Obligaţie de a face. Sentința nr. 5767/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5767/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 5767/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5767/2015

Ședința din data de 19.05.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant F. C., reclamant F. G. și pe pârât I. I., pârât I. P. C., având ca obiect obligație de a face.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 05.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.05.2015 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.10.2013 sub nr._, reclamanții F. C. și F. G. au chemat în judecată pârâții I. I. și I. P. C., solicitând instanței să dispună obligarea acestora la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul proprietatea acestora, situați în localitatea C., jud. C., iar în caz de refuz să fie autorizați să realizeze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, pârâții au arătat că prin Sentința civilă nr. 994 pronunțată de Judecătoria C. la data de 25.01.2013, irevocabilă, pârâții au fost obligați să la se reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 36,42 mp teren ocupată din imobilul proprietatea reclamanților, stabilindu-se linia de hotar dintre cele două proprietăți ca fiind segmentul de dreaptă cuprins între punctele 10-16-28-23 stabilit prin Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert B. C., iar pentru aducerea la îndeplinire a acestei sentințe au apelat la executorul judecătoresc O. S., prin Încheierea nr._//09.12.2013 fiind încuviințată de Judecătoria C. executarea silită .

Reclamanții au arătat că la data de 11.02.2014, apărătorul lor s-a deplasat la fața locului împreună cu executorul judecătoresc și expertul tehnic B. D., constatându-se că pârâții și-au edificat un gard și construcții pe terenul lor, motiv pentru care executorul a constatat un impediment la executare.

Reclamanții au arătat că pârâții au edificat cu rea credință construcțiile pe terenul lor, în perioada în care hotărârea de revendicare fusese admisă de Judecătoria C..

În drept, s-au invocat prevederile art. 582, 1483, 1516, 1528, 1529 și urm. Cod civil.

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivare au arătat că, construcțiile care fac obiectul acestei acțiuni sunt latura de gard dinspre terenul reclamanților, construit cu autorizație în anul 2007 și garajul din zidărie construit cu autorizație în anul 2013.

În privința gardului, pârâții au arătat că la momentul edificării aveau convingerea fermă că terenul le aparține, chiar instanța constatând în considerentele sentinței civile nr. 994/25.01.2013 faptul că sunt de bună credință.

Pârâții apreciază astfel că, fiind de bună credință, reclamanții nu pot invoca decât accesiunea imobiliară artificială, fără a putea cere demolarea sau desființarea construcției.

Pârâții au formulat de asemenea cerere reconvențională, solicitând instanței să se constate că sunt constructori de bună credință, iar în cazul în care reclamanții își vor preciza acțiunea în sensul că invocă accesiunea imobiliară artificială, solicită pe cale reconvențională despăgubirea conform opțiunii reclamanților, fie cu valoarea materialelor și manoperei, fie cu valoarea de piață și instituirea unui drept de retenție asupra clădirilor până la plata valorii acestora.

În privința garajului, pârâții arată că faptul că era în curs un proces de grănițuire-revendicare nu răstoarnă prezumția de bună-credință.

În drept pârâții au invocat prevederile art. 494 alin. 3 teza a II Vechiul cod civil și art. 581 și 585 Noul Cod civil.

În probațiune pârâții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională, arătând că nu înțeleg să își modifice sau să își completeze acțiunea în sensul dorit de pârâți și au solicitat respingerea cererii reconvenționale ca nefondată.

În probațiune, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator al cauzei, instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 994/25.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2007*, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1218/14.11.2013 pronunțată de Tribunalul C., a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții F. C. și F. G. în contradictoriu cu pârâții reclamanți-reconvențional IMOȘANU I. și IMOȘANU P.-C., pârâții fiind obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 36,42 mp teren, ocupată din imobilul proprietatea reclamanților, situat în localitatea C., dobândit în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2904/ 25.10.2004 la BNP M. Sacaleanu (înscris în CF nr. 1131 a localității C.), delimitat de punctele 17-22-23-28-16-10 din Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert B. C.), stabilindu-se de asemenea și linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și cea a pârâților ca fiind segmentul de dreapta cuprins intre punctele 10-16-28-23 stabilit prin Raportul de expertiza tehnica judiciară întocmit de expert B. C. (anexa 2).

Instanța a admis în parte cererea reconvențională, în sensul admiterii capătului de cerere privind grănițuirea proprietății reclamanților de cea a pârâților reclamanți reconvențional și a respins capătul de cerere privind revendicarea suprafeței 35,6 mp.

Pentru punerea în executare a acestei sentințe, reclamanții s-au adresat executorului judecătoresc O. S., fiind constituit dosarul de executare silită nr. 674/2013.

Conform procesului-verbal încheiat la data de 11.02.2014 (f 20), executorul judecătoresc s-a deplasat împreună cu reprezentantul ales al reclamanților și expertul tehnic judiciar B. D. la fața locului, iar din măsurătorile efectuate de expert a rezultat faptul că pe terenul creditorilor urmăritori se află edificat un gard și construcții. Astfel, executorul a constatat un impediment la executarea silită.

Prin întâmpinarea formulată (f 40), pârâții au recunoscut că au edificat pe terenul reclamanților un gard, conform autorizației de construire nr. 85/30.03.2007 și un garaj conform autorizației de construire nr. 202/19.06.2013, solicitând însă să se constate buna credință a acestora la edificarea construcției.

În ceea ce privește gardul, deși pârâții susțin faptul că a fost edificat conform autorizației de construire nr. 85/30.03.2007, emisă înainte de introducerea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr._/212/2007, instanța reține faptul că în cauză nu s-a făcut dovada momentului edificării efective a acestuia, iar din cuprinsul dosarului nr._/212/2007* nu rezultă faptul că la pronunțarea sentinței, instanța ar fi avut în vedere existența acestuia.

