În concordanță cu prevederile art. 45 alin. 1 lit. b din Legea nr. 325/2006, deconectarea de la S.A.C.E.T. (sistem de alimentare centralizată cu energie termică - ansamblul instalațiilor tehnologice, echipamentelor și construcțiilor, situate într-o zonă precis delimitată, legate printr-un proces tehnologic și funcțional comun, destinate producerii, transportului și distribuției energiei termice prin rețele termice pentru cel puțin 2 utilizatori) a utilizatorului sau consumatorului de energie termică fără respectarea dispozițiilor prezentei legi constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.
Prin raportare la dispozițiile normative precitate, instanța reține că deconectarea de la S.A.C.E.T. a unui utilizator individual dintr-un condominiu situat pe teritoriul municipiului C. se poate realiza, în mod legal, numai cu avizul prealabil, favorabil, emis de furnizorul R.A.D.E.T. C., materializat în cuprinsul unui proces verbal de deconectare, care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege de către utilizator, modul de soluționare de către R.A.D.E.T. C. a cererii de deconectare formulate de utilizatorul individual fiind supus cenzurii instanțelor de judecată.
În cauză, în raport de precedentele considerente legale, instanța apreciază că acțiunea petentului BACÎ T. de a deconecta imobilul-spațiu comercial, situat în situat în C., ., ., ., de la serviciul public centralizat de alimentare cu energie termică organizat la nivelul municipiului C., fără a obține avizul de deconectare din partea furnizorului R.A.D.E.T. C., întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 45 alin. 1 lit. b din Legea nr. 325/2006.
În privința măsurilor dispuse prin actul administrativ de sancționare contestat în cauză: oprirea executării lucrărilor de construcții pentru realizarea unui alt sistem de încălzire și apă caldă menajeră și reconectarea instalației interioare de încălzire și apă caldă menajeră la sistemul centralizat de termoficare, instanța constată că acestea sunt lipsite de fundament legal, urmând a fi înlăturate din cuprinsul procesului verbal, care va fi anulat în parte, în privința acestora.
Astfel, din analiza prevederilor art. 45 și art. 46 din Legea nr. 325/2006, care instituie răspunderea contravențională pentru încălcarea dispozițiilor aceleiași legi, instanța reține că pentru contravenția prevăzută de art. 45 alin. 1 lit. b din acest act normativ nu sunt prevăzute niciun fel de sancțiuni complementare ori măsuri administrative, cu excepția sancțiunii contravenționale principale a amenzii.
În acest sens, măsuri precum cele dispuse de agenții constatatori prin procesul verbal de contravenție contestat pot fi luate în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, care prevede că: o dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a și b se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, însă numai în ipoteza în care se constată și se aplică sancțiunea amenzii pentru săvârșirea contravenției constând în executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație ori în executarea sau desființarea, cu nerespectarea prevederilor autorizației de construire, a lucrărilor prevăzute la art. 3 din același act normativ.
Conform art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunile contravenționale sunt principale, prevăzute de alin. 2 al aceluiași articol, sau complementare, prevăzute de alin. 3, prin legi speciale putând fi instituite și alte sancțiuni contravenționale complementare decât cele prevăzute în alin. 3, astfel cum prevăd dispozițiile alin. 4 al aceluiași articol.
În cauză, având în vedere că măsurile dispuse prin actul administrativ de sancționare contestat, constând în: oprirea executării lucrărilor de construcții pentru realizarea unui alt sistem de încălzire și apă caldă menajeră și reconectarea instalației interioare de încălzire și apă caldă menajeră la sistemul centralizat de termoficare, nu sunt prevăzute în reglementarea cadru în materie contravențională – O.G. nr. 2/2001, în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției – Legea nr. 325/2006, nefiind incidente nici prevederile art. 28 din Legea nr. 50/1991, întrucât nu s-a constatat și sancționat săvârșirea vreuneia din contravențiile prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a și b din același act normativ, instanța apreciază că prin aplicarea acestora se încalcă principiul legalității sancțiunilor contravenționale, subsumat principiului legalității, situație în care dispoziția din procesul verbal de contravenție contestat privitoare la aplicarea acestora urmează să fie înlăturată, ca nelegală, iar procesul verbal urmează să fie anulat în privința acestora.
Cu referire la prescripția dreptului de a aplica sancțiunea contravențională, invocată de petent, instanța constată că plângerea petentului este întemeiată prin prisma incidenței unui motiv de nulitate a procesului verbal, respectiv, prin incidența prescripției răspunderii contravenționale a petentului, pentru considerentele care succed.
