Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4360/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4360/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4360/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4360
Ședința publică din data de 17.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. M.
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil formulată de creditor . SRL, cu sediul procesual ales în C., la av. Libu I., .. 29, ., ., în contradictoriu cu debitor ., cu sediul procesual ales în C., la av. Litcanu G., ., ., având ca obiect, ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constată depusă la dosarul cauzei din partea creditoarei prin serviciul registratură, la data de 16.04.2015, cerere de renunțare la judecată și de restituire a taxei de timbru.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 19.01.2015, creditorul S.C. G.F.C R. CONTACT S.R.L, în contradictoriu cu debitorul S.C. A. S. S.A, a solicitat obligarea debitorului la plata sumei de 3456,63 lei reprezentând debit principal rezultat din contravaloarea facturilor fiscale . G. nr._/28.03.2012 și_/26.03.2012, precum și a sumei de 30.338,70 lei reprezentând penalități contractuale calculate la valoarea debitului principal de la scadență și până la data de 11.11.2014, precum și în continuare în cuantum procentual de 1% pe zi de întârziere până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
La data de 16.04.2015 (anterior primului termen), se constată a fost depusă de către creditor prin serviciul registratura, cerere de renunțare la judecată.
Potrivit art. 406 din Codul de procedură civilă., „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.”
Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 din Codul de procedură civilă, poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs, fie prin cerere scrisa, fie verbal în ședință publică.
În cauza de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege enunțat anterior, și astfel va lua act de renunțarea la judecată.
Cu privire la cererea de restituire a taxei de timbru în cuantum de 200 lei achitată conform chitanței . XWM 5539323PJ/11.09.2014, instanța reține următoarele:
Conform art. 45 alin. 1 lit. d din OUG nr. 80/2013, „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: d) (…)când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât”.
În speță, cererea de renunțare la judecată a fost formulată la 16.04.2015, ulterior comunicării cererii de chemare în judecată către debitor, respectiv 19.02.2015, motiv pentru care instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către creditor privind restituirea taxei de timbru.
Se constată că nu s-a solicitat și obligarea la plata onorariului de avocat în cuantum de 1000 lei (fila 9) conform chitanței nr._/19.01.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecată a reclamantului, . SRL, CIFRO_, cu sediul procesual ales în C., la av. Libu I., .. 29, ., ., în contradictoriu cu debitor ., cu sediul procesual ales în C., la av. Litcanu G., ., ..
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către creditor privind restituirea taxei de timbru.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. D. S.
Red.jud.L.M./21.04.2015
tehnored. D.S./30.04.2015
Emis 2 comunicări, la data de 30.04.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4367/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3215/2015.... → |
---|