Grăniţuire. Sentința nr. 7269/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7269/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 7269/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7269

Ședința publică din data de 18.06.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: S. D.-A.

GREFIER: Postolici I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . SA și pe pârâții C. N. ADMINISTRATIA CANALELOR NAVIGABILE SA și S. R. PRIN M. FINANTELOR PUBLICE, intervenient M. T. SI INFRASTRUCTURII, având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin reprezentant convențional avocat A. C., celelalte părți fiind lipsă.

Instanța constată că procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că, s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 15.06.2015, de către pârâta C. N. Administratia Canalelor Navigabile SA note scrise cu privire la competența materială față de valoarea precizată de reclamantă.

Instanța pune în discuția părților prezente excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. invocată raportat la valoarea obiectului cererii.

Reclamanta prin reprezentant arată că deși dosarul are număr înregistrat în anul 2015 este pe procedură veche. Arată că potrivit art. 2 din procedura veche sunt de competența tribunalelor procesele care au o valoarea de 500.000 lei cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, indiferent de valoare, care au fost date în competența judecătoriilor.

La întrebarea instanței care este obiectul principal al prezentului dosar reclamanta prin reprezentant arată că obiectul principal al dosarului este grănițuire, iar în subsidiar obiectul dosarului este revendicare. Arată că atât obiectul dosarului cât și valoarea nu au fost modificate. Arată că în primul ciclu procesual există decizia Înalte Curți de Casație și Justiție care are autoritate de lucru judecat atât sub aspectul funcțional cât și sub aspectul competenței materiale a instanței. Arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că o asemenea cerere de grănițuire și revendicare este de competența materială a judecătoriei.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția competenței materiale a Judecătoriei Constanță invocată la termenul anterior.

REFERAT:

După apelarea cauzei dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă pentru pârâta S. R. prin M. Finantelor Publice reprezentant legal consilier juridic T. D., celelalte părți fiind lipsă.

Instanța îi comunică reprezentantului legal al pârâtei S. R. prin M. Finantelor Publice faptul că s-a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. cu privire la valoarea obiectului acțiunii și faptul că s-a rămas în pronunțare pe excepția astfel invocată.

Pârâta S. R. prin M. Finantelor Publice prin reprezentant depune la dosarul cauzei Anexa 2 a Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1055/2013 și solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C. în favoarea Tribunalului C..

INSTANȚA,

În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.10.2011, sub numărul de dosar_/212/2011, reclamanta P. T. CEREALS S.A. a chemat în judecată pe pârâta C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA CANALELOR NAVIGABILE S.A., solicitând:

- stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile părților în conformitate cu titlurile de proprietate, respectiv contract de vânzare-cumpărare nr. 2556/19.11.2001, contract de vânzare-cumpărare nr. 2555/19.11.2001 și act adițional nr. 464/13.03.2002;

- obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și liniștită folosință reclamantei suprafața de_ mp reprezentând terenul care se suprapune pe planurile cadastrale deținute de părți – pe calea acțiunii în revendicare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deține în proprietate imobilul situat în Loc. Agigea ., înscris în cartea funciară cu numărul 209, având nr. cadastral 88, în temeiul următoarelor acte de proprietate: contract de vânzare-cumpărare nr. 2556/19.11.2001, contract de vânzare-cumpărare nr. 2555/19.11.2001 și act adițional nr. 464/13.03.2002.

Reclamanta a învederat că între terenul său și terenul pârâtei nu există o delimitare convențională, motiv acre generează neînțelegeri.

Cu privire la cererea în revendicare, reclamanta a afirmat că a constata suprapunerea proprietăților când a solicitat Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară actualizarea datelor cadastrale. Cererea a fost respinsă cu motivarea că în urma măsurătorilor eronate pârâta a ocupat abuziv suprafața de_ mp din terenul în suprafață totală de 5 ha proprietatea reclamantei.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 560 și 563 Cod civil.

În susținerea cererii au fost anexate înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 08.02.2012 reclamanta și-a completat cadrul procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât și a STATULUI prin M. FINANȚELOR PUBLICE, arătând că acesta este proprietarul terenului concesionat de C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA CANALELOR NAVIGABILE S.A. și care, în mod abuziv, a acaparat o suprafață din terenul reclamantei (f.35).

La data de 16.03.2012 pârâtul STATULUI prin M. FINANȚELOR PUBLICE a depus întâmpinare și cerere de introducere în cauză a Ministerului T. și Infrastructurii (f.116-119), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A arătat că prin adresa nr._/08.03.2012, M. Finanțelor Publice – Direcția Generală de Legislație și Reglementare în Domeniul Activelor Statului i-a comunicat că în inventarul centralizat al bunurilor proprietatea publică a statului aprobat prin H.G. nr. 1705/2006 se află terenul în suprafață de 3.466.161 mp situat pe teritoriul Agigea și înscris la numărul cadastral_ în administrarea Ministerului T. și Infrastructurii și concesionat Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile S.A. A susținut că terenul în cauză se află în administrarea Ministerului T. și Infrastructurii.