În prezenta cauză, din ansamblul probatoriului administrat constând în scrisuri, a rezultat în mod determinant și deasupra oricărui dubiu rezonabil că activitatea petentului de deconectare de la S.A.C.E.T. a fost efectuată anterior anului 2008, sens în care constatările reprezentantului R.A.D.E.T. existente în procesul verbal încheiat la data de 08.03.2008 (f. 65) sunt relevante, astfel reținându-se existența operațiunii tehnico-materiale de deconectare/debranșare de la S.A.C.E.T. ca fiind efectuată în vara anului 2007. În acest sens instanța reține deplina opozabilitate față de furnizorul R.A.D.E.T a constatărilor efectuate de reprezentantul acesteia și materializate în cadrul procesului verbal din data de 08.03.2008 încheiat cu petentul BACÎ T..
În drept, conform art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Corelativ alin. 2 al art. 13 din același act normativ stipulează expres că în cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârșirii faptei.
În raport de cele expuse anterior, în prezenta cauză termenul de prescripție de 6 luni a început să curgă cel mai târziu la momentul efectuării constatării de către reprezentantul R.A.D.E.T., respectiv la data 08.03.2008, în cadrul procesului verbal menționat în care s-a reținut că petentul BACÎ T. nu mai este conectat la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice din vara anului 2007. În acest context nu se poate reține că data săvârșirii faptei contravenționale este data constatării acesteia de către agenții constatatori, astfel cum a fost relevat expres în cadrul actului administrativ sancționator nr._ (fila 8), încheiat în data de 19.11.2014, termenul de prescripție reglementat de art. 13 din O.G. nr. 2/2001 pentru contravențiile continue curgând de la data constatării numai dacă acestea nu erau epuizate la data constatării. Or, în prezenta cauză nu este incidentă această ipoteză, fapta contravențională imputată fiind epuizată la momentul realizării operațiunii tehnico-materiale de deconectare definitivă de la rețeaua centralizată de furnizare a agentului termic de către furnizorul R.A.D.E.T.
În acest sens instanța constată că o interpretare contrară a dispozițiilor art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, conform căreia termenul legal de prescripție instituit începe să curgă la moment constatării faptei contravenționale (ipoteză în care data săvârșirii faptei contravenționale coincide cu data constatării acesteia), nu numai că este contrară textului legal, dar și instituției prescripției răspunderii contravenționale în această materie. Astfel, interpretarea contrară ar genera soluția absurdă a imprescriptibilității faptei contravenționale imputate petentului, ceea este neconform cu principiile care guvernează materia răspunderii contravenționale, cu precădere în contextul în care s-ar opera cu o interpretare cu caracter in malam partem, deci defavorabilă petentului, în mod nerezonabil și nejustificat în considerarea elementelor de jurisprudență convențională expuse anterior.
În concluzie, prin probele administrate în cauză, petentul a probat în mod determinant și deasupra oricărui dubiu rezonabil că operațiunea tehnico-materială de deconectare de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice era epuizată la data de 08.03.2008 (constatări efectuate direct de reprezentantul R.A.D.E.T.), astfel că, în cauză, termenul de 6 luni stipulat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr./2001 cu referire la alin. 2 al aceluiași articol a expirat anterior dresării actului constatator nr._ (fila 8), încheiat în data de 19.11.2014, sens în care instanța constată că a intervenit prescripția dreptului de a constata și de a aplica sancțiunea contravențională, ceea ce atrage nulitatea procesului-verbal menționat. În acest context trebuie statuat că este incidentă o cauză de nulitate absolută virtuală a actului constatator, întrucât sancțiunea nulității nu este prevăzută expres de lege în acest caz, dar rezultă implicit din caracterul de ordine publică al normei legale încălcate, care vizează principiul fundamental al legalității aplicării sancțiunii contravenționale. În concret, în raport de ansamblul considerentelor formulate anterior se poate considera că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ (fila 8), încheiat în data de 19.11.2014 nu prevede în mod efectiv data săvârșirii faptei, în condițiile în care agentul constatator a consemnat ca dată a constatării și a săvârșirii contravenției, data de 23.10.2014, viciu esențial care este sancționat cu nulitatea absolută expresă de către art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională formulată de către petentul BACÎ T. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ încheiat la data de 19.11.2014 de către Primăria M. C. – Direcția Poliția Locală și va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ încheiat la data de 19.11.2014 emis de către Primăria M. C. – Direcția Poliția Locală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite ca întemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul BACÎ T., cu domiciliu în C., ., ., ., CNP_ în contradictoriu cu intimații M. C. prin PRIMAR și P. M. C., cu sediu în C., jud. C..
Anulează procesul-verbal de contravenție nr._ încheiat la data de 19.11.2014 de către Primăria M. C. –Poliția Locală.
Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
P. R. I. O. L.
Red. Jud.PRI/2ex/15.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7762/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 7745/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
