Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 762/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 762/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 7662/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.762

Ședința publică din data de 24.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D. G.

Grefier: M. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât ., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.

Dezbaterile asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant au avut loc în ședința publică din 12.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face corp comun cu prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la 24.06.2015, iar după ce a deliberat, instanța a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant legal, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.03.2015 sub număr unic de dosar_, creditoarea . a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată față de debitoarea . prin care aceasta să fie obligată la plata sumei de 1189,46 de lei, reprezentând contravaloare chirie, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost formulată de creditoare prin reprezentant legal – director general A. P. N..

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013-1021 Cod procedură civilă, art. 113 alin. 1 pct. 3 și art. 116 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii sale, creditoarea a depus înscrisuri, respectiv contractul de închiriere nr. 1/29.05.2013, certificat de înregistrare al debitoarei, factura fiscală nr._/30.09.2013, somația de plată, borderou trimiteri de acte, dovada confirmării de primire.

Debitoarea, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin rezoluția din data de 27.04.2015 de stabilire a primului termen de judecată, instanța de judecată a pus în vedere creditoarei, prin citație, să facă dovada calității de reprezentant legal a directorului general semnatar al cererii de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 151 alin. 4 Cod procedură civilă.

Creditoarea a primit citația – potrivit dovezii de înmânare de la fila 19, confirmând primirea citației prin adresa primită la data de 09.06.2015 – fila 21. Instanța constată că această adresă este semnată de alt director general decât cel care a semnat cererea introductivă

Pentru termenul de judecată din data de 12.06.2015, creditoarea nu a înțeles să facă dovada calității de reprezentant legal a directorului general al societății, prin depunerea extrasului ORC, potrivit art. 151 alin. 4 Cod procedură civilă (Reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor).

Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. 1 din Codul de procedură civilă, când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

Se observă că reclamantei i s-a acordat un termen în interiorul căruia să facă dovada calității de reprezentant legal a semnatarului cererii, însă aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței de a depune extrasul ORC din care să reiasă că directorul general semnatar al cererii de chemare în judecată este împuternicit să reprezinte societatea reclamantă.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu s-a acoperit lipsa dovezii calității de reprezentant legal, instanța va anula cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal, invocată din oficiu.

Anulează cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea . C. cu sediul in CONSTANTA, HOTEL IAKI, jud.Constanta în contradictoriu cu debitoarea . B. cu sediul in BRASOV, ., jud.Brasov.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității, și se judecă de Tribunalul C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 24 iunie 2015.

P. GREFIER

D. G. M. O.

Red jud. D.G./24.06.2015

Tehnored.gref. M.O./ 3ex/26.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 762/2015. Judecătoria CONSTANŢA