Partaj judiciar. Sentința nr. 1619/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1619/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 1619/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1619/2015

Ședința din data de 17.02.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamant I. C. și pe pârât T. V., având ca obiect partaj judiciar ieșire din indiviziune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamant avocat N. B., cu împuternicire la dosar, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.

Instanța constată faptul că prin intermediul serviciului registratură s-a depus in data de 10.12.2015 din partea reclamantei cerere de renunțare la judecarea cauzei, având in vedere că părțile din litigiu au ajuns la un acord.

De asemenea, reclamanta prin reprezentant a formulat o cerere de restituire a taxei de timbru în cuantum de 1569 lei.

Instanța pune în discuție cererea de renunțare la judecarea cauzei și cererea de restituire a taxei de timbru formulate de reclamantă.

Reprezentantul reclamantului pune concluzii de admitere a cererii de renunțare și restituirea taxei de timbru in cuantum de ½ (1569 lei) din totalul sumei de 3139 lei, achitată in cauză conform chitanțelor depuse la dosar.

INSTANȚA rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată și asupra cererii de restituire a taxei de timbru formulate de reclamantă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de renunțare la judecată, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 09.09.2014, sub numărul_ reclamanta I. C. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul T. V. să dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului teren intravilan, situat in comuna Limanu, . Stejarului, județ C., lotul 1 cu suprafață de 400 mp și asupra imobilului casă de locuit construit pe acest teren cât și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 10.12.2014 reclamanta a depus la dosar o declarație olografă (f 69) prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cererii, întrucât a luat bunurile de la pârât.

Potrivit art. 406 alin 1 din Noul Codul de procedură civilă., „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. (6) Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 din Noul Codul de procedură civilă, poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs, fie prin cerere scrisa, fie verbal în ședință publică.

În cauza de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege enunțat anterior, și astfel va constata renunțarea reclamantei la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul T. V..

Deliberând asupra cererii de restituire a taxei de timbru, constată următoarele:

Odată cu cererea de renunțare la judecată reclamanta a solicitat restituirea taxei de timbru în cuantum de ½ (1569 lei) din totalul sumei de 3139 lei, în temeiul art. 45 pct. 1 lit. d din OUG nr. 80/2013, arătând că cererea de chemare în judecată nu a fost comunicată pârâtului.

Conform prevederilor art. 45 alin. 1 lit. d din OUG nr. 80/2013 „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: d) când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât;

Astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la fila 61 din dosar, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului la data de 28.11.2014, iar la data de 09.12.2014 acesta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin Serviciul Registratură (f 62).

Având în vedere faptul că cererea de renunțare la judecată a fost depusă la dosar de reclamantă la data de 10.12.2014, după ce i-a fost comunicată pârâtului cererea de chemare în judecată, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 45 alin. 1 lit. d din OUG nr. 80/2013, astfel că va respinge cererea de restituire a taxei de timbru ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 C.proc.civ., constată renunțarea reclamantei I. C. cu domiciliul în CONSTANTA, ., ., . la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul T. V. cu domiciliul în SAT LIMANU, ., J. C..

Respinge cererea reclamantei de restituire a taxei de timbru în cuantum de 1569 lei, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se poate depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.

M.M. 26 Februarie 2015

Red. Jud. D.D.2ex/27.02.2015

Emis 2 comunicări, la data de

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 1619/2015. Judecătoria CONSTANŢA