Însă, indiferent de momentul edificării gardului, având în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 994/25.01.213 instanța a stabilit linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și cea a pârâților ca fiind segmentul de dreaptă cuprins între punctele 10-16-28-23 stabilit prin Raportul de expertiză tehnica judiciară întocmit de expert B. C. și de asemenea a admis capătul de cerere privind grănițuirea proprietății reclamanților de cea a pârâților reclamanți reconvențional, pârâții erau obligați să stabilească linia de hotar conform sentinței judecătorești, raporturile dintre părți nefiind guvernate de prevederile art. 494 Cod civil din 1864 referitoare la accesiune, ci prevederile art. 584 Cod civil referitoare la acțiunea în grănițuire. Astfel, desființarea limitei de hotar anterioare și crearea unei noi limite de hotar conform prevederilor sentinței judecătorești trebuie să se realizeze în baza Sentinței civile nr. 994/25.01.2013, indiferent de buna sau reaua credință a constructorului la edificarea gardului.

În ceea ce privește edificarea construcției, instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 103 din Legea nr. 71/2011, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite. Prin urmare, în ceea ce privește edificarea construcției sunt aplicabile prevederile Noului Cod civil.

Conform art. 582 din Noul Cod civil „(1) În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de rea-credință, proprietarul imobilului are dreptul:

a) să ceară instanței să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, cu plata, la alegerea sa, către autorul lucrării, a jumătate din valoarea materialelor și a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului; sau

b) să ceară obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia; sau

c) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.

(2) Desființarea lucrării se face, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, pe cheltuiala autorului acesteia, care este ținut totodată să repare orice prejudicii cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosință.”

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă faptul că în situația în care constructorul este de rea credință, proprietarul terenului are dreptul de a solicita acestuia să își ridice construcțiile edificate pe terenul său, astfel că instanța urmează să analizeze caracterul de constructor de bună/rea credință al pârâților, care face de altfel și obiectul cererii reconvenționale.

Constructorul de rea-credință este acea persoană care construiește pe un teren despre care știe sau ar fi trebuit să știe că nu îi aparține, adică cel care deține terenul în temeiul unui titlu ale cărui vicii îi sunt cunoscute, detentorul sau cel care uzurpează terenul.

În considerentele sentinței civile 994/25.01.2013 (f 7 – par 2) s-a reținut cu putere de lucru judecat, faptul că pârâții din prezenta cauză au luat la cunoștință de existența unei suprapuneri de teren cu ocazia efectuării unei identificări reale a loturilor, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, acesta fiind și rațiunea pentru care le-a fost admisă cererea în garanție având ca obiect răspunderea pentru evicțiune.

Instanța reține de asemenea că autorizația de construire nr. 202/19.06.2013 a fost emisă după pronunțarea sentinței civile 994/25.01.2013, hotărâre care era definitivă conform art. 377 alin. (1) Cod procedură civilă din 1865, astfel cel mai târziu începând cu data pronunțării sentinței civile menționate, a încetat buna-credință a pârâților raportat la calitatea de proprietar asupra terenului în suprafață de 35,6 mp.

Buna-credință a constructorului se raportează la momentul edificării construcției și constă în convingerea lui, lipsită de îndoială în perioada efectuării lucrărilor, că execută lucrarea pe terenul ce le aparține. Or, în speța de față, reclamanții au avut o atitudine activă, introducând acțiunea în revendicare de la data de 19.12.2007, acțiunea fiind admisă prin Sentința civilă nr._/14.12.2010 (dosarul fiind trimis spre rejudecare doar pentru lipsa avizului OCPI pentru raportul de expertiză), iar pârâții au solicitat emiterea unei autorizații de construire și au edificat construcția după admiterea acțiunii în revendicare.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a fi autorizați să ridice construcțiile pe cheltuiala pârâților, în caz de refuz a acestora de ridicare a construcțiilor de bună-voie, instanța reține că această solicitare este întemeiată, întrucât conform prevederilor art. 1528 Cod civil, „În cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația.

Pentru toate aceste considerente, reținând reaua credință a pârâților, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâții să ridice construcțiile edificate de aceștia pe imobilul situat în localitatea C., județul C., în suprafață de 36,42 mp, identificat prin Sentința civilă nr. 994/25.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2007*, iar în caz de refuz, autorizează reclamanții să le ridice pe cheltuiala pârâților.

Având în vedere soluția pronunțată asupra cererii principale, instanța va respinge cererea reconvențională formulată de pârâți, ca neîntemeiată.

În baza art. 453 alin. 1 C.proc.civ. instanța va obliga pârâții la plata către reclamant a sumei de 2020 lei reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 20 lei taxă judiciară de timbru datorată și 2000 lei onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanții F. C. și F. G. ambii cu domiciliul ales în CONSTANTA, ., ., ., J. C. în contradictoriu cu pârâții I. I. și I. P. ambii cu domiciliul în CUMPANA, ., J. C..

Obligă pârâții să ridice construcțiile edificate de aceștia pe imobilul situat în localitatea C., județul C., în suprafață de 36,42 mp, identificat prin Sentința civilă nr. 994/25.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2007*, iar în caz de refuz, autorizează reclamanții să le ridice pe cheltuiala pârâților.

Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 2020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 20 de lei taxă de timbru și 2000 lei onorariu de avocat.

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâți, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată astăzi, 19.05.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.

Red. Jud. D.D.2ex/ 29.06.2015

Emis 4 comunicări, la data de

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 5767/2015. Judecătoria CONSTANŢA