Pretenţii. Sentința nr. 7265/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7265/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 7265/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7265
Ședința publică din data de 18.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. D.-A.
GREFIER: Postolici I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . SRL și pe pârât C. O., chemat în garanție . VIENNA INSURANCE GROUP SA având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta personal, reclamanta și chemata în garanție fiind lipsă.
Instanța constată că procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Pârâta se legitimează cu CI . nr._.
La interpelarea instanței, pârâta arată că își însușește tranzacția încheiată cu reclamanta.
La interpelarea instanței pe cererea de chemare în garanție, pârâta arată că renunță la cererea de chemare în garanție împotriva chematei în garanție . Vienna Insurance Group SA.
Instanța ia act că pârâta își însușește tranzacția depusă de reclamantăă și că dorește să renunțe la cererea de chemare în garanție împotriva chematei în garanție . Vienna Insurance Group SA și că își însușește tranzacția încheiată cu reclamanta. Totodată, apreciază lăsarea cauzei la a doua strigare.
La doua strigarea a cauzei se prezintă chemata în garanție prin reprezentant convențional avocat C. A. în substituire pentru avocat S. Giulian, celelalte părți fiind lipsă.
Instanța îi comunică chematei în garanție prin reprezentant că pârâta a renunțat la cererea de chemare în garanție împotriva chematei în garanție . Vienna Insurance Group SA și că pârâta și-a însușit tranzacția încheiată cu reclamanta.
Reprezentantul chematei în garanție solicită să se ia act de renunțarea la judecată, arătând că nu are pretenții față de pârâtă.
REFERAT
După apelarea cauzei dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă reclamanta prin administrator F. M. care se legitimează cu CI . nr._.
La interpelarea instanței, acesta arată că își însușește tranzacția încheiată cu pârâta.
Instanța rămâne în pronunțare pe tranzacția încheiată de reclamantă cu pârâtă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.06.2014, sub nr. de dosar_, reclamanta E. A. ENB S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta C. OLGUȚA, solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 1331,38 lei reprezentând rest contravaloare factură nr._/25.04.2013, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data de 26.04.2013 și până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 08.04.2013 a încheiat cu pârâta, la solicitarea acesteia din urmă, "Comanda de lucrări service" . nr._ pentru reparația autoturismului marca Land Rover, model FreeLander 2, cu nr. de înmatriculare_ . La data de 23.04.2013 i s-a comunicat pârâtei devizul de lucrări, aceasta dându-și acordul cu privire la efectuarea acestor operațiuni.
A învederat reclamanta că pentru manopera efectuată și pentru piesele înlocuite a emis factura fiscală . nr._/25.04.2013 în valoare de 7161,38 lei, la aceeași dată pârâta ridicând autoturismul, factura având termen de plată la data de 25.04.2013.
În continuare, reclamanta a arătat că pârâta a achitat suma de 5830 lei, rămânând de achitat suma de 1331,38 lei.
În drept reclamanta a invocat disp. art. 1164, 1270, 1469 și 1548 Cod civil.
În susținerea cererii au fost anexate înscrisuri.
La data de 07.10.2014 pârâta a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție împotriva A. ROMÂNEASCĂ – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., afirmând că societatea de asigurare este cea care trebuie să efectueze plata.
Prin încheierea de ședință din data de 22.01.2015 instanța a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A. ROMÂNEASCĂ – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A.
La data de 13.03.2015 chemate în garanție A. ROMÂNEASCĂ – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a depus precizări, arătând că a achitat despăgubirile încă din data de 01.11.2013, în sumă de 5815 lei către pârâtă, conform solicitării acesteia. A susținut că pârâta a înțeles să achite contractul de asigurare cu o clauză specială numită "CASCO AVANTAJ", potrivit căreia, în schimbul acordării unei reduceri a primei de asigurare, asiguratul a acceptat ca remedierea oricăror daune să se efectueze fie în unitățile service care au încheiate convenții de colaborare cu societatea A. ROMÂNEASCĂ – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., fie în orice alte unități service autorizate RAR, caz în care despăgubirea va fi calculată conform evaluării asigurătorului și se va achita direct asiguratului. A alegat că reclamanta nu a respectat aceste prevederi și a prezentat un deviz de reparații emis de o unitate service care nu are încheiată convenție cu A. ROMÂNEASCĂ – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., situație în care s-a procedat la calcularea cuantumului despăgubirii conform art. 1 lit. b) din clauza specială.
La data de 07.04.2015 reclamanta a depus o tranzacție încheiată cu pârâta, solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre de expedient care să consfințească tranzacția dintre cele două părți (f.110-111).
