Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8011/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8011/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 8011/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8011

Ședința publica de la 02.07.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE- O. C. M.

GREFIER-M. O.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță președințială, cerere formulată de reclamanta ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ D. C. în contradictoriu cu pârâtul T. L..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.07.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, în conf. cu dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 02.07.2015, dată la care a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.05.2015, sub numărul_, reclamanta I.I N. D. C. a solicitat pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâtul T. L., suspendarea de îndată a procedurii de vânzare-cumpărare ce are ca obiect înstrăinarea terenului în suprafață de 10ha situate în extravilanul localității Comana, jud. C., tarlaua 54, . ca vecinătăți N-De 175, E-Gumici E., S-De 178, V- T. I. N., inițiată de pârâtul – arendator T. L., până la clarificarea situației juridice determinată de încheierea de către acesta a două contracte de arendă pentru aceeași suprafață de teren agricol extravilan.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că între părți a fost încheiat în formă scrisă contractual de arendă nr. 45/05.10.2011, pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 05.10.2011, acesta având ca obiect darea în arendă a terenului în suprafață de 10ha, situate în extravilanul localității Comana, jud. C., tarlaua 54 (176/9), având ca vecinătăți la Nord-De175, Sud-De 178, Est- G. E., Sud De 178, Vest-T. N., fiind înregistrat la Primăria Comunei Comana sub nr. 240/07.10.2011.

A mai arătat că acest contract a fost încheiat în 3 exemplare originale înregistrate la Primăria Comana sub nr. 240/07.10.2011, din care un exemplar original a fost depus la Consiliul Local Comana, toate aceste aspecte fiind atestate de secretarul Comunei Comana prin aplicarea semnăturii olografe pe toate cele trei exemplare originale ale contractului.

A precizat că exploatează suprafața de teren de 10 ha de la data încheierii contractului de arendă, iar acest contract se află în derulare, neintervenind o cauză de încetare de drept a acestuia sau rezilierea, în anul agricol 2014-2015 terenul fiind cultivat de aceasta cu grâu, iar pârâtul-arendator a încasat arenda în condițiile prevăzute în contract.

A arătat că la data de 09.04.2015, în baza ofertei de vânzare înregistrată la Primăria Comunei Comana sub nr. 62/09.04.2015, pârâtul a demarat procedura de vânzare cumpărare a terenului în cauză, aceasta fiind publicată la sediul Primăriei Comunei Comana în vederea aducerii la cunoștința preemptorilor potrivit dispozițiilor Legii 17/2014.

Reclamanta, în calitate de arendaș, titular al dreptului de preempțiune cu privire la terenul agricol arendat, s-a prezentat la data de 21.04.2015 la sediul Primăriei Comana pentru a înregistra, în termenul legal de 30 de zile comunicarea de acceptare a ofertei de vânzare, iar secretarul comunei a refuzat să înregistreze comunicarea de acceptare a ofertei formulate de aceasta motivat de faptul că nu are calitatea de preemptor-arendaș, deoarece în evidențele Primăriei a fost înregistrat un alt contract de arendă ce are ca obiect același teren agricol extravilan, contract încheiat la data de 30.03.2015 între T. L., în calitate de arendator și . în calitate de arendaș.

Reclamanta a mai arătat că a formulat adresa înregistrată cu nr. 1188/21.04.2015 prin care a adus la cunoștința Primarului I. A. calitatea sa de arendaș, că lucrează terenul agricol din anul 2011 și până în prezent, că plătește acestuia arendă și că nu a intervenit nicio cauză de încetare de drept a acestui contract, nefiind notificată vreodată rezilierea de către arendator.

A mai precizat că a retransmis prin poștă la data de 22.04.2015 adresa anterior menționată, la aceasta fiind atașată copia legalizată a contractului de arendănr. 45/05.10.2011, comunicarea de acceptare a ofertei de vânzare, copia actului de identitate, certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului și un certificate constatator emis de ORC.

. a înțeles să răspundă în sensul că nu poate înregistra comunicarea ofertei sale întrucât în evidențele Primăriei nu există decât o copie Xerox a contractului de arendă de pe care lipsește semnătura arendatorului. Totodată, a mai arătat reclamantul, i s-a adus la cunoștințăcă la data de 30.03.2015 pârâtul a dat o declarație pe proprie răspundere conform căreia nu ar fi încheiat cu acesta niciun contract de arendă și a încheiat cu . contractual de arendă nr. 416/30.03.2015 pentru terenul de 10 ha, . 54.

De asemenea, a fost informat că desi Primăria a primit copia legalizată a contractului de arendă nr. 45/05.10.2011, nu se poate reține calitatea sa de arendaș al terenului întrucât semnătura arendatorului de pe acest contract nu coincide cu semnătura pârâtului de pe încheierea de legalizare de semnătură nr. 31/27.04.2015.

