Pretenţii. Sentința nr. 3225/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3225/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 3225/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3225/2015
Ședința publică din data de 20.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte - G. M.
Grefier - C. B.
Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Asociația de proprietari nr. 411 C., cu sediul în municipiul C., ., .. C., în contradictoriu cu pârâtul A. M., cu domiciliul în municipiul C., ., ., jud. C., având ca obiect „pretenții civile”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta Asociația de P. 411, doamna avocat B. R. ce depune la dosar împuternicire avocațială ./_/2013, lipsă fiind pârâtul A. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S–a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul reclamantei depune la dosar dovada comunicării cererii precizatoare și a înscrisurilor atașate acesteia și interogatoriul pentru a fi administrat pârâtului.
Instanța constată lipsa pârâtului A. M. de la interogatoriu, acest aspect urmând a fi avut în vedere la momentul deliberării.
Interpelat fiind, avocatul reclamantei arată că asociația de proprietari a înțeles a chema în judecată, în calitate de pârât, doar pe A. M., chiar dacă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar rezultă că aceasta are calitatea de coproprietar, alături de soția sa.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 din Codul de procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și, potrivit art. 392 din Codul de procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente, pe fondul cauzei.
Avocatul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a formulată și precizată, respectiv obligarea pârâtului la plata sumelor arătate în ultima cerere din dosar și a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat.
În temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.10.2014, sub număr dosar_/ 212/ 2014, reclamanta Asociația de proprietari nr. 411 C. a chemat în judecată pe pârâtul A. M., solicitând obligarea acestuia la plata următoarelor sume de bani:
- 5791.27 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2013 - august 2014;
- 2413.02 lei, reprezentând penalități de întârziere;
- cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul și familia sa locuiesc în imobilul- apartament situat în municipiul C., ., ., jud. C., iar din anul 2012 nu a mai achitat întreținerea lunară, potrivit listelor de plată, astfel că s-au acumulat datoriile arătate în petitul cererii. Pârâtul datorează și penalități de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi, în baza Hotărârii adunării generale a asociației din data de 18.04.2013, debitorul fiind de drept în întârziere iar scadența obligațiilor de plată fiind la 15 zile de la data afișării listelor de plată lunare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 14, 45, 46, 50 din Legea nr. 230/ 2007, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform prevederilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/ 2007.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 205 din Codul de procedură civilă.
La data de 05.03.2015, reclamanta a depus la dosar cerere adițională (f. 66), prin care și-a modificat pretențiile, aratând că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 6292.27 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei aprilie 2013 - ianuarie 2015 și penalități de întârziere în cuantum total de 2648.06 lei.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviințată reclamantei; totodată, instanța a încuviințat reclamantei și proba cu interogatoriul pârâtului, însă acesta din urmă nu s-a înfățișat la termenul din data de 20.03.2015 pentru a răspunde la interogatoriu.
Analizând materialul probator al dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul A. M. deține în proprietate, împreună cu soția sa A. Z., locuința situată în municipiul C., ., ., jud. C., astfel cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. „C. Budei” sub nr. 4380/ 15.09.1999 (f. 53-54), imobilul aflându-se în condominiul administrat de Asociația de proprietari nr. 411 C..
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/ 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari - „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.
Art. 3 lit. j) din același act normativ prevede că prin cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari se înțelege „suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar”.
Conform art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/ 2007 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/ 2007 - „cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă”.
Reiese, așadar, din cuprinsul normelor juridice evocate anterior că pârâtul din prezenta cauză au dobândit calitatea de debitor în cadrul unui raport juridic, al cărui conținut constă în dreptul de creanță al asociației de proprietari reclamante de a primi plata cheltuielilor de întreținere, respectiv obligația corelativă a pârâtului de a le achita.
Din listele de plată lunare și din fișa apartamentului 22 - exhibate de reclamantă (f. 12-46; 67-75), reiese că proprietarul apartamentului în discuție datorează asociației de proprietari cheltuieli de întreținere în valoare de 6292.27 lei, aferente perioadei aprilie 2013 - ianuarie 2015.
Pârâtul avea obligația să achite creanțele către asociație în termen de 20 de zile calendaristice de la afișarea fiecărei liste lunare de plată, potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/ 2007, coroborat cu art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/ 2007l. Cu toate acestea, A. M. nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că a achitat sumele de bani pe care le datora reclamantei, astfel că instanța reține temeinicia cererii reclamantei în ceea ce privește debitul principal pretins.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere calculate asupra debitului principal de 6292.27 lei, cuantumul acestora a fost calculat de asociație la valoarea de 2648.06 lei.
Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/ 2007 - „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0.2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”.
În cazul de față, asociația a stabilit, prin procesul-verbal al adunării generale din data de 18.04.2013 (f. 11), să fie aplicate penalități de întârziere în cuantum procentual de 0.2%, pentru fiecare zi de întârziere la plata cotelor de întreținere.
Așa fiind, se reține temeinicia cererii și în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de asociația de proprietari.
Referitor la cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, observând că acesta se află în culpă procesuală, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța îl va obliga să plătească reclamantei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, dovedit prin chitanța . nr. 370/ 01.10.2014 (f. 5).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată și modificată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 411 C., în contradictoriu cu pârâtul A. M..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume de bani:
- 6292.27 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente imobilului din municipiul C., ., ., jud. C., pentru perioada aprilie 2013 - ianuarie 2015;
- 2648.06 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi, calculate asupra debitului principal de 6292.27 lei;
- 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
Red. jud. M.G./27.07.2015;
Tehnored. jud. M.G./27.07.2015/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3233/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3226/2015.... → |
---|