La aceeași dată, pârâta C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA CANALELOR NAVIGABILE S.A. a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, învederând că titularul dreptului este Ministerului T. și Infrastructurii.

Totodată, pârâta C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA CANALELOR NAVIGABILE S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. raportat la natura juridică a terenului revendicat, afirmând că litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului sunt de competența instanței de contencios administrativ în baza art. 23 din Legea nr. 213/1998.

De asemenea, pârâta a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, afirmând că cererea a fost timbrată la valoarea provizorie de 5000 lei, care este derizorie raportat la suprafața de_ mp, iar terenul revendicat aparține domeniului public al statului, ea fiind titulara unui drept de concesiune.

La data de 29.05.2012 a formulat întâmpinare intervenientul forțat M. T. și Infrastructurii, prin care a invocat excepția necompetenței materiale pe aceleași considerente invocate de pârâta C. Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A. și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că dreptul de proprietate aparține statului, el fiind administrator.

Prin Sentința civilă nr._/17.07.2012 Judecătoria C. a admis excepția necompetenței materiale raportat la natura juridică a terenului revendicat și a declinat cauza în favoarea Tribunalului C..

Prin Sentința civilă nr. 863/15.02.2013 Tribunalul C. – Secția de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului invocată din oficiu și a declinat cauza Judecătoriei C.. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul C. a sesizat Curtea de Apel C. cu soluționarea conflictului.

Prin Sentința civilă nr. 6/CA din data de 03 aprilie 2013, Curtea de Apel C. a stabilit competența în favoarea Judecătoriei C.. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. T., recurs respins ca neîntemeiat prin Decizia nr. 585/07 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.02.2015, sub numărul de dosar_ .

La termenul de judecată din data de 23.04.2015, pentru soluționarea excepției insuficientei timbrări invocată de pârâta C. Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A., precum și pentru verificarea competenței Judecătoriei în raport de valoarea obiectului cererii, instanța a pus în vedere reclamantei să precizeze valoarea obiectului potrivit grilei notarilor publici și să completeze taxa judiciară de timbru la valoarea precizată, apreciind că valoarea de 5000 lei este derizorie față de suprafața revendicată.

La termenul de judecată din data de 21.05.2015 reclamanta a precizat valoarea obiectului la_,1 lei și a completat taxa judiciară de timbru cu suma de_,531 lei (f.19).

Față de valoarea precizată, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..

Cu privire la această excepție, instanța reține că potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) din codul de procedură civilă de la 1865: Tribunalul judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor în materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.

Aceste dispoziții legate stabilesc competența materială a Tribunalului de a soluționa cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

În conformitate cu disp. art. 159¹ alin. (2) Cod procedură civilă, necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Având în vedere că, potrivit precizărilor reclamantei, obiectul cererii este de 984.53,1 lei, instanța apreciază că în cauză competența materială aparține Tribunalului C..

Instanța apreciază că obiectul principal al cererii este revendicarea, grănițuirea fiind un capăt accesoriu, având în vedere că numai după stabilirea în concret a suprafețelor deținute de părți în proprietate se poate efectua și delimitarea acestora.

Contrar afirmațiilor reclamantei, Sentința civilă nr. 6/CA din data de 03 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în regulatorul de competență nu are autoritate de lucru judecat, prin aceasta stabilindu-se doar natura civilă a litigiului față de motivele invocate de pârâtă în susținerea excepției necompetenței materiale.

Excepția necompetenței materiale raportat la valoarea obiectului cererii este o altă excepție față de cea analizată în soluționarea regulatorului de competență prin Sentința civilă nr. 6/CA din data de 03 aprilie 2013.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. față de valoarea obiectului cererii și va declina cauza în favoarea Tribunalului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. în raport de valoarea pricinii, excepție invocată din oficiu.

Declină competența soluționării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta P. T. CEREALE S.A. cu sediul procesual ales în C., .. 54, etaj P, . în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA CANALELOR NAVIGABILE S.A. cu sediul în Agigea, ., J. C., S. ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 și cu intervenientul forțat M. T. ȘI INFRASTRUCTURII cu sediul în București, Bulevardul D. G. nr. 38, sector 1, în favoarea TRIBUNALULUI C..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. D.-A. Postolici I.

Red. Jud. S. D. A. /30 .06.2015 / 7 ex

Tehored. Gr. P. I. / 30.06.2015

emis 5 ..2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr._

Către,

TRIBUNALULUI C.

J. C.

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 7269 pronunțată la data de 18.06.2015 în dosarul civil cu nr. de mai sus, s-a dispus declinarea prezentei cauze spre competentă soluționare în favoarea dumneavoastră.

PREȘEDINTE GREFIER

S. D.-AlexandraPostolici I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Sentința nr. 7269/2015. Judecătoria CONSTANŢA