În scopul clarificării situației juridice ivite, a solicitat și sprijinul Prefecturii Județului C., notificând această instituție prin adresa nr. 5475/23.04.2015 la care nu a primit încă un răspuns, precizând că în același scop a notificat și Direcția pentru Agricultură a Județului C., dar nici de la această instituție nu a primit încă un răspuns.

A apreciat reclamanta că sunt îndeplinite art. 996 Cod procedură civilă. Astfel, aparența dreptului este în favoarea sa, întrucât între părți există raporturi contractuale valabile, neintervenind încetarea de drept, rezilierea sau desființarea, măsura ce solicită a fi dispusă este provizorie deoarece s-ar dispune până la clarificarea situației juridice juridice determinată de încheierea de către acesta a două contracte de arendă pentru aceeași suprafață de teren agricol extravilan și este urgentă întrucât acțiunea pârâtei va genera, inevitabil, o pagubă în partrimoniul său, prin încălcarea dreptului său de preempțiune. Totodată, a apreciat îndeplinită și cerința neprejudecării fondului cauzei

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 6 alin. 4 teza I din OUG 80/2013.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 997-999 Cod procedură civilă.

În probațiune, a anexat (f. 17-27) și solicitat proba cu înscrisuri.

Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

A arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 997-999 Cod procedură civilă, că reclamanta nu poate proba niciun drept care s-ar păgubi prin întârziere. A precizat că pretinsul contract de arendă nu a fost încheiat niciodată între părți, că nu există semnătura sa pe contractul înregistrat la Primăria Comana și că semnătura de pe celălalt exemplar al contractului nu îi aparține.

A mai arătat că prin vânzarea terenului proprietatea sa nu i se poate produce reclamantului niciun prejudiciu întrucât contractul de arendă nu există și că aparența dreptului nu este în favoarea reclamantei.

De asemenea, raportat la adresa nr. 4990/25.05.2015 prin care Direcția pentru Agricultură C. a sistat procedura de vânzare a terenului, consider că cererea trebuie respinsă ca rămasă fără obiect.

A mai arătat că se va îndrepta pe cale separate împotriva reclamantei cu privire la semnătura ce apare pe contractual de arendă și pentru prejudicial provocat prin punerea sa în imposibilitatea înstrăinării terenului și a încasării prețului, sumă de bani ce îi este urgent necesară.

În drept, a invocate art. 205 și 996 Cod procedură civilă.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În conformitate cu art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Totodată, potrivit alin. 5 al aceluiași articol, pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Astfel, instanța este ținută să verifice dacă măsura solicitată este vremelnică și urgentă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În cauza dedusă judecății, instanța apreciază că nu este îndeplinită nici condiția vremelniciei, și nici cea a urgenței.

Sub aspectul cerinței vremelniciei, având în vedere că reclamantul solicită suspendarea procedurii de vânzare-cumpărare privind înstrăinarea terenului menționat anterior până la clarificarea situației juridice determinată de încheierea de către acesta a două contracte de arendă pentru aceeași suprafață de teren agricol extravilan și ținând cont de lipsa unui litigiu asupra fondului care să vizeze acest aspect, instanța apreciază că dispunerea unei astfel de măsuri nu ar avea un caracter provizoriu. Este adevărat că legea procesual civilă nu condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de existența unui litigiu pe fond între părți, însă în cauza dedusă judecății, în lipsa acestuia, momentul până la care reclamantul solicită a fi suspendată procedura de vânzare, respectiv până la clarificarea situației juridice determinată de încheierea de către acesta a două contracte de arendă pentru aceeași suprafață de teren agricol extravilan are un caracter incert, neputându-se aprecia asupra momentului la care aceasta va fi clarificată în lipsa unor elemente obiective.

Totodată, față de adresa nr. 4990/25.05.2015 emisă de Direcția pentru Agricultură a Județului C. (f. 33), în cuprinsul căreia se precizează că a fost sistată procedura privind vânzarea-cumpărarea ce are ca obiect înstrăinarea terenului în suprafață de 10ha, tarlaua 54, . în extravilanul localității Comana până la clarificarea situației juridice determinată de încheierea de către pârât în calitate de arendator și înregistrarea la primărie a două contracte de arendare pentru aceeași suprafață, instanța constată că nu este îndeplinită nici cerința urgenței, condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale.

În raport de considerentele anterior expuse, instanța urmează a respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Respinge cererea formulată de reclamanta Întreprindere Individuală N. D. C. avand CUI_, cu sediul in M., .. 1, ., . în contradictoriu cu pârâtul T. L. avand CNP_, cu domiciliul in CONSTANTA, . BIS, J. C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2015.

P. GREFIER

O. C. M. M. O.

Red jud. O.C.M./02.07.2015

Tehnored.gref. M.O./2com/05.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8011/2015. Judecătoria CONSTANŢA