Totodată, la termenul de judecată din data de 18.06.2015 pârâta a declarat că renunță la judecata cererii de chemare în garanție formulată împotriva A. ROMÂNEASCĂ – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A.
Cu privire la tranzacția dintre cele două părți încheiată la data de 03.03.2015, față de manifestarea de voință a părților, instanța, constată că aceasta a fost făcută în formă scrisă, reprezintă manifestarea de voință a părților, iar consimțământul părților a fost luat și personal de instanță la termenul de judecată din data de 18.06.2015 și nu contravine normelor de ordine publică, astfel că, în baza dispozițiilor art. 438-439 Cod procedură civilă raportat la art. 2267-2278 cod civil va lua act de tranzacție și va consfinți învoiala părților.
În ceea ce privește cererea de renunțare la judecată formulată de pârâtă împotriva chematului în garanție A. ROMÂNEASCĂ – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă. Constatând că cererea de renunțare la judecată a fost făcută verbal în fața instanței, pârâta C. OLGUȚA (reclamantă în cererea de chemare în garanți) declarând în mod expres că renunță la pretențiile formulate împotriva chematei în garanție, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 406 Cod procedură civilă, instanța, în temeiul principiului disponibilității și a dispozițiilor legale menționate, va constata că pârâta C. OLGUȚA a renunțat la judecata cererii de chemare în garanție formulată împotriva A. ROMÂNEASCĂ – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 438-441 C.pr.civ. ia act de înțelegerea părților cuprinsă în înscrisul intitulat „Tranzacție” încheiat la data de 03.03.2015, cu următorul conținut:
"I. PĂRȚILE CONTRACTANTE
1.1.Societatea Comerciala E. A. ENB S.R.L., cu sediul social in . Mangaliei nr. 78 A, etaj 1, camera 4, mun. Constanta, jud. Constanta,
inregistrata la Oficiul Registrului Comerțului de pe langa Tribunalul Constanta sub nr. J
13 / 3294 / 2007, având CUI: RO_, reprezentata legal prin dl. F. M.
in calitate de Administrator, în calitate de reclamant in dosarul nr_ / 212 / 2014
aflat pe rolul Judecătoriei Constanta, Secția Civila
Și
1.2.C. O., cu domiciliul in ., oras Năvodari, județul
Constanta, având C.N.P._, în calitate de parat in dosarul nr_ /
212 / 2014 aflat pe rolul Judecătoriei Constanta, Secția Civila
au convenit ca, prin concesii reciproce, să lichideze litigiul dintre ele în legătură cu executarea unor contracte comerciale.
(…)
2.2.Părțile, în virtutea prevederilor prezentului contract, au convenit următoarele:
2.2.1.S.C. E. A. ENB S.R.L. a primit de la C. O. suma de 1331,38 lei reprez. partial c/val. factura nr_ / 25.04.2013, 553,24 lei reprez. dobânda penalizatoare si 148 lei reprez taxa judiciara.
2.2.2.. SRL renunța la alte pretenții fata de C. O. derivând din reparația auto efectuata perioada 08 - 25 aprilie 2013 la autoturismul marca Land Rover, model Freelander 2, . SALFA24C98H063613, având nr. de inmatriculare_ ce a aparținut dnei C. O..
Ambele părți declară în mod expres că, prin prezentul contract, au lichidat, irevocabil,
orice pretenții izvorâta din reparația mai sus menționata, litigiul dintre ele fiind în mod
definitiv și irevocabil stins.
2.4.Aceasta intelegere reprezintă voința noastră libera, neviciata, act pe care il vom
depune la instanța judecătoreasca cu rugămintea de a fi consfințit printr-o hotărâre
judecătoreasca definitiva (fara drept de apel).
2.5.Prezentul contract servește celor două părți pentru clasarea cauzei aflata pe rol la Judecătoria Constanta, precum și la efectuarea mențiunilor necesare în evidența contabilă a fiecăreia dintre ele.
2.6.Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de 3 (trei) exemplare, cate unul pentru fiecare parte si unul pentru instanța".
Ia act că pârâta C. OLGUȚA având CNP_ cu domiciliul în Năvodari, . B, județ C. a renunțat la judecata cererii de chemare în garanție împotriva A. ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GORUP S.A. cu sediul în C., Bulevardul Tomis nr. 142, . C..
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul C.. Cererea de recurs se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
S. D.-AlexandraPostolici I.
Red. Jud. S. D. A. / 21.12.2015 / 5 ex
Tehored. Gr. P. I. / 21.12.2015
emis 3 ..2015
← Evacuare. Sentința nr. 7264/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7266/2015.... → |
---|